Irina Begu / Foto: Getty Images

Irina Begu, victorie în calificările de la Madrid. Cu cine se luptă în turul următor

articol scris de Digi Sport
27.04.2021, 19:37
  • Handbal: Gyor - Metz, duminică, 19:00, DGS 1

  • Handbal: Brest - CSM București, duminică, 16:00, DGS 1

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a reuşit să o învingă pe rusoaica Ana Kalinskaia, cu 4-6, 7-6 (4), 6-0, marţi, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 2.549.105 euro.

Irina Begu (30 ani, 75 WTA) a obţinut victoria după două ore şi 21 de minute.

Begu, care a încheiat cu 6 aşi şi 4 duble greşeli, şi-a luat astfel revanşa în faţa rusoaicei (22 ani, 104 WTA), care câştigase singurul lor meci direct anterior, luna trecută, în primul tur la Miami, cu 6-4, 7-6 (5).

Irina Begu, victorioasă în calificări la Madrid

În primul set de marţi, diferenţa a fost făcută de un break reuşit de Kalinskaia la 3-3. În actul secund, rusoaica a avut 2-0 şi 3-1, Begu a egalat (3-3), a ratat o minge de set la 6-5, după care s-a ajuns in tiebreak, unde românca a câştigat ultimele patru puncte, de la 3-4, egalând situaţia la seturi. În decisiv, Begu a dominat clar ostilităţile, câştigând cu un sec 6-0.

În ultimul tur al calificărilor, Begu o va înfrunta pe elveţianca Stefanie Voegele (31 ani, 127 WTA). Românca are trei victorii din tot atâtea confruntări, 6-3, 6-1 în 2012 la Bucureşti, în optimi, 6-1, 5-7, 6-4, tot în 2012, la Linz, în optimi, şi 7-5, 3-6, 6-1 în 2020 în primul tur la Shenzhen.

Turneul de la Madrid va fi transmis în direct de Digi Sport

Tot marţi, Ana Bogdan a trecut de Katerina Siniakova (Cehia), cu 7-6 (7), 7-5 în calificări şi va juca în turul decisiv contra japonezei Nao Hibino (26 ani, 82 WTA), pe care a învins-o săptămâna trecută la Istanbul, cu 6-3, 6-3 în primul tur.

Marţi, Jaqueline Cristian (22 ani, 147 WTA) a fost învinsă de taiwaneza Su-Wei-Hsieh (35 ani, 65 WTA), cu 1-6, 7-6 (6), 6-0.

Irina Begu şi Ana Bogdan şi-au asigurat cecuri de 4.025 de euro şi câte 20 de puncte WTA.

Agerpres

Etichete: wta , irina begu , wta madrid , turneu madrid


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cum ar putea arăta Guvernul Tomac. Numele vehiculate ale miniștrilor din viitorul Executiv - surse

Începe să se contureze lista miniștrilor care ar putea face parte dintr-un viitor Cabinet condus de premierul desemnat Eugen Tomac, potrivit informațiilor pe surse ale Digi24, mai multe nume fiind vehiculate pentru portofoliile-cheie din Guvern.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Denise Rifai a dat cărțile pe față și a spus totul despre relația cu Dan Alexa: ”S-a ajuns la o demență”

Foto România - Țara Galilor 2-1. Victorie la limită pentru Gică Hagi la primul meci ”acasă” de la revenire

Exclusiv Dan Petrescu e în Italia

Exclusiv De nicăieri! Florinel Coman a anunțat că pleacă, după România - Țara Galilor 2-1: "Nu mai vreau"

Exclusiv Bojana Popovic, siderată după Metz - CSM București 32-27: "Nu înțeleg!". Cum și-a numit jucătoarele

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Coman a dat gol pentru România și a anunțat că pleacă din Qatar, iar Olaru n-a stat pe gânduri: ”Ți-a fost dor de noi?”

Presa din Ungaria a reacționat, după ce Nuno Campos l-a înlocuit pe Zeljko Kopic la Dinamo

Gică Hagi i-a cerut unui ”Tricolor” să se transfere de urgență: ”E fundamental pentru el!”

Gestul uriaș făcut de Romina Gingașu, după ce o dronă i-a distrus locuința unei familii din Galați: ”Am fost speriată”

Citeşte şi

După ce a învins-o pe Sorana Cîrstea, Mira Andreeva a dat o nouă lovitură la Roland Garros

Americanii s-au convins de Sorana Cîrstea, după eliminarea din sferturi de la Roland Garros

PEROZAndreea Marin rupe tăcerea după despărțirea de Adrian Brâncoveanu: „Unii chiar irosesc ceea ce primesc”

FILM NOWHannah Waddingham iubește din nou după opt ani. Cine este bărbatul remarcabil care a cucerit-o pe vedeta din "Ted Lasso"

Frații Pavăl, ce lovitură! Clubul celor mai bogați patroni din fotbalul românesc n-a primit licența: cine profită! citeşte ştirea pe Prosport.ro

Chivu, patru ore de discuții cu șefii Interului. Giuseppe Marotta: "Decizia e luată" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul generos

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul generos

Digi World

Ce se întâmplă cu creierul tău când stai pe telefon până târziu în noapte. Medicii avertizează asupra unui obicei tot mai răspândit

Digi Animal World

Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”