Video Sloane Stephens, mesaj superb pentru Halep! "Am dat tot ce am avut"

13.08.2018, 00:26
  • BASCHET: Fenerbahce - Monaco, miercuri, 20:45, DGS 3

  • Champions League: Borussia Dortmund - PSG, miercuri, 22:00, DGS 1

VIDEO Simona Halep - Sloane Stephens 7-6, 3-6, 6-4 | Așa cum a facut-o și la Roland Garros, când a pierdut finala în fața Simonei Halep, americanca Sloane Stephens (25 de ani, 3 WTA) a avut o reacţie superbă după finala pierdută în fața liderului mondial, la Montreal.

Emoționată până la lacrimi, americanca a recunoscut că îi poartă un respect deosebit Simonei. Sinceră, aşa cum a obişnuit în ultimul an, Sloane a vorbit numai la superlativ despre Simona şi a afirmat, printre altele, că jucătoarea noastră o face să devină mai bună cu fiecare meci direct în care se întâlnesc.

"Să joc tenis e foarte dificil, dar competiția e mult mai interesantă, mai ales atunci când pot sa joc în fața unui public ca voi. Chiar dacă am pierdut, am dat tot ce am avut mai bun pe teren.

Chiar dacă am pierdut azi, am dat totul pe teren, știu și simt asta.

E clar că sunt tristă că am pierdut, dar să pierd în fața locului 1 mondial WTA e altceva, ea mă face să îmi ridic nivelul, îmi place să joc tenis cu ea.

Mă bucur că am stat alături de voi preţ de două ore şi jumătate. Felicit echipa Simonei, fac o treabă foarte bună. Îi mulţumesc echipei mele, vă iubesc pe toţi, mulţumesc!", a declarat Stephens, la finalul meciului.

Anterior, cele două jucătoare s-au mai întâlnit de opt ori, iar Halep câştigase şase partide, ultima dată în finala de la Roland Garros, când s-a impus cu 3-6, 6-4, 6-1 şi a obţinut primul ei trofeu de Grand Slam. Pentru cele două sportive urmează de luni turneul de Masters Series Premier 5 de la Cincinnati, din SUA.

Pentru finala de la Rogers Cup, Sloane Stephens a încasat un cec în valoare de 252 de mii de dolari și 585 de puncte, cu care își asigură locul 3 și, mai muilt, s-a apropiat la 400 de Caroline Wozniacki. În schimb, Simona are acum peste 1900 de puncte fata de daneza.

CITEȘTE ȘI

Descătuşarea Simonei! Halep a căzut în genunchi după ultimul punct al unei finale de pus în ramă

Mingea superbă câștigată de Simona Halep! Cahill și spectatorii au aplaudat în picioare

Halep i-a certat public pe cei care au scandat anti PSD în timpul finalei. Mesajul în limba română

Etichete: sloane stephens , stephens halep , stephens halep finala , montreal finala


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune că "e groaznic": "Nu ne așteptam"

A fost alertă de vreme rea pe litoral. Mai multe plaje sunt inundate după ploile torențiale de ieri, iar termometrele arată 15 grade în Constanța. Chiar și în aceste condiții, stațiunile vor fi pline: zeci de mii de turiști sunt așteptați de hotelieri să ajungă la mare în această minivacanță.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Video&Foto Cum s-a comportat Dan Șucu la finalul meciului dintre Rapid și Universitatea Craiova

Au mers la teatru, dar comportamentul lor a fost inacceptabil! Spectatorii au cerut să fie dați afară: ”Erau chiar lângă noi”

FCSB revine în Ghencea! ”E semnat contractul cu CSA. Sper să nu se supere MM”

Exclusiv ”A semnat”. Dan Șucu și Victor Angelescu au rezolvat prima ”mutare” pentru sezonul următor

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Dan Șucu, ”forțat” să intervină pe partea sportivă la Rapid! Ultimatumul acționarului majoritar: ”Indiferent de contract”

Video Acuzații de blat în SuperLiga! Dinamoviștii au răbufnit: ”Corect meci, nu?”

Tuchel a găsit vinovatul la ambele goluri ale lui Vinicius: ”A fost prea `lacom`”

Video Emoție pură! Nadal a fost eliminat de la Madrid și și-a luat rămas-bun: ”O amintire de neuitat”. ”Râuri” de lacrimi în loja sa

Citeşte şi

Video&Foto Halep - Siniakova 6-1, 2-6, 6-0. Start excelent de an pentru numărul 1 WTA

FABULOS!!!! Simona e în FINALĂ la Australian Open, după un meci epic cu Kerber

PEROZO tânără a creat isterie în mediul online după ce a dezvăluit de ce îi plac bărbații în vârstă: „Mă simt în siguranță”

FILM NOWCât de mare a crescut fiul actriței Sandra Bullock. Are doar 14 ani, dar deja a întrecut-o pe mama lui la înălțime

Situație ”explozivă” la națională înainte de EURO 2024! Jucătorul român riscă să rateze turneul final din Germania citeşte ştirea pe Prosport.ro

Dramă pentru spanioli în miezul nopții. Ce a pățit Rafael Nadal la Madrid citeşte ştirea pe ziare.com

Toți șoferii care au asta în mașină iau amendă 2.900 lei și permisul suspendat. Se confiscă pe loc citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM CRBL, declarații neașteptate după divorțul de Elena: „E bine ca bărbat singur!” În ce relații au rămas după separare

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

CRBL, declarații neașteptate după divorțul de Elena: „E bine ca bărbat singur!” În ce relații au rămas după separare

Digi World

Vrei să-ți păstrezi creierul sănătos? Iată ce ar trebui să incluzi în dietă, potrivit unui nou studiu

Digi Animal World

Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”