Irina Begu, la Roland Garros / Foto: Profimedia

Galerie Foto Irina Begu - Jessica Pegula 6-4, 2-6, 3-6, în optimi la Roland Garros. Prestație foarte bună a româncei

articol scris de Digi Sport
30.05.2022, 18:52
  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, duminică, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Petrolul - Oțelul, duminică, 15:30, DGS 1

Irina Begu (31 de ani, locul 63 WTA) a fost eliminată de către americanca Jessica Pegula (28 de ani, 11 WTA) în optimile turneului de la Roland Garros, scor 6-4, 2-6, 3-6.

Irina Begu a fost aproape de cea mai importantă performanță din carieră

Meciul a durat două ore și opt minute. Românca a jucat foarte bine și a ridicat publicul în picioare prin câteva scurte de efect.

Irina Begu a reușit 23 de lovituri câștigătoare și a comis 42 de erori neforțate.

Jessica Pegula a reușit 19 lovituri câștigătoare și a comis 34 de erori neforțate.

Irina Begu (31 de ani) și-a egalat cea mai bună performanță la Roland Garros. A mai ajuns în "optimi" în 2016.

Pentru parcursul din acest an pe zgura pariziană, Irina Begu va primi 189.000 de euro și 240 de puncte în clasamentul WTA.

În “sferturi” la Roland Garros, Jessica Pegula va juca împotriva învingătoarei din partida Iga Swiatek (Polonia, locul 1 WTA) – Qinwen Zheng (China, 74 WTA).

Irina Begu - Jessica Pegula 6-4, 2-6, 3-6, în optimi la Roland Garros

Galerie Foto

UPDATE 18:54 Irina Begu - Jessica Pegula 6-4, 2-6, 3-6. Final de meci! Victorie la limită pentru americancă!

UPDATE 18:46 Irina Begu - Jessica Pegula 6-4, 2-6, 3-5. Americanca va servi pentru câștigarea meciului.

UPDATE 18:33 Irina Begu - Jessica Pegula 6-4, 2-6, 2-4. Românca își face serviciul cu mari emoții și are o misiune dificilă să reechilibreze meciul.

UPDATE 18:26 Irina Begu - Jessica Pegula 6-4, 2-6, 1-3. Americanca reușește break-ul, după un schimb de mingi foarte lung. Românca trimite un forehand-ul la limită, care nu prinde tușa laterală.

UPDATE 18:20 Irina Begu - Jessica Pegula 6-4, 2-6, 1-2. Ambele jucătoare își fac serviciul, fără o oferi vreo ocazie de break.

UPDATE 18:13 Irina Begu - Jessica Pegula 6-4, 2-6, 0-1. Românca irosește trei șanse de break!

UPDATE 18:05 Irina Begu - Jessica Pegula 6-4, 2-6. Jucătoarea din SUA câștigă setul secund după 37 de minute. Românca a greșit foarte mult în acest set, de două ori mai mult decât adversara.

Pegula a schimbat strategia în setul doi. A fost mai răbdătoare și a cedat de multe inițiativa, pentru a forța greșeala din partea adversarei.

  • Irina Begu a avut 8 lovituri câștigătoare și 14 erori neforțate.
  • Jessica Pegula a avut 5 lovituri câștigătoare și a comis 7 erori neforțate.
  • Jessica Pegula n-a oferit nicio șansă de break în setul doi.

UPDATE 18:00 Irina Begu - Jessica Pegula 6-4, 2-5. Două game-uri rapide, fără break, iar americanca este aproape de câștigarea setului doi.

UPDATE 17:54 Irina Begu - Jessica Pegula 6-4, 1-4. Americanca reușește break-ul, apoi se distanțează cu serviciul. Primele momente de nervozitate pentru Irina Begu în acest meci.

UPDATE 17:39 Irina Begu - Jessica Pegula 6-4, 1-2. Fără oportunități de break în acest set secund; ambele jucătoare au servit bine.

UPDATE 17:32 Irina Begu - Jessica Pegula 6-4, 0-1. Încă un game cu probleme la serviciu pentru americancă, dar reușește să depășească acest moment.

UPDATE 17:27 Irina Begu - Jessica Pegula 6-4. Românca impresionează în primul set și se impune după 43 de minute.

  • Irina Begu a reușit 5 lovituri câștigătoare și a comis 13 erori neforțate.
  • Jessica Pegula a reușit 6 lovituri câștigătoare și a comis 19 erori neforțate.

UPDATE 17:24 Irina Begu - Jessica Pegula 5-4. Românca a reușit re-break-ul și va servi pentru câștigarea primului set. Încă o dată, Pegula plătește pentru erorile neforțate.

UPDATE 17:19 Irina Begu - Jessica Pegula 4-4. Favorita 11 a turneului reușește primul ei break în acest meci.

UPDATE 17:09 Irina Begu - Jessica Pegula 4-2. Irina servește foarte bine și nu-i oferă nicio șansă de break adversarei. În schimburile lungi de mingi, românca este în avantaj, comițând mai puține erori neforțate (8 vs. 15).

UPDATE 17:03 Irina Begu - Jessica Pegula 3-2. Ambele jucătoare și-au făcut serviciul destul de ușor.

UPDATE 16:55 Irina Begu - Jessica Pegula 2-1. Jucătoarea din SUA își face serviciul cu dificultate, după 40-40.

UPDATE 16:48 Irina Begu - Jessica Pegula 1-0. Românca reușește break-ul, după o eroare neforțată, cu forehand-ul, din partea americancei.

UPDATE 16:44 Începe meciul! Jessica Pegula servește!

UPDATE 16:38 Cele două jucătoare au ieșit pe teren! Urmează minutele de încălzire!


Irina Begu și-a egalat cea mai bună performanță din carieră la Roland Garros și se va duela pentru un loc în sferturile de finală cu americanca Jessica Pegula (28 de ani, locul 11 WTA). Sportiva din SUA a trecut în turul trei de Tamara Zidansek, scor 6-1, 7-6.

Sportiva din România are palmares intact când vine vorba confruntările cu Pegula, pe care a bătut-o de două ori în două partide.

Ultima partidă a fost jucată de cele două în startul anului, pe 4 ianuarie, la Melbourne, în Australia, iar Begu a triumfat cu 7-6(6), 6-3.

Învingătoarea din întâlnirea de la Roland Garros urmează să joace în sferturile de finală cu Swiatek sau Zheng.

Jessica Pegula, adversara Irinei Begu din optimile de finală de la Roland Garros, este cea mai bogată jucătoare de tenis din lume

Jessica Pegula ar putea trăi liniștită câteva vieți de acum încolo, fără a munci o zi. În schimb, joacă tenis la cel mai înalt nivel și este printre cele mai bune jucătoare ale lumii.

A obținut din premii, până în momentul de față, puțin peste patru milioane de dolari. Cu toate acestea, este mult mai bogată decât Roger Federer, Serena Williams, Maria Sharapova sau Simona Halep la un loc.

Cum este posibil? Jessica este fiica miliardarului american Terrence Pegula care deține o avere estimată la aproximativ 5.5 miliarde de euro. Tatăl jucătoarei din circuitul WTA este pe locul 434 în topul celor mai bogate persoane din lume.

  • Un titlu WTA are în palmares Jessica Pegula.
  • Americanca se află la cea mai bună clasare din carieră în clasamentul WTA.

Jessica Pegula a vorbit în urmă cu câteva luni despre felul în care cariera sa sportivă este afectată de averea deținută de familia sa.

Când eram mai tânără, voiam să mă fac remarcată pe teren, dar apoi am realizat că ar trebui să mă împac cu această situație. La început, mă rănea într-un fel, pentru că știam că nu va dispărea nicăieri, dar am învățat să accept asta și să mă distrez. Tenisul îmi aparține, este jobul meu. Este separat, iar părinții mei nu au nimic de spus în ceea ce fac pe teren”, a declarat Pegula, potrivit Daily Star.

  • Irina Begu a câștigat ambele întâlniri cu Jessica Pegula, scor 7-5, 6-1, în 2020, la un challenger din SUA, și 7-6, 6-3, în 2022, la Grampians Trophy. De fiecare dată, cele două s-au întâlnit pe suprafață dură.

Tatăl Jessicăi Pegula deține echipa de fotbal american Buffalo Bills, una dintre cele mai valoroase din Statele Unite ale Americii. În 2014, când a cumpărat echipa, Teddy Pegula i-a învins la licitație, printre alții, pe Donald Trump și Bon Jovi, informează The Sun.

Etichete: wta , roland garros , irina begu , grand slam , tenis feminin , jessica pegula , begu pegula


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără o mână

Un român de 36 de ani și-a pierdut un braț în timp ce încerca să fure banii dintr-un bancomat din orașul italian Cattolica, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

OUT de la FCSB, după șapte ani! ”Roș-albaștrii” îi caută deja înlocuitor

Foto Dan Petrescu a reînceput treaba la CFR Cluj, soția, Adriana, a plecat la mii de kilometri. Cine a însoțit-o

Exclusiv A fost dat afară de la FCSB, s-a antrenat singur, iar acum e campion: ”Oamenii nu știu”. Ce urmează pentru fotbalist

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Exclusiv Suporterii lui Dinamo au mers la jucători la antrenament. Dialogul care a urmat

Elias Charalambous a numit echipa pentru care ”ar lăsa-o” pe FCSB: ”Atunci aș merge”

Dan Petrescu: ”Nu vrem să-l ținem aici!”. CFR așteaptă 7 milioane de euro

Barcelona renunță la Robert Lewandowski și i-a găsit deja înlocuitor

Citeşte şi

Wild card pentru Simona Halep înainte de Roland Garros

Video Sorana Cîrstea - Alexandra Eala 6-3, 6-7 (6-8), 6-4. ”Sori” e în turul 3! Irina Begu - Madison Keys 6-7 (3-7), 6-7 (6-8)

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWAnne Hathaway, superbă în roșu, într-o rochie fără bretele, cu crăpătură lungă pe picior. E trecută de 40 de ani, dar e neschimbată de două decenii

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Au speriat-o de moarte: ce a pățit Iga Swiatek după ce a învins-o pe bielorusa Sabalenka, salvând trei mingi de meci VIDEO citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM „Lady in red”. Rita Ora, în cei mai scurți pantaloni, pe străzile din New York. A captat toate privirile cu ținuta ei

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

„Lady in red”. Rita Ora, în cei mai scurți pantaloni, pe străzile din New York. A captat toate privirile cu ținuta ei

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”