Begu va evolua împotriva lui Kerber, la Roma

Video Exclusiv "Am armele mele"! Ce spune Irina Begu despre întâlnirea cu Angelique Kerber, de la Roma

16.05.2018, 00:59
  • SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

de Gabriel Morariu, corespondent Digi Sport la Roma

Irina Begu, locul 41 WTA, s-a calificat în turul secund al turneului de la Roma, transmis în direct de Digi Sport, în această săptămână. Românca a dezvăluit care a fost cheia meciului cu Shuai Peng (35 WTA), încheiat cu victoria în trei seturi, 4-6, 6-4, 6-1, după două ore de joc.

"Începutul a fost greoi, dar pe parcursul meciului am fost mai agresivă, am luat mingea mai repede şi am reuşit să variez. Per total, sunt fericită că sunt în turul al doilea", a spus Begu, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Digi Sport.

Pentru Irina, urmează un adversar de clasă, Angelique Kerber. Aceasta va fi a şaptea întâlnire directă dintre cele două, iar fostul lider mondial conduce cu 4-2 la acest capitol. Interesant e că Begu este cea care s-a impus la Roma, în 2015, cu un dublu 6-3.

"Am jucat de cinci ori cu ea (n.r. - s-au întâlnit de şase ori). Au fost meciuri foarte grele. Mă aştept la un meci greu, dar consider că am armele mele şi sper ca meciul de mâine să fie unul foarte bun.

Se mişcă foarte bine, dar nu cred că această suprafaţă o avantajează ca hardul. Cred că am o şansă bună, dar e o jucătoare de top 10 pe care o apreciez foarte mult", a spus românca de 27 de ani.

Cea mai bună performanţă a lui Begu la Roma a venit în 2016. Atunci, ea a atins semifinalele, după ce a trecut de Victoria Azarenka sau Daria Kasatkina. În penultimul act, Serena Williams a învins-o cu un categoric 6-4, 6-1.

"Pentru mine, aceste două turnee, de la Madrid şi Roma, sunt competiţii unde am avut rezultate bune şi unde am jucat bine. Mă bucur că sunt aici. Zgura e sezonul meu preferat", a încheiat Irina.

VIDEO CU DECLARAŢIILE IRINEI BEGU

Meciul dintre Irina Begu şi Angelique Kerber se va disputa miercuri, de la ora 16:00, în direct pe Digi Sport 2. Partida poate fi urmărită în timp real pe digisport.ro.

Etichete: roma , irina begu , begu , begu kerber , begu roma


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat venit din Cehia la o terasă în România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

A cerut-o în căsătorie, apoi, în decurs de doar o săptămână, a fost surprins cu alte trei femei: ”Viața e frumoasă”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Fotbaliștii de la FCSB, dezvăluiri neașteptate la un an după ce Farul a luat titlul. ”Nu meritau un comportament civilizat”

Ange Postecoglou, reacție sinceră după ce Tottenham a ajuns la trei înfrângeri consecutive: ”Este corect să spun”

Exclusiv Gigi Becali, sfătuit să îl transfere urgent pe Denis Alibec. ”Singurul jucător care poate face asta”

Oficial A pariat de 50 de ori și acum a primit o nouă suspendare. Ce a transmis Federația

Citeşte şi

Video Sorana Cîrstea - Alexandra Eala 6-3, 6-7 (6-8), 6-4. ”Sori” e în turul 3! Irina Begu - Madison Keys 6-7 (3-7), 6-7 (6-8)

Video Irina Begu - Linda Fruhvirtova 6-4, 7-6, Ana Bogdan - Xiyu Wang 7-6, 6-7, 2-6. Trei românce, în cursă la WTA Madrid

PEROZ"Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner, despre partea întunecată a traiului cu milionarul

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Cât costă atacantul sud-african pe care îl vrea Gigi Becali la FCSB! A dat două goluri și a fost desemnat omul meciului citeşte ştirea pe Prosport.ro

Revenire fantastică în a doua semifinală de la Madrid Open. Ce jucătoare se vor întâlni în ultimul act citeşte ştirea pe ziare.com

Fotbalistului considerat mai talentat decât Hagi și care nu s-a înțeles niciodată cu Dobrin. 32 de ani de la tragica moarte a lui Bogdan Bănuță citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”