2020 Australian Open - Day 10
Simona Halep / Mark Kolbe / Getty Images

Câţi bani a câştigat Simona Halep la Australian Open după calificarea în semifinale

29.01.2020, 10:39
  • SuperLiga: Oțelul - Petrolul, duminică, 18:30, DGS 1

  • SuperLiga: CFR - Slobozia, duminică, 21:30, DGS 1

În acest sezon, premiile la Australian Open sunt cu peste 13 la sută mai mari decât cele din 2019, iar Simona încă se află în cursa pentru obţinerea potului cel mare.

Mai exact, organizatorii Grand Slam-ului de la Melbourne vor cheltui 49,2 milioane de dolari americani cu recompensarea participanţilor. Simona Halep a ajuns în semifinale după ce a învins-o pe Anett Kontaveit, 6-1, 6-1.

Este o sumă record pentru primul Grand Slam al anului 2020.

Australian Open oferă premii record participanţilor la ediţia din 2020.

Prin calificarea în semifinale, Simona Halep are asigurat un cec de 720.000 de dolari americani.

Dacă prin eliminarea încă din primul tur al probei de simplu feminin româncele Irina Begu şi Monica Niculescu au primit câte 62.000 de dolari americani, Sorana Cîrstea a plecat acasă cu aproape 89.000 de dolari prin calificarea în turul secund.

Cei doi sportivi care vor câştiga Australian Open, feminin şi masculin, vor încasa câte un cec în valoare de 2,85 milioane de dolari.

Premii Australian Open 2020

  • Câştigătorul probei: 2,85 milioane dolari americani
  • Finalişti: 1,43 milioane dolari
  • Semifinalişti: 720.200 dolari
  • Sferturi de finală: 363.562 dolari
  • Optimi de finală: 207.750 dolari
  • Turul III: 124.650 dolari
  • Turul II: 88.640 dolari
  • Turul I: 62.235 dolari

Cât a câştigat Simona Halep din tenis în 2019

Simona Halep a obţinut una dintre marile victorii ale carierei în 2019, la Wimbledon, acolo unde a reuşit să treacă de Serena Williams 6-2, 6-2, la capătul unei prestaţii lăudate de toţi specialiştii.

  1. Ashleigh Barty 11.307.587 dolari
  2. Simona Halep 6.962.442
  3. Naomi Osaka 6.788.282
  4. Bianca Andreescu 6.504.150
  5. Elina Svitolina 5.666.340
  6. Karolina Pliskova 5.138.077
  7. Serena Williams 4.310.515
  8. Kiki Bertens 4.208.026
  9. Belinda Bencic 4.113.075
  10. Petra Kvitova 3.724.430

Până la finalul anului 2019, Simona Halep a reuşit să obţină din premii 35.108.021 dolari. 

Etichete: simona halep , australian open , premii australian open 2020 , bani simona halep 2029


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Dunărea scade periculos. Imagini spectaculoase cu epave germane din Al Doilea Război Mondial, care ies la suprafață pe cursul fluviului

Este alertă pe Dunăre. Din cauza debitului fluviului care a scăzut dramatic, mai multe nave încărcate cu cereale sau minereu au rămas blocate. Aproape zilnic, reprezentanții Administrației Fluviale a Dunării de Jos din Galați sunt anunțați de nave care se împotmolesc în nisip, spre disperarea armatorilor. În zona barajului Porțile de Fier 2, în schimb, apa a scăzut atât de mult, încât au apărut la suprafață epave din al Doilea Război Mondial. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

S-a aflat echipa care a pus banii pe masă pentru transferul lui Louis Munteanu! Suma, fără precedent în istoria SuperLigii

Învins clar de Sinner, Djokovic a intrat în sala de conferințe și a făcut marele anunț

Ce lovitură pentru Vinicius! Real Madrid l-a pus pe lista de transferuri și i-a setat prețul

După rușinea fără precedent în ultimii 114 ani, a ajuns față în față cu Kate Middleton la Wimbledon. Ce a urmat

Foto FCSB și-a prezentat noul echipament: ”Arată super”. Surpriză la cel de rezervă

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Gigi Becali s-a răzgândit! Schimbare majoră la FCSB: ”N-am știut că e așa bun” + Un titular, ”desființat” în direct

Plecare anunțată imediat după FCSB - Hermannstadt: ”Am acceptat oferta!”. Numele clubului care a pus banii pe masă

Exclusiv Gigi Becali a intrat în direct și a surprins pe toată lumea, după FCSB - Hermannstadt 1-1

Marian Iancu s-a convins de FCSB, după meciul cu Hermannstadt

Citeşte şi

Doi români în Loja Regală! Cu cine a urmărit Simona Halep finala de la Wimbledon

Foto Simona Halep, în culmea fericirii după ce a ajuns la Wimbledon! Cu cine s-a întâlnit

PEROZDezvăluiri despre aventura prințesei Diana cu Oliver Hoare: „S-a dus la ușa lui purtând doar o haină din blană și o tiara”

FILM NOWActrița care i-a depășit pe Samuel L. Jackson și Robert Downey Jr. și a devenit cel mai profitabil star de la Hollywood

Veste bună pentru Dinamo înainte de primul meci din campionat: „câinii” au drum liber spre cupele europene citeşte ştirea pe Prosport.ro

Novak Djokovic, "brutal" după eșecul cu Sinner: "Nu e posibil să câștigi meciul așa" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Matteo, fiul lui Andrea Bocelli, despre momentul în care tatăl său i-a aranjat o întâlnire cu Angelina Jolie: „Am înghețat de emoție!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Matteo, fiul lui Andrea Bocelli, despre momentul în care tatăl său i-a aranjat o întâlnire cu Angelina Jolie: „Am înghețat de emoție!”

Digi World

Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se știa despre cum a fost construită

Digi Animal World

Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită