Irina Begu - Petra Kvitova, 1-6, 3-6, în turul II la Australian Open 2019

Misiune imposibilă! Irina Begu se va duela cu Petra Kvitova, în turul II la Australian Open

14.01.2019, 18:38
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Irina Begu o va înfrunta pe cehoaica Petra Kvitova, 28 de ani, 6 WTA, campioana de la Sydney, în runda a doua a primului Grand Slam al anului, Australian Open. Kvitova a dispus cu 6-3, 6-2 de Magdalena Rybarikova (Slovacia), luni, la Melbourne.

Begu, 28 ani, 70 WTA, a profitat de abandonul germancei Andrea Petkovic la scorul de 6-7 (3), 4-3, 40-30. 

În duelurile cu Petra Kvitova, jucătoarea noastră pierdut toate cele trei meciuri disputate până acum. În 2015, Kvitova câştiga cu 7-5, 6-3 în sferturi la Madrid, apoi s-a impus în acelaşi an în turul al treilea la Roland Garros, cu 6-3, 6-2. Ultimul duel a avut loc în 2018, în optimile de finală ale turneului de la Sankt Petersburg, unde Kvitova a învins cu 6-3, 1-6, 6-1.

Cele două jucătoare s-ar putea reîntâlni și la mijlocul lunii februarie, când Cehia va primi vizita României, la Ostrava, în FedCup. 

Kvitova a câştigat al 26-lea trofeu WTA din carieră

La Sydney, Petra Kvitova a câştigat primul titlu WTA din 2019, al 26-lea trofeu WTA cucerit în carieră. Cehoaica s-a impus după o finală plină de suspans contra australiencei Ashleigh Barty.  Jucătoarea din Cehia a câştigat turneul de la Sydney pentru a doua oară.

Australianca a început foarte bine partida şi, după 27 de minute, şi-a adjudecat primul set, cu 6-1. Al doilea act a fost extrem de echilibrat. Cele două jucătoare au mers cap la cap, până la 5-5. Kvitova a fost mai sigură şi s-a impus cu 7-5.

În "decisiv", Barty a condus cu 3-0, dar jucătoarea din Cehia a egalat. Echilibrul s-a menţinut şi s-a ajuns la tie-break, unde Petra Kvitova s-a impus cu 7-3, după două ore şi 20 de minute. Barty este la a doua finală consecutivă pierdută la Sydney.

Etichete: irina begu , petra kvitova , ao , australian open 2019


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job. Experiențe bizare și umilitoare din procesul de recrutare

În timpul interviurilor pentru angajare, candidații pot avea parte de întâmplări neplăcute sau umilitoare și de multe ori sunt discriminați fățiș din cauza vârstei, a sexului sau a aspectului fizic. BBC a adunat într-un material cele mai ciudate experiențe avute în timpul interviurilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv A fost dat afară de la FCSB, s-a antrenat singur, iar acum e campion: ”Oamenii nu știu”. Ce urmează pentru fotbalist

Exclusiv Dani Coman: ”Săptămâna viitoare voi semna!”. A făcut anunțul în direct la TV

Exclusiv ”Te-ai trezit la 0-3 să strigi! O chestie ieftină” Reacție categorică după scandările xenofobe de la Farul - Sepsi

S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge

Citeşte şi

Video Sorana Cîrstea - Alexandra Eala 6-3, 6-7 (6-8), 6-4. ”Sori” e în turul 3! Irina Begu - Madison Keys 6-7 (3-7), 6-7 (6-8)

Video Irina Begu - Linda Fruhvirtova 6-4, 7-6, Ana Bogdan - Xiyu Wang 7-6, 6-7, 2-6. Trei românce, în cursă la WTA Madrid

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Misterul e atuul ei. Ipostaza în care s-a lăsat pozată Antonia i-a dat gata pe fani: "A venit iepurașul"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Misterul e atuul ei. Ipostaza în care s-a lăsat pozată Antonia i-a dat gata pe fani: "A venit iepurașul"

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”