Rafa Nadal și Novak Djokovic / Foto: Getty Images

Federer, Nadal și Djokovic, în centrul unui scandal iscat după reprogramarea Roland Garros-ului. "E mișelesc și egoist"

19.03.2020, 08:39
  • SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

Decizia reprogramării Roland Garrosului, din cauza coronavirusului, a înfuriat multă lume. Vedetele din tenis au și ele de suferit, însă ceea ce contestă multă lume este modalitatea în care s-a luat această decizie.

Pentru Roger Federer, această reprogramare are și implicații financiare. Starul elvețian, care se află în recuperare după operația la genunchi, este implicat financiar în Laver Cup, competiție ajunsă la a patra ediție și care se suprapune acum cu noul interval în care se va juca Roland Garros-ul.

"Acest anunț ne-a luat prin surprindere pe noi și pe partenerii noștri, Tennis Australia, USTA și ATP. Ridică multe întrebări, iar noi evaluăm situația. În acest moment, vrem ca fanii noștri, sponsorii, televiziunile, staff-ul, voluntarii, jucătorii și marele oraș Boston să știe că intenționăm să ținem Laver Cup 2020 așa cum e programat", se arată în comunicatul Laver Cup.

  • Roland Garros, care trebuia să înceapă pe 24 mai, a fost reprogramat în perioada 20 septembrie - 4 octombrie.

Rafael Nadal și Novak Djokovic, deranjați și ei de reprogramarea Roland Garros-ului

Rafael Nadal se află și el pus într-o pozție dificilă. De 12 ori câștigător al Openului Francez, spaniolul este și un participant la Laver Cup, iar acum nu știe cum să facă.

Novak Djokovic s-a înfuriat când a aflat de decizia care dă calendarul peste cap. Sârbul a început ca din tun acest sezon și avea în plan un nou an de excepție, dorind să se impună la toate turneele majore, însă acum acestea sunt sub amenințarea coronavirusului.

Naomi Osaka a criticat și ea decizia, pentru că a fost luată fără consultări cu șefii celorlalte Grand Slam-uri și cu autoritățile.

Directorii turneelor care erau programate deja sunt și ei supărați.

"Decizia ca Ronald Garros să se mute în septembrie, din punctul meu de vedere, este mișelească și egoistă. Arată dispreț față de celalalte turnee și chiar și față de jucători, pentru că nimeni nu i-a consultat și pe ei", a spus președintele turneului de la Acapulco, Raul Zurutuza.

În aceste condiții, ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, ar trebui să se încheie pe 14 septembrie, lăsând jucătorilor doar câteva zile de refacere înainte de Roland Garros.

Darren Cahill a reacționat și el în cazul reprogramării Roland Garros - ului

Darren Cahill nu a fost nici el prea încântat de decizia francezilor, de a reprograma Roland Garros-ul. Antrenorul Simonei Halep, fostă câștigătoare la Roland Garros, Darren Cahill, a reacționat după ce turneul a fost mutat și consideră că ”trebuie găsită o dată care are sens”. ”Nimeni nu vrea ca turneul de la Roland Garros să fie anulat, doar ca toţi să lucreze împreună pentru a găsi o dată care are sens, când lucrurile se vor limpezi un pic.  Jucători, turnee, grand slam-uri, bărbaţi şi femei, toţi într-o cameră. Acum este un pic devreme pentru răspunsuri”, a scris Darren Cahill pe contul său de Twitter.

Jucătorul Vasek Pospisil, membru in Consiliul Jucatorilor ATP, s-a supărat rău când a aflat vestea: "Este o nebunie ce se întâmplă! Situația este atât de ambiguă acum, iar comportamentul organizatorilor de la Roland Garros nu are nimic în comun cu cooperarea pe care încercăm să o avem în circuit!

Avem un calendar! Suntem în mijlocul unor negocieri și încercăm să micșorăm pierderile. Organizatorii de la Roland Garros nu s-au consultat cu nimeni. Este un comportament atât de egoist! S-au purtat ca niște aroganți!", a spus Pospisil pentru New York Times.

Etichete: novak djokovic , rafael nadal , roger federer


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

A cerut-o în căsătorie, apoi, în decurs de doar o săptămână, a fost surprins cu alte trei femei: ”Viața e frumoasă”

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Costel Gâlcă a făcut toate calculele înaintea derby-ului cu FCSB. De ce este cel mai greu meci al oltenilor

Rangers i-a decis soarta lui Ianis Hagi! Informația venită din Scoția: ”Legăturile sunt arse”

Foto Afacerea de 10 milioane de euro de la Arena Națională de care s-a ales praful

Nu a mai jucat de nouă luni, iar Carlo Ancelotti l-a anunțat titular: ”Suntem cu toții încântați”

Citeşte şi

Nadal nu l-a uitat pe Ion Țiriac după eliminarea de la Madrid Open: ”Următoarele generații se vor bucura, cu siguranță!”

Video Emoție pură! Nadal a fost eliminat de la Madrid și și-a luat rămas-bun: ”O amintire de neuitat”. ”Râuri” de lacrimi în loja sa

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vine pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”