Unul dintre exerciţiile cerute de Darren Cahill astăzi Simonei Halep

Galerie Foto Ce a pus-o Cahill pe Simona Halep să facă la antrenamentul de azi

03.06.2018, 14:43
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Sebastian Perju, corespondent Digi Sport la Roland Garros

Sub privire managerului Virginia Ruzici şi ale mamei sale, Tania Halep, românca Simona Halep a făcut astăzi un antrenament intens alături de antrenorul său, Darren Cahill. Dacă numărul 1 mondial a părut foarte concentrată la ceea ce face şi a încercat să dea maximum, australianul a încercat să destindă atmosfera. A fost tot timpul cu zâmbetul pe buze, a făcut glume şi a lăudat-o pe Simona de câte ori a avut ocazia.

Unul dintre exerciţiile pe care Simona a fost pusă să îl execute a fost lovirea unor recipiente aşezate pe colturile terenului.

Cel mai des, antrenorul Simonei a fost auzit cerându-i să lovească mingea puternic şi cât mai aproape de lina de fund. Iar în mai multe rânduri, Simo a nimerit "ţintele" aşezate pe colţurile terenului. A fost şi un moment amuzant, când sfera a sărit din recipiente şi l-a lovit pe Darren "unde-i e greu voinicului". "Ok, ok, nu-i problemă. Sunt bătrân, nu mai am nevoie", a spus cu voce tare şi râzând antrenorul care în carieră a dus trei sportivi pe primul loc în lume: Agassi, Hewitt şi Simona Halep.

Simona Halep o va întâlni, luni, pe belgianca Elise Mertens (numărul 16 mondial) în optimile de finală de la Roland Garros, dar ora de start şi terenul pe care se va juca încă nu au fost anunţate. Meciul va fi în format live text pe digisport.ro

Vezi mai jos o galerie foto de la antrenamentul din aceată dimineaţă

Galerie Foto

Etichete: simona halep , roland garros , halep , optimi roland garros , halep roland garros , darren cahill , live halep-mertens


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job. Experiențe bizare și umilitoare din procesul de recrutare

În timpul interviurilor pentru angajare, candidații pot avea parte de întâmplări neplăcute sau umilitoare și de multe ori sunt discriminați fățiș din cauza vârstei, a sexului sau a aspectului fizic. BBC a adunat într-un material cele mai ciudate experiențe avute în timpul interviurilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Reacția presei din Ungaria, după scandările xenofobe de la Farul - Sepsi

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

I-a spus ”NU” FCSB-ului și acum e gata să meargă la CFR! Dan Petrescu îl cere insistent

Mihai Popescu, întrebat de transferul la FCSB după umilința suferită de Farul: ”Ce interes după acest meci?”

Citeşte şi

Simona Halep și-a dat acordul și a reacționat: mesajul româncei

Simona Halep a spus ”DA”, iar americanii au reacționat: cum au comentat decizia româncei

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Misterul e atuul ei. Ipostaza în care s-a lăsat pozată Antonia i-a dat gata pe fani: "A venit iepurașul"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Misterul e atuul ei. Ipostaza în care s-a lăsat pozată Antonia i-a dat gata pe fani: "A venit iepurașul"

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”