Alexandra Dulgheru
Dulgheru, aproape de tabloul principal de la Roland Garros

Dulgheru şi Bara, în turul doi al calificărilor de la Roland Garros. Înfrângere pentru Cadanţu

23.05.2018, 22:30
  • Media: Fotbal Club, vineri, 21:00, DGS 1

  • Supereroii fotbalului românesc: Drumul spre titlu - FCSB, vineri, 17:00, DGS 1

Alexandra Dulgheru s-a calificat, miercuri, în runda a doua a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de la Roland Garros, al doilea de Grand Slam al anului, după ce a trecut de japoneza Nao Hibino cu 6-3, 4-6, 6-3.

Hibino a făcut 7 duble greşeli, a avut 22 de winners şi a comis 51 de erori neforţate, în timp ce Dulgheru a adunat 24 de winners şi 45 de erori neprovocate.

Dulgheru a fost condusă în primul set cu 3-1, dar a reuşit să se impună cu 6-3, pentru ca în decisiv să aibă 3-1, după care a fost egalată, 3-3, iar apoi a câştigat cu 6-3.

Următoarea adversară a româncei va fi australianca Lizette Cabrera (20 ani, 157 WTA).

Dulgheru şi-a asigurat un cec de 11.000 de euro şi 20 de puncte WTA.

Tot miercuri, Irina Bara a învins-o în primul tur preliminar pe franţuzoaica Audrey Albie cu 6-7 (5), 6-1, 6-4, iar Alexandra Cadanţu a fost învinsă de belgianca Maryna Zanevska, scor 5-7, 6-3, 5-7.

Etichete: roland garros , alexandra dulgheru , dulgheru roland garros , irina bara


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Anunț de ultimă oră despre starea lui Ion Iliescu. Ce spun medicii de la spitalul SRI
Anunț de ultimă oră despre starea lui Ion Iliescu. Ce spun medicii de la spitalul SRI

Medicii de la spitalul SRI din București vin cu informații de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu. Aceasta s-a înrăutățit din cauza faptului că boala a evoluat și din cauza vârstei înaintate, spun medicii.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Melania Trump a intervenit, după ce a aflat că fiul său de 19 ani a invitat o majoretă la Casa Albă! Decizia luată

41 din 41 de țări au votat "NU" pentru Groenlanda. "E o rușine! S-a întâmplat ceva în culise"

Foto Cum l-a numit Inter pe Cristi Chivu, după ce românul a calificat-o în optimi la Cupa Mondială a Cluburilor

Declarația zilei! Ce le-a spus Cristi Chivu jurnaliștilor, după ce a calificat-o pe Inter: "Să nu începem cu din astea!"

Exclusiv După primele zile de cantonament la FCSB, Mihai Stoica l-a sunat pe Gigi Becali: ”Nu credeam că putem fi așa”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Se face cel mai scump transfer al verii în SuperLigă: ”Va veni cu noi în cantonament”

Gigi Becali i-a spus că nu va mai juca la FCSB, dar fotbalistul refuză să plece: ”Să stea turist”

Jucătorii au cerut ca antrenorul să fie dat afară, după cea mai mare surpriză de la Mondialul Cluburilor: ”Ori el, ori noi”

Exclusiv Florin Prunea a auzit de salariul de 13 €/secundă și a reacționat imediat: ”Aoleu, își bate joc statul de atâția bani?”

Citeşte şi

La 7 zile de la finala istorică de la Roland Garros, Sinner a rupt tăcerea! Cum l-a numit pe Alcaraz

Foto Anunțul făcut de Sorana Cîrstea, după ce românca s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări

PEROZDiana Munteanu, super bronz și super fizic, pe plajă, în Grecia. Are 46 de ani și e mamă de adolescent: Intru lejer în blugii din liceu

FILM NOWMichael Douglas a luat o pauză de la actorie: "Nu simt o dorință arzătoare să revin. Mă bucur de viața mea"

Adrian Mutu a auzit cum vrea Steaua să promoveze în Superliga și a avut o reacție fermă: ”Nu e corect!” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Lovitură pentru Cristi Chivu: 350 de milioane de euro citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Iubita lui Selly a atras toate privirile pe plajă. Ce ținută a purtat Smără în vacanța cu celebrul vlogger

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Iubita lui Selly a atras toate privirile pe plajă. Ce ținută a purtat Smără în vacanța cu celebrul vlogger

Digi World

Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac

Digi Animal World

Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale