2018 a fost cel mai profitabil an din cariera Carolinei Wozniacki

"Mașină de făcut bani". Caroline Wozniacki, la cea mai mare lovitură financiară a carierei

31.12.2018, 17:39
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Caroline Wozniacki a avut parte de un an 2018 cel mai profitabil din întreaga carieră. Sportiva din Danemarca a câștigat în 2018 primul Grand Slam din carieră, după o finală cu Simona Halep, iar rezultatele ulterioare au ajutat-o să-și rotunjească profitul din tenis cu o sumă considerabilă.

Astfel, în 2018, Wozniacki a câștigat premii în valoare totală de 6.657.719 de dolari - mai mult ca în oricare dintre sezoanele precedente, iar în întreaga carieră, Wozniacki a ajuns la premii în valoare totală de 33.492.413 de dolari.

Prin urmare, "Caro" ocupă locul 4 într-un clasament în întreaga istorie, fiind depașită de Serena Williams, Venus Williams și Maria Sharapova.

Lidera în clasamentul veniturilor din 2018 este Simona Halep, cu premii în valoare de 7.409.564 de dolari, liderul mondial fiind urmată chiar de către Caroline Wozniacki.

Wozniacki îi "aruncă mănușa" Simonei Halep, după lupta din 2018

Caroline Wozniacki nu a uitat lupta pe care a dat-o în 2018 cu Simona Halep, atât în ierarhia WTA, cât și la turnee. Daneza a ținut să scoată în evidență, într-o postare pe rețelele de socializare, cea mai mare bătălie pe care a avut-o în anul care se va încheia curând, și anume finala de la Australian Open, împotriva Simonei Halep.

"Plecând de acasă spre un nou sezon, am avut puțin timp să reflectez asupra unui 2018 nebun, iar două lucruri au ieșit în evidență. Începând sezonul cu câștigarea primului meu Grand Slam, în Australia, era un vis de o viață, care a meritat cu siguranță așteptarea. (n.r.: în finala Australian Open 2018, Wozniacki a învins-o pe Simona Halep).

De asemenea, să fiu diagnosticată cu artrită reumatoidă, după ce m-am luptat fizic luni întregi, mi-a lansat o nouă provocare de a depăși totul și o nouă misiune de a atrage atenția asupra afecțiunii mele. Să vină 2019, sunt pregătită!", a scris Wozniacki.

În noiembrie, Caroline Wozniacki le-a dezvăluit jurnaliștilor de la Singapore că suferă de o boală autoimună. Daneza a fost diagnosticată cu artrită reumatoidă, veste pe care a aflat-o înainte de US Open.

Top 10 bani câştigaţi în 2018 

1. Simona Halep (România) 7.409.564 dolari
2. Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.657.719
3. Naomi Osaka (Japonia) 6.394.289
4. Elina Svitolina (Ucraina) 5.737.247
5. Angelique Kerber (Germania) 5.686.362
6. Sloane Stephens (SUA) 5.068.099
7. Serena Williams (SUA) 3.770.170
8. Karolina Pliskova (Cehia) 3.539.050
9. Petra Kvitova (Cehia) 3.301.389
10. Kiki Bertens (Olanda) 3.163.688 

Etichete: wta , caroline wozniacki , castiguri 2018


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

La aproape 60 după comiterea unei crime brutale, poliția l-a găsit și arestat pe autor datorită tehnicilor criminalistice de ultimă generație.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

NE-BU-NI-E! O echipă din liga secundă a marcat în minutul 90+9, a câștigat Cupa și va juca în Europa League

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Daniel Popa a explicat gestul ciudat după golul marcat cu Dinamo

Foto Clasamentul din play-out, după ”U” Cluj - Dinamo: ”Câinii roșii” au urcat pe loc de baraj. Programul meciurilor rămase

Ahmed Bani a tras primele concluzii, după ”U” Cluj - Dinamo 3-3: ”Sunt foarte dezamăgit”

Real Madrid a câștigat titlul în La Liga! ”Galacticii”, campioni după ce Barcelona a pierdut pe terenul Gironei

Citeşte şi

Fostul antrenor al Simonei Halep îi ia apărarea româncei după criticile primite de la Caroline Wozniacki

Simona Halep s-ar fi retras de la Madrid Open. Motivele invocate de fostul lider WTA

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWMike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”