Santiago Canizares a anunțat că fiul său de numai 5 ani s-a stins din viață

23.03.2018, 17:26
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Fiul de numai 5 ani al fostului portar al naționalei Spaniei, Santiago Canizares, a decedat vineri, după aproape un an în care s-a luptat cu o boală incurabilă. Anunțul dureros a fost făcut chiar de către fostul sportiv, pe contul său de Twitter.

"Fiul meu Santi a murit. Cred că ar trebui să fiu eu cel care vă spune, cu recunoştinţă pentru toate dovezile de sprijin şi afecţiune pe care le-am primit de la voi. El a plecat înconjurat de pace şi şi-a înţeles misiunea în aceşti cinci ani în care ne-a fost alături", a scris "Cani", pe Twitter.

Santi era unul dintre tripleţii lui Canizares şi unul dintre cei patru copii pe care acesta îi are cu a doua soţie, Mayte Garcia.

"Dragostea mea, viaţa mea, îngerul meu, îţi mulţumesc pentru tot ce m-ai învăţat şi pentru pacea pe care mi-ai lăsat-o. Voi respira şi voi trăi pentru tine. Mereu cu mine. Te iubesc", a scris mama băiatului, pe aceeasi reţa de socializare.

În vârstă de 48 de ani, Canizares a fost unul dintre cei mai buni portari la finalul anilor 90 şi la începutul acestui secol. El a evoluat pentru Real Madrid şi Celta Vigo, înainte de a ajunge la FC Valencia, unde şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei.

A câștigat Champions League cu Real Madrid în 1998 și a fost de cinci campion al Spaniei, de trei ori cu Real și de două ori cu Valencia. Canziares are 46 de selecţii în naţională.

Etichete: valencia , deces , portar , drama , fiu , santiago canizares , boala , 5 ani


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

I-a spus ”NU” FCSB-ului și acum e gata să meargă la CFR! Dan Petrescu îl cere insistent

Napoli, gata să plătească 10.000.000€ pentru un fotbalist din SuperLiga

Exclusiv Dani Coman a ales antrenorul ideal pentru Rapid: ”Cel mai îndreptățit să vină”

A semnat până în 2027 cu Real Madrid, dar poate pleca la vară: i-a fost stabilit deja prețul

Citeşte şi

Video Barcelona - Valencia 4-2. Lewandowski, MVP. A bifat primul hat-trick în La Liga. Valencia, o repriză în 10

Primul fotbalist pe care Xavi l-a cerut, după ce a acceptat să rămână la Barcelona

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”