"Întotdeauna sunt astfel de schimburi contra ei!" Jocul Simonei Halep, descifrat de Belinda Bencic

09.05.2019, 21:48
  • SuperLiga: FCU Craiova - ”U” Cluj, sâmbătă, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: FCSB - Farul, sâmbătă, 20:30, DGS 1

Belinda Bencic este adversara Simonei Halep în semifinalele turneului de la Madrid. Cele două s-au întâlnit în acest an și la Dubai, acolo unde jucătoarea din Elveția s-a impus în trei seturi, scor 4-6, 6-4, 6-2. Aceasta va fi a patra întâlnire între cele două, jucătoarea din Elveția conducând cu 2-1. 

"Nu pot să spun că vor fi schimburi lungi pentru că la Dubai au fost raliuri extrem de disputate. Întotdeauna sunt astfel de schimburi contra ei. Voi încerca să joc la fel cum o fac mereu și să mă concentrez pe jocul meu, pe ce am de făcut. Sper să repet rezultatul de la Dubai", a spus Belinda Bencic.

Simona Halep a dezvăluit care este atuul în fața Belindei Bencic

Simona Halep este convinsă că partida nu va fi la fel ca cel de la Dubai. Aceasta este prima întâlnire dintre cele două jucătoare pe zgură, suprafață pe care "Simo" este considerată una dintre cele mai bune din lume. 

"Am jucat contra ei la Dubai, am condus tot meciul, dar n-am reusit să câștig. Bineînțeles, că va fi un meci greu, însă este pe zgură, e altceva. Mă aștept la orice, dar am și încredere că pot câștiga meciul", a spus Simona Halep, în exclusivitate la Digi Sport.

Simona Halep, evoluție încântătoare împotriva australiencei Ashleigh Barty

Simona Halep a făcut o partidă perfectă împotriva lui Asleigh Barty,  7-5, 7-5,  în sferturile de finală de la Madrid. Graţie calificării în penultimul act de la Caja Magica, campioana noastră are garantată cel puţin poziţia a doua în ierarhia WTA.

Cu 12 victorii consecutive pe zgură, înainte de partida de azi, Simo avea o misiune dificilă, cel puţin pe hârtie. Asta pentru că sportiva din Australia e una dintre cele mai în formă din circuit: avea 11 sucese la rând, ultima înfrângere fiind consemnată în martie, la Indian Wells, contra Svitolinei.

Etichete: simona halep , turneul de la madrid , belinda bencic , simona halep belinda bencic


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €

Doi funcţionari bancari sunt urmăriţi penal de procurori, după ce ar fi sustras din contul unei persoane în vârstă de 64 de ani aproximativ 140.000 de euro, a precizat într-un comunicat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto Un fotbalist celebru și soția lui s-au lăsat filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii

Exclusiv A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

Fanii sunt în delir! A semnat și revine la Barcelona, după ce Xavi a decis să nu mai plece

Video Jucătorul CFR-ului l-a făcut ”praf” pe Adrian Mutu, după victoria cu Universitatea Craiova: ”Nu are caracter”

Foto Real Madrid, așteptată pe ”bijuteria” de 167.000.000€ din România. Tocmai s-a dat aprobarea de la Guvern

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text Dinamo - FC Voluntari 0-0, ACUM, în direct pe Digi Sport 1. ”Finală” pentru salvarea de la retrogradare

Real Madrid nu se opune: pleacă de la ”Galactici” după cinci ani

Cerința specială a jucătorilor de la FCSB înaintea meciului cu Farul

Care este starea lui Adrian Mititelu Jr, la cinci zile de la internarea de urgență în spital

Citeşte şi

Video Jaqueline Cristian - Barbora Krejcikova 2-6, 6-0, 6-2. Ce victorie! Românca s-a calificat în turul trei la Madrid

Ce cotă a primit Simona Halep la câștigarea Roland Garros, după ce a jucat doar un meci de la revenire

PEROZPlină de viață și cu zâmbetul ei inconfundabil, Meg Ryan a fermecat publicul din Barcelona. Actrița, spectaculoasă într-o rochie șic

FILM NOWLogodnica lui Jason Statham, imagini în costum de baie la câteva zile dupa ce a împlinit 37 de ani. „Ești magnifică!”

Dan Șucu reacționează tranșant după ce Daniel Niculae a devenit inculpat în dosarul materialelor pirotehnice! citeşte ştirea pe Prosport.ro

Sorana Cîrstea, meci dramatic la Madrid împotriva unei filipineze. Urmează confruntarea cu liderul WTA? citeşte ştirea pe ziare.com

Ce nu ai voie să faci în faţa blocului primăvara. Intenţiile pot fi bune, dar primeşti amendă. Este interzis! citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Anna Lesko și-a arătat picioarele superbe într-o rochie extrem de scurtă, dar a furat toate privirile cu un detaliu inedit

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Anna Lesko și-a arătat picioarele superbe într-o rochie extrem de scurtă, dar a furat toate privirile cu un detaliu inedit

Digi World

Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă a explicat fenomenele stranii

Digi Animal World

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”