Momente tensionate cu Halep şi Firea pe Arena Naţională

Replica taioasă dată de Halep lui Firea, înainte de ceremonie. Ce dorinţă a avut Simona

12.06.2018, 17:00
  • EHF European League: Skjern - Dinamo, marți, 19:45, DGS 2

  • Champions League: Bayern Munchen - Real Madrid, marți, 22:00, DGS 1

Evenimentul organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin care Simona Halep le-a prezentat fanilor trofeul câştigat la Roland Garros, a adus multe controverse.

Gabriela Firea a fost huiduită copios de de cei peste 15.000 de fani prezenţi pe Arena Naţională. Libertatea anunţă că Simona Halep nu şi-a dorit să iasă pe gazon alături de Primarul General. Campioana nu a vrut astfel să se afişeze alături de politicieni.

”Eu vreau să prezint trofeul oamenilor. Cer să intrăm pe rând în scenă. Îmi dați ce aveți de dat și cu asta basta”, ar fi fost mesajul Simonei pentru Gabriela Firea.

Totuşi, chiar dacă a fost sfătuită să nu urce pe scenă, pentru că ar putea avea de suferit, Firea nu a respectat nici dorinţa Simonei şi a intrat pe stadion în acelaşi timp cu sportiva de 26 de ani.

Primarul general i-a oferit Simonei o plachetă şi cheia oraşului, însă apoi a părăsit arena înainte de finalul ceremoniei, dezamăgită de reacția suporterilor. Înainte de acest eveniment, Marcel Pavel și Monica Anghel au intonat imnul României.

"Sunt foarte emoţionată, nu m-am aşteptat la aşa ceva. E un moment deosebit şi sunt foarte mândră că sunt româncă. Mereu am crezut că, chiar dacă provin dintr-o ţară mai micuţă se poate face performantă mare. Peste tot am parte de dumneavoastră, de un public numeros pe oriunde merg", a spus Simona Halep în faţa fanilor prezenţi pe Naţional Arena.

Sâmbătă, Simona Halep a câștigat Roland Garros-ul, primul ei titlu de Grand Slam, după ce mai jucase două finale la openul francez. Halep s-a impus cu 3-6, 6-4, 6-1 în fața americancei Sloane Stephens.

După Roland Garros, pentru Simona Halep urmează turneele pe iarbă. Liderul WTA va participa la întrecerea de la Eastbourne, ÎN DIRECT la Digi Sport (24-30 iunie).

Etichete: simona halep , halep , gabriela firea , halep firea , halep arena nationala


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un italian și-a adunat toate lozurile necâștigătoare cumpărate de-a lungul vieții și a calculat câți bani a pierdut

Un italian din Brescia, care a colecționat toate lozurile necâștigătoare pe care le-a cumpărat de-a lungul vieții, a calculat câți bani a pierdut și vrea astfel să contribuie la creșterea gradului de conștientizare asupra pericolului pe care îl reprezintă dependența față de jocurile de noroc.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Video Cea mai în formă jucătoare din lume, un car de nervi în meciul cu Jaqueline Cristian: ”Vino aici! Mai mult respect”

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

”Tatăl meu `a explodat`!” Fiica unui antrenor a spus totul: ”Eram minoră și e o infracțiune”. Cu ce se ocupă tânăra

Gigi Becali: ”Vine!”. A doua mutare a verii confirmată la FCSB

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video&Foto Cum s-a comportat Dan Șucu la finalul meciului dintre Rapid și Universitatea Craiova

Dan Petrescu, șase ani la CFR Cluj! Anunțul lui Ioan Varga

Cum a reacționat Paul Iacob, după ce a vrut să sară la bătaie cu un suporter. ”Vreau să mă văd cu el”

S-a rupt lanțul de iubire. Suporterii Rapidului au răbufnit după al 6-lea eșec din play-off. Ce au scandat

Citeşte şi

A spus stop! Singura sportivă străină care a felicitat-o pe Simona Halep pentru revenire se retrage din tenis

Decizie finală! Simona Halep nu a primit wild-card la turneul unde spera să joace

PEROZAre 77 de ani, dar nu se sfiește să-și arate silueta în rochii mulate: „Sunt criticată zilnic pentru felul în care mă îmbrac”

FILM NOWSofia Vergara, selfie-uri doar în body-uri mulate, în oglinda din baie. "Cineva să-mi ridice fața de pe podea", i-a scris Nicole Scherzinger

Horațiu Moldovan dă din lac în puț! Atletico îl vinde pe Oblak, dar Simeone a luat decizia transferului unui alt gigant citeşte ştirea pe Prosport.ro

Cum vrea Sorana Cîrstea s-o egaleze pe Simona Halep: ”Ea a câștigat deja, m-ar putea lăsa să câștig eu” citeşte ştirea pe ziare.com

O nouă monedă în România, bani noi de la BNR. Ce valoare are, cu ce ocazie s-a lansat citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”