De când merge Simona Halep la psiholog și cum a evoluat marea noastră campioană

19.08.2019, 14:43
  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, duminică, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Petrolul - Oțelul, duminică, 15:30, DGS 1

Simona Halep, locul 4 WTA, se pregătește pentru ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open. Campioana noastră a vorbit despre posibila revenire a lui Darren Cahill în staff, dar și despre relația pe care o are cu actualul antrenor, Daniel Dobre.

Sportiva noastră a mai spus că de aproape doi ani lucrează cu un psiholog, care o ajută foarte mult, și a dezvăluit lucruri esențiale din discuțiile private pe care le-a avut în timpul ședințelor.

"Lucrez cu o doamnă psiholog de aproape doi ani şi m-a învăţat nişte exerciţii pentru a trece peste aceste stări. M-a ajutat să mă accept aşa cum sunt, chiar dacă sunt o persoană emotivă, şi din momentul acela am început să îmi controlez emoţiile pe teren.

Am început să mă preţuiesc mai mult ca persoană, să mă apreciez mai mult când fac lucruri bune şi atunci când fac greşeli să le accept. Acum acceptând greşeala mi-e mai uşor să mă preţuiesc". a declarat Simona Halep, la TVR.

Simona Halep este a doua favorită la US Open în opinia bookmakerilor

Simona Halep (27 de ani - locul 4 WTA) este privită, de bookmakeri, drept a doua favorită la câștigarea trofeului de la US Open, în ciuda problemelor fizice pe care românca le-a acuzat la turneele de la Rogers Cup și Cincinnati.

Chiar dacă nu a avut un parcurs extraordinar în Canada și Statele Unite ale Americii, specialiștii în pariuri consideră că Simona se poate lupta pentru marele premiu la ultimul turneu de Grand Slam al anului, care va avea loc între 26 august și 8 septembrie.

Campioana noastră are cota 7 să câștige competiția. Singura jucătoare cu o cotă mai mică este chiar Serena Williams, cea pe care Halep a învins-o fără drept de apel în finala de la Wimbledon.

Cotele la pariuri pentru câștigarea trofeului de la US Open

  • Serena Williams (4)
  • Simona Halep (7)
  • Naomi Osaka (8,00)
  • Sloane Stephens (10)
  • Ashleigh Barty (10)
  • Petra Kvitova (11)
  • Karolina Pliskova (16)
  • Angelique Kerber (20)
  • Anastasija Sevastova (22)
  • Madison Keys (25).

Turneul de la US Open este dotat cu premii uriașe. Câștigătorii tablourilor de simplu vor primi suma de 3.850.000 de dolari, în timp ce finaliștii vor primi un cec în valoare de 1.900.000 de dolari.

Etichete: simona halep


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

La aproape 60 după comiterea unei crime brutale, poliția l-a găsit și arestat pe autor datorită tehnicilor criminalistice de ultimă generație.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

Exclusiv A fost dat afară de la FCSB, s-a antrenat singur, iar acum e campion: ”Oamenii nu știu”. Ce urmează pentru fotbalist

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv ”Dacă-l luați pe Prunea, v-am distrus!”. Răsturnare de situație! ”Petrescu m-a vrut și înaintea lui Balaj”

Foto Ce s-a întâmplat în capitala Spaniei, după ce Real Madrid a câștigat titlul în La Liga. Cum au procedat ”Galacticii”

Ioan Ovidiu Sabău a spus lucrurilor pe nume, după ”U” Cluj - Dinamo

Săptămâna și scandalul la Dinamo! Ce le-au strigat suporterii jucătorilor lui Kopic, după remiza cu ”U” Cluj

Citeşte şi

Simona Halep și-a dat acordul și a reacționat: mesajul româncei

Simona Halep a spus ”DA”, iar americanii au reacționat: cum au comentat decizia româncei

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWMike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”