Venus și Serena Williams / Foto: Getty Images

Galerie Foto A câștigat peste 40 de milioane de dolari din tenis, a împlinit 40 de ani, dar nu se lasă. Venus Williams are o nouă țintă

17.06.2020, 09:06
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Ajunsă pe locul 67 în ierarhia mondială, Venus Williams împlinește azi 40 de ani și își reconfigurează traseul. 

Fostul lider al clasamentului lumii a câștigat peste 40 milioane de dolari din tenis, a adunat 49 de titluri în carieră, printre care de cinci ori turneul de Grand Slam de la Wimbledon și două ori US Open. Venus nu s-a impus vreodată la Roland Garros, deși a jucat finala în 2001, dar nici la Australian Open, cu toate că pătruns până în ultimul act în două rânduri, în 2003 și 2017. 

Galerie Foto

Pentru Williams, o jucătoare cu o longevitate senzațională - se duela încă din anii 90 cu cele mai bune sportive ale lumii (a jucat contra Irinei Spîrlea în celebra semifinală de la US Open 1997), Jocurile Olimpice au reprezentat mereu un punct de atracție. S-a impus o dată la simpu (Sydney) și de trei ori la dublu (2000, 2008, 2016), dar a cucerit și un argint, la dublu-mixt, la Rio 2016. 

Venus susține că mai joacă tenis și visează la Jocurile Olimpice de la Tokyo și datorită dorinței tatălui său, Richard Williams, omul care le-a călăuzit pașii surorilor celebre în tenis pe bitumul încins din Statele Unite.

"Mi-ar plăcea să câștig la Roland Garros, nu am fost prea departe... Mi-ar plăcea să câștig și la Ausralian Open, am fost aproape de două ori în trecut.

Voi vedea cum mă voi simți, dar când voi pune stop, chiar mă voi opri. Poate voi câștiga și Turneul Campioanelor la dublu", a declarat zilele trecute Venus Williams, pentru Tennis Majors. 

  • În 2007 a devenit cel mai slab clasată jucătoare învingătoare în turneul de la Wimbledon, iar în 2009 a revenit între cele mai bune trei tenismene ale lumii.
  • Cu cele 49 de titluri câștigate la simplu în carieră, Venus Williams se află între cele mai titrate 10 jucătoare din istorie, și cea mai titrată încă în activitate.
  • În anii 2000 și 2001 a câștigat patru dintre cele șase turnee de Mare Slam la care a participat.
  • În 2000 a înregistrat o serie de 35 de meciuri consecutive victorioase.
  • În februarie 2002 a devenit prima oară numărul unu mondial.

Etichete: venus williams , venus williams 40 de ani


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O profesoară a aflat că iubitul o înșală și a pus la punct un plan sinistru de răzbunare. S-a dat de gol povestind totul în jurnal

O profesoară de școală primară din Marea Britanie a pledat vinovată la mijlocul procesului în care era judecată pentru uciderea iubitului ei și a recunoscut că l-a atras în dormitor cu o partidă de sex, l-a legat de pat și l-a înjunghiat în gât, după care i-a îngropat cadavrul în grădina din spatele casei.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Gigi Becali: ”Vine!”. A doua mutare a verii confirmată la FCSB

Video&Foto Un fotbalist de la CFR a intrat pe internet și l-a înjurat pe David Miculescu! Cei de la FCSB s-au răzbunat în autocar

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Gabi Tamaș a spus ce îi lipsește lui Radu Drăgușin: ”De asta stă mai jos”

Liverpool s-a săturat! L-a scos la vânzare pe Mohamed Salah și i-a setat prețul

A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene

Marius Măldărășanu, întrebat direct: ”Sunteți pregătit s-o antrenați pe Rapid?”

Citeşte şi

Video&Foto Halep - Siniakova 6-1, 2-6, 6-0. Start excelent de an pentru numărul 1 WTA

FABULOS!!!! Simona e în FINALĂ la Australian Open, după un meci epic cu Kerber

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWSofia Vergara, selfie-uri doar în body-uri mulate, în oglinda din baie. "Cineva să-mi ridice fața de pe podea", i-a scris Nicole Scherzinger

Horațiu Moldovan dă din lac în puț! Atletico îl vinde pe Oblak, dar Simeone a luat decizia transferului unui alt gigant citeşte ştirea pe Prosport.ro

Neluțu Varga face anunțul mult așteptat: ”Petrescu se va ocupa de mâine ” citeşte ştirea pe ziare.com

Tunelurile și catacombele secrete de sub România: Există peste 500 de astfel de structuri, iar Ceaușescu voia să circule cu mașina pe sub București citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Christina Aguilera, mai slabă ca oricând. Artista a făcut spectacol în Las Vegas într-un body nude și cizme lungi

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Christina Aguilera, mai slabă ca oricând. Artista a făcut spectacol în Las Vegas într-un body nude și cizme lungi

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”