Getty Images

Halep - Townsend 6-3, 6-1. Prestaţie solidă şi calificare fără emoţii în turul 3 la Roland Garros

31.05.2018, 17:45
  • EHF European League: Skjern - Dinamo, marți, 19:45, DGS 2

  • Champions League: Bayern Munchen - Real Madrid, marți, 22:00, DGS 1

Simona Halep a obţinut cea de-a 30-a victorie din 2018 şi s-a calificat în turul 3 al turneului de la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului. Liderul mondial nu i-a lăsat vreo şansă americancei Taylor Townsend, pe care a învins-o cu 6-3, 6-1.

Finalista ediţiei trecute a avut nevoie de doar o oră şi 8 minute pentru succesul care o va aduce faţă în faţă cu Andrea Petkovic, din Germania, împotriva căreia s-a impus de şase ori în şapte dueluri directe.

Românca a reuşit o evoluţie mult mai bună decât în primul set al meciului de miercuri, cedat cu 2-6 în faţa altei americance, Alison Riske. Halep a condus cu 4-0, după care Townsend (22 ani, 72 WTA) şi-a trecut în cont primul game.

Simona a avut o uşoară cădere, dar a reuşit să termine setul la a cincea şansă, scor 6-3.

În actul secund, Halep a luat primul game, Townsend şi-a făcut serviciul, după care românca nu i-a mai lăsat şanse adversarei sale, câştigând cu 6-1.

Constănţeanca de 26 de ani a servit doi aşi, şi-a pierdut o singură dată serviciul, a reuşit 21 de lovituri câştigătoare şi a făcut doar 13 erori neforţate.

De cealaltă parte, americanca a reuşit un singur as, a comis două duble greşeli, a avut 9 lovituri câştigătoare şi 16 erori neprovocate.

La prima întâlnire, anul trecut, Halep a învins-o pe Townsend cu 6-4, 6-1, în turul al doilea la Cincinnati.

În urma acestei victorii, Halep şi-a asigurat un cec de 130.000 de euro şi 130 de puncte WTA.


UPDATE 17:44 Halep - Townsend 6-3, 6-1. Simona a închis meciul cu un game la 0 pe propriul serviciu şi se califică în turul 3 la Roland Garros, la capătul unui meci de doar o oră şi 8 minute, în care a avut o prestaţie solidă. În faza următoare, românca o va întâlni pe Andrea Petkovic, pe care a învins-o de şase ori în şapte dueluri. 

UPDATE 17:42 Halep - Townsend 6-3, 5-1. Simona a reuşit un nou break şi e la un singur game de victorie. Românca serveşte pentru meci.

UPDATE 17:37 Halep - Townsend 6-3, 4-1. Liderul mondial a jucat impecabil pe propriul serviciu şi şi-a consolidat avatajul break-ului. Simona se îndreaptă, sigură pe ea, spre calificarea în turul 3 la Paris.

UPDATE 17:34 Halep - Townsend 6-3, 3-1. După un game maraton, Simona a reuşit break-ul, la a patra şansă de care a beneficiat.

UPDATE 17:23 Halep - Townsend 6-3, 2-1. Game solid pe propriul serviciu pentru Simona, a cărei încredere e la cote înalte.

UPDATE 17:21 Halep - Townsend 6-3, 1-1. Sportiva din SUA a revenit şi a reuşit să câştige game-ul, evitând astfel să-i permită Simonei să se desprindă în startul actului secund.

UPDATE 17:16 Halep - Townsend 6-3, 1-0. Simona începe bine şi setul al doilea. Şi-a făcut serviciul, în ciuda unor mici inexactităţi.

UPDATE 17:12 Halep - Townsend 6-3. SET, Simona! Jucătoarea noastră nu şi-a complicat meciul şi a răspuns cu un alt break, prin care a închis primul set, în 38 de minute.

UPDATE 17:08 Halep - Townsend 5-3. Simona a servit pentru set, a avut o minge de set, dar în cele din urmă și-a pierdut serviciul, iar americanca rămâne în meci. 

UPDATE 17:02 Halep - Townsend 5-2. Taylor Townsend a revenit de la 0-40 şi a câştigat al doilea game al partidei.

UPDATE 16:58 Halep - Townsend 5-1. Simona Halep rămâne fără game pierdut pe propriul serviciu în acest meci.

UPDATE 16:52 Halep - Townsend 4-1. Primul game al americancei din acest meci.

UPDATE 16:50 Halep - Townsend 4-0. Românca a câştigat al doilea game de pe propriul serviciu la 15.

UPDATE 16:46 Halep - Townsend 3-0. Al doilea break al constănţencei, care a revenit de la 0-40.

UPDATE 16:41 Halep - Townsend 2-0. Încă un game solid al româncei, cu un singur game pierdut.

UPDATE 16:38 Halep - Townsend 1-0. Break reuşit de liderul WTA în primul game al partidei.

UPDATE 16:35 A început partida dintre Simona Halep şi Taylor Townsend.


Halep Roland Garros // Simona Halep a avut parte de emoții la debutul în ediția din acest an a turneului de la Roland Garros, dar speră ca din turul al doilea să elimine sincopele. Joi, numărul 1 WTA o întâlnește pe Taylor Townsend (22 de ani, locul 72 WTA), într-un meci care va începe în jurul orei 16:30, programat după două partide din circuitul masculin.

În fața lui Alison Riske, Simona Halep a avut parte de un prim set dezastruos, dar și-a revenit după ce l-a pierdut și în următoarele a mai cedat doar două game-uri. 2-6, 6-1, 6-1 a fost scorul final al partidei de miercuri, după o oră și 37 de minute de joc.

De partea cealaltă, Townsend învins-o pe Myrtille Georges (Franța, 27 de ani, 222 WTA), scor 6-4, 6-2.

Halep și Townsend vor juca pe terenul Philippe-Chatrier. Inițial, ar fi trebuit să fie al doilea meci de pe acel teren, însă a fost mutat al treilea, după două întâlniri de pe tabloul de masculin. Prima partidă programată acolo este cea a lui Marin Cilic (Croația, 29 de ani, locul 4 ATP) cu Hubert Hurkacz (Polonia, 21 de ani, locul 188 ATP), într-un meci programat la ora 12:00 (ora României). Apoi - nu mai devreme de ora 13:00 - se va juca restul meciului dintre Lucas Pouille (Franța, 24 de ani, locul 16 ATP) și Cameron Norrie (Marea Britanie, 22 de ani, locul 85 ATP), întrerupt când scorul era 6-2, 6-4, 5-7.

Halep Roland Garros // Simona a câștigat singurul duel direct de până acum

Simona Halep și Taylor Townsend s-au mai întâlnit o singură dată, în 2017, în primul tur de la Cincinnati. Simona s-a impus fără probleme, scor 6-4, 6-1.

"O știu pe Taylor Townsend, am mai jucat împotriva ei. Este o jucătoare stângace, lovește puternic, așa că va trebui să o mișc mult. Voi vorbi cu Darren despre ea. Mă aștept la un meci dificil. Simt că am șansele mele să o înving și vă promit că voi lupta pentru a obține victoria", a declarat Simona Halep, la Tennis Channel.

Prezența în manşa a doua este recompensată la Roland Garros cu 79.000 de euro şi cu 70 de puncte WTA.

Halep Roland Garros // Simona a avut un sezon greu pe zgură în 2018

Îm 2018, Simona Halep nu are încă niciun trofeu pe suprafaţa sa preferată, zgura. După cele două victorii din Fed Cup, contra Elveţiei, sportiva din România a ajuns în sferturi la Stuttgart, unde a fost eliminată de Coco Vandeweghe, şi Madrid, unde a pierdut contra Karolinei Pliskova, iar la Roma a ajuns al doilea an consecutiv în finală, unde a cedat, ca şi în 2017, în faţa Elinei Svitolina.

Halep are un trofeu în acest an, chiar la primul turneu din 2018, la Shenzhen, şi a ajuns în premieră şi în finala de la Australian Open, pierdută în faţa Carolinei Wozniacki.

Halep Roland Garros // Cine este Taylor Townsend?

Taylor Townsend vine după o perioadă în care a jucat mai mult la turnee din circuitul ITF pe zgură, în SUA, reușind să câștige două turnee mici și să aibă și o semifinală. Cea mai bună performanță într-un turneu de Gran Slam este chiar la Roland Garros, în 2014, când a ajung în turul 3.

În 2012, forul suprem din tenisul american, care gestionează bugetele şi acordarea de invitaţii pe tablouri, USTA - a luat o măsură extrem de severă: i-a interzis celei mai bune junioare din lume la acea vreme, Taylor Townsend, înscrierea pe tabloul de concurs de la US Open. Motivul a fost unul incredibil: Taylor a rămas fără susţinere financiară, fără decontări ale costurilor de deplasare la turnee, din cauza greutății prea mari. Asta, după ce Townsend câștigase Australian Open 2012 (după o finală cu Yulia Putintseva), la simplu și Wimbledon 2011 (alături de Grace Min) și 2012 (alături de Eugenie Bouchard) la dublu.

Meciul Simonei Halep cu Taylor Townsend va începe în jurul orei 16:00 și va fi transmis în format LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.

Etichete: roland garros , halep , program roland garros , halep roland garros , simona halep roland garros , calificare halep , victorie simona halep , halep - townsend , simona halep - taylor townsend , halep in turul 3 la roland garros , halep s-a calificat , la ce ora joaca halep , halep - townsend roland garros , halep - townsend paris , program halep - townsend


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un italian și-a adunat toate lozurile necâștigătoare cumpărate de-a lungul vieții și a calculat câți bani a pierdut

Un italian din Brescia, care a colecționat toate lozurile necâștigătoare pe care le-a cumpărat de-a lungul vieții, a calculat câți bani a pierdut și vrea astfel să contribuie la creșterea gradului de conștientizare asupra pericolului pe care îl reprezintă dependența față de jocurile de noroc.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Video Cea mai în formă jucătoare din lume, un car de nervi în meciul cu Jaqueline Cristian: ”Vino aici! Mai mult respect”

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

”Tatăl meu `a explodat`!” Fiica unui antrenor a spus totul: ”Eram minoră și e o infracțiune”. Cu ce se ocupă tânăra

Video ”Execuție” în 21 de minute! Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video&Foto Cum s-a comportat Dan Șucu la finalul meciului dintre Rapid și Universitatea Craiova

Dan Petrescu, șase ani la CFR Cluj! Anunțul lui Ioan Varga

Cum a reacționat Paul Iacob, după ce a vrut să sară la bătaie cu un suporter. ”Vreau să mă văd cu el”

S-a rupt lanțul de iubire. Suporterii Rapidului au răbufnit după al 6-lea eșec din play-off. Ce au scandat

Citeşte şi

Ce cotă a primit Simona Halep la câștigarea Roland Garros, după ce a jucat doar un meci de la revenire

Anunțul făcut de americani în cazul Simonei Halep cu aproape o lună înainte de Roland Garros

PEROZAre 77 de ani, dar nu se sfiește să-și arate silueta în rochii mulate: „Sunt criticată zilnic pentru felul în care mă îmbrac”

FILM NOWSofia Vergara, selfie-uri doar în body-uri mulate, în oglinda din baie. "Cineva să-mi ridice fața de pe podea", i-a scris Nicole Scherzinger

Horațiu Moldovan dă din lac în puț! Atletico îl vinde pe Oblak, dar Simeone a luat decizia transferului unui alt gigant citeşte ştirea pe Prosport.ro

Cum vrea Sorana Cîrstea s-o egaleze pe Simona Halep: ”Ea a câștigat deja, m-ar putea lăsa să câștig eu” citeşte ştirea pe ziare.com

O nouă monedă în România, bani noi de la BNR. Ce valoare are, cu ce ocazie s-a lansat citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”