Simona Halep / Foto: Profimedia

Așa arată noul clasament WTA. Simona Halep a coborât, s-a schimbat și TOP 3

articol scris de Digi Sport
24.10.2022, 14:13
  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, duminică, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Petrolul - Oțelul, duminică, 15:30, DGS 1

Jessica Pegula a urcat pe locul 3 în clasamentul mondial al celor mai bune jucătoare de tenis (WTA), publicat luni, după titlul câştigat la Guadalajara.

Simona Halep, pe locul 10 WTA

Pentru Pegula aceasta este cea mai bună clasare din carieră. Şi Coco Gauff, o altă americancă, se află pe cea mai bună poziţie din carieră, locul 4.

Simona Halep, suspendată provizoriu după un test antidoping pozitiv şi care nu a mai jucat de aproape două luni, a coborât un loc în ierarhia mondială faţă de săptămâna trecută şi se află pe 10.

În top 100 se mai află patru românce, Irina-Camelia Begu - locul 33, Sorana Cîrstea - locul 38, Ana Bogdan - 48 şi Elena-Gabriela Ruse - 96, care a urcat nouă poziţii. În schimb, Jaqueline Cristian a ieşit din top 100, după ce a coborât 61 de locuri, fiind acum pe 143.

Turneul de la Guadalajara a confirmat şi participantele la Turneul Campioanelor de la Fort Worth (Texas), care va debuta pe 31 octombrie, cele mai bune 8 jucătoare la simplu din acest sezon, alături de cele mai bune opt perechi.

Clasamentul WTA:

  • 1 (1). Iga Swiatek (Polonia) 10.335 puncte
  • 2 (2). Ons Jabeur (Tunisia) 4.555
  • 3 (5). Jessica Pegula (SUA) 4.316
  • 4 (7). Coco Gauff (SUA) 3.271
  • 5 (6). Maria Sakkari (Grecia) 3.121
  • 6 (10). Caroline Garcia (Franţa) 3.000
  • 7 (4). Aryna Sabalenka (Belarus) 2.970
  • 8 (11). Daria Kasatkina (Rusia) 2.935
  • 9 (12). Veronika Kudermetova (Rusia) 2.795
  • 10 (9). Simona Halep 2.661
    ............................................
  • 33 (33). Irina-Camelia Begu 1.389
  • 38 (39). Sorana Cîrstea 1.236
  • 48 (48). Ana Bogdan 1.062
  • 96 (105). Elena-Gabriela Ruse 619
  • 143 (82). Jaqueline Cristian 435
  • 157 (167). Gabriela Lee 400
  • 164 (157). Irina Bara 383
  • 178 (177). Alexandra Cadanţu-Ignatik 367
  • 293 (296). Miriam Bulgaru 209

Clasamentul WTA Race la simplu

  • 1 (1). Iga Swiatek (Polonia) 10.335 puncte
  • 2 (2). Ons Jabeur (Tunisia) 4.555
  • 3 (3). Jessica Pegula (SUA) 4.316
  • 4 (4). Coco Gauff (SUA) 3.271
  • 5 (10). Maria Sakkari (Grecia) 3.121
  • 6 (6). Caroline Garcia (Franţa) 3.000
  • 7 (5). Aryna Sabalenka (Belarus) 2.970
  • 8 (7). Daria Kasatkina (Rusia) 2.935
  • 9 (9). Veronika Kudermetova (Rusia) 2.795
  • 10 (8). Simona Halep 2.661

Etichete: simona halep , clasament wta , top wta , jessica pegula


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

La aproape 60 după comiterea unei crime brutale, poliția l-a găsit și arestat pe autor datorită tehnicilor criminalistice de ultimă generație.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

NE-BU-NI-E! O echipă din liga secundă a marcat în minutul 90+9, a câștigat Cupa și va juca în Europa League

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv ”Dacă-l luați pe Prunea, v-am distrus!”. Răsturnare de situație! ”Petrescu m-a vrut și înaintea lui Balaj”

Foto Ce s-a întâmplat în capitala Spaniei, după ce Real Madrid a câștigat titlul în La Liga. Cum au procedat ”Galacticii”

Ioan Ovidiu Sabău a spus lucrurilor pe nume, după ”U” Cluj - Dinamo

Săptămâna și scandalul la Dinamo! Ce le-au strigat suporterii jucătorilor lui Kopic, după remiza cu ”U” Cluj

Citeşte şi

Simona Halep și-a dat acordul și a reacționat: mesajul româncei

Simona Halep a spus ”DA”, iar americanii au reacționat: cum au comentat decizia româncei

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWMike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”