Video Begu s-a enervat la culme și a făcut show: "Ce vrei? Du-te la Sharapova și Azarenka și o să vezi!"

18.09.2018, 14:08
  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, duminică, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Petrolul - Oțelul, duminică, 15:30, DGS 1

Irina-Camelia Begu (28 de ani, locul 55 WTA) s-a calificat în turul al doilea la turneul WTA de la Seoul, grație victoriei cu 7-5, 6-4 în fața Monei Barthel (28 de ani, Germania, locul 93 WTA). În setul secund, jucătoarea din România și-a pierdut cumpătul, după o decizie a arbitrului de scaun și a petrecut zeci de secunde în dialog cu franțuzoaica Aurelie Tourte

Momentul s-a petrecut în al doilea game al setului secund. După 7-5 în prima parte, Irina Begu reușise break-ul în debutul setului secund și conducea cu 1-0 la game-uri. La 30-30 pe serviciul său, jucătoarea din România a returnat o minge căzută pe linie sau aproape de linie și a solicitat aut, ridicând brațul stâng la semiînălțime și spunând ceva în direcția arbitrului. Irina a continuat să urmărească mingea pe care adversara se pregătea să o lovească, în momentul în care arbitrul a dictat obstrucție și i-a dat punctul Monei Barthel, iar scorul devenea 40-30 pentru sportiva din Germania.

În acel moment, Begu a răbufnit și i-a cerut socoteală arbitrului, pe un ton răstit:

Irina Begu: "Ce vrei?"

Arbitru: "Ai strigat 'nu' în timpul punctului".

Irina Begu: "Dar mingea e acolo, iese în aut și tu nu ești acolo să vezi".

Arbitru: "Nu poți vorbi în timpul punctului".

Irina Begu: "Dar dacă fac așa (n.r. imită o lovitură de forehand și icnește, apoi își pune mâinile în șold), nu e același lucru?"

Arbitru: "Nu e întotdeauna la fel. [...] Aici, tu ai spus 'nu' pentru că ai crezut că mingea e în aut".

Irina Begu: "În primul rând, mingea a fost în aut. În al doilea rând, îmi spui că această minge sau acest sunet au deranjat-o pe ea? (n.r. arată cu racheta către adversară). Stai, nu faci nimic, apoi dictezi obstrucție (n.r. pocnește din degete, semnificând o decizie luată fulgerător)".

Arbitru: "Eu nu pot să ghicesc dacă e în teren sau nu, trebuie să iau o decizie și să fiu sigură atunci când o iau".

Irina Begu: "E la fel dacă fac așa (n.r. din nou imită o lovitură de forehand și icnește, de această dată mai evident)".

Arbitru: "Nu e la fel".

Irina Begu: "E la fel, e la fel... Du-te la Sharapova, du-te la Azarenka și o să vezi că e la fel!"

Arbitru: "Nu e același lucru, nu e o minge normală".

Irina Begu: "Ea nici măcar nu a auzit asta!"

Arbitru: "Am auzit eu".

Irina Begu: "Da, da, da, și eu joc împotriva ta?"

Arbitru: "Nu".

În turul al doilea de la Korea Open 2018, Irina Begu o va întâlni pe Agnieszka Radwanska, joi, 20 septembrie, ÎN DIRECT la Digi Sport.

VIDEO Momentul tensionat dintre Begu și arbitrul de scaun

Etichete: irina begu , irina-camelia begu wta seoul , korea open 2018 , wta korea open 2018 , begu arbitru , video begu cearta arbitru


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

La aproape 60 după comiterea unei crime brutale, poliția l-a găsit și arestat pe autor datorită tehnicilor criminalistice de ultimă generație.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

NE-BU-NI-E! O echipă din liga secundă a marcat în minutul 90+9, a câștigat Cupa și va juca în Europa League

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv ”Dacă-l luați pe Prunea, v-am distrus!”. Răsturnare de situație! ”Petrescu m-a vrut și înaintea lui Balaj”

Foto Clasamentul din play-out, după ”U” Cluj - Dinamo: ”Câinii roșii” au urcat pe loc de baraj. Programul meciurilor rămase

Ioan Ovidiu Sabău a spus lucrurilor pe nume, după ”U” Cluj - Dinamo

Reacția lui Zeljko Kopic, după ce Dinamo a ratat victoria cu ”U” Cluj: ”Aceeași poveste în fiecare săptămână”

Citeşte şi

Video Sorana Cîrstea - Alexandra Eala 6-3, 6-7 (6-8), 6-4. ”Sori” e în turul 3! Irina Begu - Madison Keys 6-7 (3-7), 6-7 (6-8)

Video Irina Begu - Linda Fruhvirtova 6-4, 7-6, Ana Bogdan - Xiyu Wang 7-6, 6-7, 2-6. Trei românce, în cursă la WTA Madrid

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWMike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”