Halep şi Begu au vorbit despre tensiunile din echipa României, după victoriile de sâmbătă

21.04.2018, 17:45
  • SuperLiga: FCU Craiova - ”U” Cluj, sâmbătă, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: FCSB - Farul, sâmbătă, 20:30, DGS 1

România a făcut un pas mare spre calificarea în Grupa Mondială I a Fed Cup, după ce Simona Halep şi Irina Begu au câştigat primele meciuri ale întâlnirii cu Elveţia, de la Cluj-Napoca. Cele două jucătoare au trecut atât peste emoţiile iniţiale ale partidelor, dar şi peste tensiunile din echipă, apărute după ce Sorana Cîrstea nu a fost aleasă să joace în acest baraj.

Vineri, sportiva din Târgovişte, locul 34 mondial, nu şi-a ascuns dezamăgirea faţă de decizia căpitanului nejucător Florin Segărceanu, care a preferat-o pentru meciurile de simplu pe Irina Begu, alături de Simona Halep.

"Mă așteptam să joc. Era prima idee, însă căpitanul decide. Eu mereu am venit la Fed Cup și nu a contat că am fost prima, a doua, a patra. Sunt aici, dacă echipa are nevoie să joc, joc. Dacă echipa are nevoie să bat din palme, bat din palme", a spus Cîrstea.

La conferinţa de presă care a urmat victoriei cu Viktorija Golubic, scor 6-3, 1-6, 6-1, liderul echipei noastre şi al clasamentului mondial, Simona Halep, a dat asigurări că nu există tensiuni în cadrul echipei.

"Ședința cu echipa a fost înainte de tragerea la sorți, nu după. Cred că s-a explicat foarte bine care a fost tactica. Toată lumea este OK și nu e nicio tensiune între noi", a spus constănţeanca.

La rândul ei, Irina Begu, învingătoare cu 6-4, 6-1 în meciul cu Timea Bacsinszky, a vorbit despre posibilele neînţelegeri dintre "tricolore".

"Cred că s-a vorbit foarte mult pe tema aceasta şi, sincer, este diferenţă de patru locuri între noi (Begu este pe 38 în ierarhia WTA - n.r.). Noi, sau eu cel puţin, niciodata nu ne-am gândit că ea e cu patru locuri în faţă. Căpitanul decide. Dânsul a ales ca eu să joc şi sunt sigură că Sorana a înţeles acest lucru şi, până la urmă, important e că echipa a câştigat", a spus Begu pentru Digi Sport.

De altfel, starea de spirit a Soranei Cîrstea pare să se fi schimbat de ieri. Azi, la ceremonia de deschidere a întâlnirii cu Elveţia, jucătoarea de 28 de ani a fost surprinsă binedispusă de camerele TV. În plus, nu este exclus ca ea să intre pe teren duminică, mai ales dacă Halep va aduce al treilea punct pentru România, în meciul cu Timea Bacsinszky, care va începe la ora 12:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.

Etichete: tenis , romania , simona halep , sorana cirstea , elvetia , halep , irina begu , begu , fed cup


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €

Doi funcţionari bancari sunt urmăriţi penal de procurori, după ce ar fi sustras din contul unei persoane în vârstă de 64 de ani aproximativ 140.000 de euro, a precizat într-un comunicat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Fanii sunt în delir! A semnat și revine la Barcelona, după ce Xavi a decis să nu mai plece

Dennis Man, OUT din lotul Parmei. Ce se întâmplă cu internaționalul român în Italia

Foto Dinamo ar urma să-și schimbe sigla din sezonul viitor! Cum arată noua emblemă

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

Video Jucătorul CFR-ului l-a făcut ”praf” pe Adrian Mutu, după victoria cu Universitatea Craiova: ”Nu are caracter”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

S-a aflat de ce Parma l-a exclus din lot pe Dennis Man! Anunțul făcut în Italia

Jucătorul ”cu mai multe goluri decât minute jucate” l-a convins pe Carlo Ancelotti: rămâne la Real Madrid

Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate

Video Exclusiv Ilie Dumitrescu, mesaj în miez de noapte pentru David Miculescu. ”Îi recomand asta. Dacă se uită la emisiune”

Citeşte şi

Sorana Cîrstea a povestit secretul calificării în turul 3 de la Madrid Open: ”Adversara a simțit asta!”

Florin Prunea a cerut la națională un jucător după Craiova - CFR Cluj 0-1, iar acesta a venit cu replica

PEROZPlină de viață și cu zâmbetul ei inconfundabil, Meg Ryan a fermecat publicul din Barcelona. Actrița, spectaculoasă într-o rochie șic

FILM NOWLogodnica lui Jason Statham, imagini în costum de baie la câteva zile dupa ce a împlinit 37 de ani. „Ești magnifică!”

Detalii despre ultimul acționar de la Farul Constanța: ”S-ar bate financiar de la egal la egal cu Gigi Becali!” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Adversară de speriat pentru Jaqueline Cristian la Madrid: "Danimal" spulberă tot în ultima vreme citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Anna Lesko și-a arătat picioarele superbe într-o rochie extrem de scurtă, dar a furat toate privirile cu un detaliu inedit

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Anna Lesko și-a arătat picioarele superbe într-o rochie extrem de scurtă, dar a furat toate privirile cu un detaliu inedit

Digi World

Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă a explicat fenomenele stranii

Digi Animal World

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”