Rafel Nadal / Foto: Instagram-@esquire

”Apa îmi place cel mai puțin, dar beau cel mai mult”. Nadal, un altfel de interviu. Ce a spus despre vin

articol scris de Digi Sport
23.12.2022, 10:05
  • Premier League: Man. City - West Ham, duminică, 18:00, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1

Rafael Nadal (36 de ani, locul 2 ATP), declarat omul anului 2022 de publicația Esquire, a acordat un altfel de interviu jurnaliștilor în care a vorbit și despre lucruri din viața sa personală.

”Apa îmi place cel mai puțin, dar beau cel mai mult. Îmi place vinul”. Nadal, un altfel de interviu

Fostul lider mondial, care are în palmares 22 de titluri de Grand Slam, a dezvăluit ce-i place să facă în afara tenisului, cum se relaxează, dar a și spus că apa nu-i place deloc. În schimb, adoră vinul, dar a ajuns să-l consume extrem de rar.

”Apa este ceea ce îmi place cel mai puțin, dar ceea ce beau cel mai mult. Îmi place vinul, dar în ultima vreme l-am limitat, aproape interzis, la fel și cu băuturile răcoritoare, la care am fost nevoit să renunț”, a spus Nadal.

Jucătorul, care nu are de gând să se retragă, a mai spus că preferă întotdeauna un film bun în locul unei cărți și că divinizează muzica clasică, dar ascultă și alte genuri, cum ar fi reggae.

”Bunicul meu a fost dirijor la Manacor și mi-a insuflat în copilărie dragostea pentru muzica clasică. Cântărețul meu preferat este Julio Iglesias și ascult reggaeton”, a mai spus Nadal.

Nadal a explicat când se va retrage din tenis

Sportivul a mai spus și cât are de gând să mai ”stea” în circuitul profesionist.

”Este clar că dacă accidentările m-ar fi împiedicat să joc cu șanse de câștig, m-aș fi retras.

Deocamdată încă vreau să joc, mă bucur de competiție și încă mă văd capabil să concurez și să aspir la titluri

În ziua în care nu voi putea sau nu mai am acea iluzie, atunci da, voi fi aproape de retragere”, a explicat Nadal.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Esquire Spain (@esquirees)

Etichete: rafel nadal , nadal atp , nadal omul anului 2022 , omul anului 2022 , nadal turnee atp


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Și-a cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $. Cum arată în interior și cu cât vinde acum casa pe roți

După ani de zile în care a trăit și a amenajat rulote, o tânără a făcut o pasiune pentru transformarea lor și chiar a intrat într-o comunitate a cărei membri lucrează la proiecte similare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto Gestul lui Ronald Gavril față de Anamaria Prodan, după ce a câștigat centura WBC Latino

Oficial Simona Halep, OUT! Fostul lider mondial a luat decizia

"A fost frânt!" Le-a cerut coechipierilor să nu-i paseze în meciul cu Manchester City și englezii au aflat totul

Exclusiv 36 de milioane €! Marius Lăcătuș e convins: ce urmează în ”războiul” FCSB - CSA Steaua, după verdictul în cazul palmaresului

Dennis Man, gata să semneze "contractul carierei"! Fotbalistul a sosit în România

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Oficial A semnat, la doar o zi după ce a fost dat afară

Foto "Dezgustător". Ce a făcut Tyson Fury, după ce a pierdut "Lupta Secolului" în fața lui Oleksandr Usyk

Exclusiv De 80 de ori mai puțin! Câte bilete a primit Dinamo la returul cu Csikszereda: 10.000 de fani și-au anunțat prezența

Exclusiv Florin Prunea, concluzie după umilința Farului. Pe cine a găsit vinovat: ”Șoc după șoc. De nerecunoscut”

Citeşte şi

Video&Foto Halep - Siniakova 6-1, 2-6, 6-0. Start excelent de an pentru numărul 1 WTA

FABULOS!!!! Simona e în FINALĂ la Australian Open, după un meci epic cu Kerber

PEROZCe poreclă a primit Meghan Markle după vizita în Nigeria: „A fost greu să nu faci această comparație”

FILM NOWTom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani

Rapid, oferte pentru Juan Bauza şi Karlo Muhar! Dan Şucu e all-in cu transferurile de la Mititelu şi Varga citeşte ştirea pe Prosport.ro

Simona Halep s-a retras din nou! Românca a mai ratat un turneu important. Când poate reveni în circuit citeşte ştirea pe ziare.com

Cosmonautul rus uitat și abandonat în spațiu: Povestea neverosimilă a ultimului cetățean al URSS citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Anitta, cea mai senzuală braziliancă, în slip din jeans, pe plaja din Rio. Are o dezinvoltură aparte și un trup perfect

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Anitta, cea mai senzuală braziliancă, în slip din jeans, pe plaja din Rio. Are o dezinvoltură aparte și un trup perfect

Digi World

Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent

Digi Animal World

Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această felină