Simona Halep / Foto: Getty Images

Video Simona Halep - Ons Jabeur 1-6, 6-2, 7-6. Victorie dramatică a româncei în turul secund de la Dubai

19.02.2020, 19:57
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Simona Halep, numărul 2 mondial, a învins-o foarte greu pe tunisianca Ons Jabeur, cu 1-6, 6-2, 7-6 (7), în optimile de finală ale turneului WTA de la Dubai, dotat cu premii totale de 2.643.670 dolari.

Halep, principala favorită, a reuşit să se impună după exact două ore de joc, în faţa unei adversare incomode, care a câştigat clar primul set, cu 6-1, şi a ratat o minge de meci în tie-break.

La primul său meci după semifinala de la Australian Open, Halep a fost complet ieşită din ritm în primul set, în care a greşit mult şi nu a reuşit să facă faţă jocului imprevizibil al tunisiencei, care s-a impus cu 6-1.

Halep a jucat mai bine în actul secund, în care Jabeur a scăzut evident nivelul, în special din punct de vedere fizic. Românca a condus cu 3-0 şi 5-1, câştigând cu 6-2.

Simona Halep a avut nevoie de intervenţia medicului pentru probleme la spate înaintea setului decisiv, dar a început bine şi a condus cu 3-0 şi 4-1. Au urmat mai multe erori, speculate de adversară, care a reuşit egalarea, 4-4, iar la 5-5 Jabeur a reuşit un break.

Halep a evoluat perfect în game-ul următor, adjudecat la 0 pe serviciul tunisiencei şi setul a ajuns în tie-break. Halep a condus cu 4-2 şi a avut trei mingi de meci la 6-3, dar le-a ratat pe toate, Jabeur a ratat una la 7-6 pentru ea, după care Simona a câştigat ultimele trei puncte şi meciul.

Simona Halep, campioană la Dubai în 2015

Halep a avut un as şi 4 duble greşeli, Jabeur un as şi 5 duble greşeli, românca şi-a depăşit adversara cu un procent la ambele servicii, a avut 10 mingi direct câştigătoare şi 24 de erori neforţate, în timp ce Jabeur a totalizat 26 de winners şi 41 de erori neprovocate.

Halep a pierdut primul său meci cu Jabeur (25 de ani, 45 WTA), în 2018, în primul tur la Beijing, abandonând după primul set, câştigat cu 6-1 de tunisiancă.

În sferturi, Halep o va înfrunta pe bielorusa Aryna Sabalenka (21 de ani, 13 WTA), cap de serie numărul 7, care a trecut miercuri de belgianca Elise Mertens cu 6-4, 6-3.

Halep şi-a asigurat un cec de 50.100 dolari şi 100 de puncte WTA.

Simona Halep a câştigat titlul la Dubai în 2015, iar anul trecut s-a oprit în sferturile de finală, învinsă de elveţianca Belinda Bencic.


UPDATE Halep - Jabeur 1-6, 6-2, 7-6. VICTORIE HALEP! Simona Halep a câştigat cu 9-7 tie-break-ul, după ce a ratat primele trei mingi de meci.

UPDATE Halep - Jabeur 1-6, 6-2, 6-6. Break Halep! Game excelent al Simonei Halep pe serviciul adversarei, fără punct pierdut.

UPDATE Halep - Jabeur 1-6, 6-2, 5-6. Break Jabeur! Simona Halep şi-a pierdut serviciul, iar Jabeur va servi pentru calificarea în sferturile de finală.

UPDATE Halep - Jabeur 1-6, 6-2, 5-5. Tunisianca a trecut printr-un moment dificil, însă a trimis setul decisiv în prelungiri.

UPDATE Halep - Jabeur 1-6, 6-2, 5-4. Simona Halep s-a apropiat la un singur game de victorie după un joc câştigat la 0.

UPDATE Halep - Jabeur 1-6, 6-2, 4-4. Al treilea game consecutiv câştigat de jucătoarea din Africa.

UPDATE Halep - Jabeur 1-6, 6-2, 4-3. Break Jabeur! Tunisianca a reuşit un break la 0 şi va avea şansa de a o egala pe Simona Halep.

UPDATE Halep - Jabeur 1-6, 6-2, 4-2. Ons Jabeur rămâne la un singur break distanţă.

UPDATE Halep - Jabeur 1-6, 6-2, 4-1. Simona Halep s-a distanţat din nou la trei game-uri în al treilea act.

UPDATE Halep - Jabeur 1-6, 6-2, 3-1. Tunisianca a câştigat primul game din setul decisiv.

UPDATE Halep - Jabeur 1-6, 6-2, 3-0. Constănţeanca a pierdut doar un punct şi s-a distanţat la 3-0.

UPDATE Halep - Jabeur 1-6, 6-2, 2-0. Break Simona! Românca a realizat primul break din actul decisiv.

UPDATE Halep - Jabeur 1-6, 6-2, 1-0. Românca s-a impus pe propriul serviciu în debutul setului al treilea.

UPDATE 19:00 Repaus medical pentru Simona Halep înainte de setul decisiv. 

UPDATE Halep - Jabeur 1-6, 6-2. SET SIMONA! Simona Halep a încheiat setul al doilea cu un break la 0.

UPDATE Halep - Jabeur 1-6, 5-2. Tunisianca a făcut re-break-ul şi rămâne în setul secund.

UPDATE Halep - Jabeur 1-6, 5-1. Încă un break al Simonei, la a treia minge de break de care a avut parte. Românca va servi pentru set.

UPDATE Halep - Jabeur 1-6, 4-1. Revenire de senzaţie a fostului lider WTA, care şi-a câştigat serviciul după ce a fost condusă cu 0-40.

UPDATE Halep - Jabeur 1-6, 3-1. Tunisianca a salvat o minge de break şi a câştigat primul game din setul secund.

UPDATE Halep - Jabeur 1-6, 3-0. Românca şi-a apărat break-ul după un game dificil pe propriul serviciu.

UPDATE Halep - Jabeur 1-6, 2-0. Break Simona! Simona Halep a realizat primul său break din această partidă şi s-a distanţat în setul secund.

UPDATE Halep - Jabeur 1-6, 1-0. Simona Halep a pus punct seriei de cinci game-uri consecutive câştigate de adversara sa.

UPDATE Halep - Jabeur 1-6. Jucătoarea din Tunisia a câştigat categoric actul de debut.

UPDATE Halep - Jabeur 1-5. Africanca a realizat şi al doilea break şi se îndreaptă spre câştigarea primului set.

UPDATE Halep - Jabeur 1-4. Numărul 45 mondial şi-a confira mat break-ul în primul set al meciului.

UPDATE Halep - Jabeur 1-3. Tunisianca a realizat primul break al partidei.

UPDATE Halep - Jabeur 1-2. Simona Halep a ratat o minge de break, iar Jabeur e din nou în avantaj.

UPDATE Halep - Jabeur 1-1. Numărul 2 WTA a câştigat cu dificultate primul său game din acest meci.

UPDATE Halep - Jabeur 0-1. Tunisianca a câştigat primul game al partidei, pe propriul serviciu.

UPDATE: A început meciul.

Al doilea duel dintre cele două jucătoare este programat al patrulea pe Terenul Central, după Kristina Mladenovic - Karolina Pliskova, Veronika Kudermetova - Garbine Muguruza și Elena Rybakina - Katerina Siniakova. Prima partidă începe la ora 12:00.

LIVE VIDEO Simona Halep - Ons Jabeur, de la ora 17:00, pe Digi Sport 2

Ons Jabeur nu s-a ferit de declarații impresionante despre campioana de la Wimbledon, pe care o consideră o reală sursă de inspirație pentru noul val de jucătoare.

"Sper că o să avem un meci bun. Simona este o sursă de inspirație pentru multe jucătoare și sunt norocoasă că pot juca împotriva ei. Sper că voi avea atitudinea potrivită, mentalitatea corectă și că voi reuși să câștig", a spus Jabeur, la o conferință de presă.

"Mă aştept la un meci greu, ştiu că primul meci tot timpul e greu în timpul unui turneu," a spus Simona Halep înainte de debutul la Dubai.

Cele două jucătoare s-au întâlnit o singură dată, în 2018, la Beijing, unde câştig de cauză a avut jucătoarea din Tunisia, care a profitat de abandonul Simonei după primul set.

Meciul dintre Simona Halep și Ons Jabeur se va disputa miercuri, nu înainte de ora 17:00, în direct pe Digi Sport 2 și în timp real pe digisport.ro.

Etichete: simona halep , simona halep dubai , ons jabeur


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Gabi Tamaș, gata să dea afară șase fotbaliști: ”Salariu mare și nu faci nimic”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Au luat titlul cu FCSB și acum urmează să semneze contractele + Cine va pleca de la campioană

Exclusiv ”Dacă vine Gigi Becali cu un milion?”. Laszlo Dioszegi a dat răspunsul și și-a anunțat decizia finală

Transferul lui Florinel Coman e ”99% gata”

Citeşte şi

A spus stop! Singura sportivă străină care a felicitat-o pe Simona Halep pentru revenire se retrage din tenis

Decizie finală! Simona Halep nu a primit wild-card la turneul unde spera să joace

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a anunțat primul transfer al verii pentru Champions League! Semnează cu FCSB: ”Am vorbit cu el” citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”