Rafa Nadal a dominat din nou sezonul de zgură / Foto: Getty Images

Video Nadal, omul loviturilor imposibile. Spaniolul a făcut spectacol pe zgură şi în 2018

25.12.2018, 21:19
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

Ajuns la 32 de ani, Rafael Nadal a demonstrat că rămâne adevăratul rege al zgurii. Spaniolul a făcut spectacol pe suprafaţa sa preferată şi în 2018.

Rafael Nadal a făcut un nou sezon excelent pe zgură, în 2018. Ibericul a obţinut 24 de victorii în 25 de meciuri şi a câştigat trofeul la Monte Carlo, Barcelona, Roma şi Roland Garros.

Punctul reuşit contra grecului Stefanos Tsitsipas, în finala de la Barcelona, a fost printre cele mai frumoase ale sezonului.

Tot pe zgură, însă la Madrid, campionul spaniol i-a dat o adevărată lecţie lui Gael Monfils, în meciul din turul secund.

Rafa Nadal încheie anul pe locul 2 ATP, în urma rivalului Novak Djokovic, şi a demosntrat şi pe hard că rămâne printre marii jucători ai lumii. Spaniolul a câştigat turneul de la Toronto, iar în duelul din optimi cu Stan Wawrinka a făcut spectacol.

 

Etichete: rafael nadal , tenis atp , turnee atp , meciuri rafael nadal


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Doi soți români au fost arestați pentru viol în grup în Italia. Ce au descoperit polițiștii în telefonul femeii

Doi soți români au fost arestați în Catania, Italia, fiind acuzați de viol în grup și vătămare corporală, victima lor fiind o tânără din Republica Moldova. Bărbatul de 41 de ani și soția lui de 37 au fost reținuți după ce polițiștii au descoperit în telefonul femeii filmări cu agresiunile sexuale la care a fost supusă tânăra moldoveancă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Exclusiv ”A semnat”. Dan Șucu și Victor Angelescu au rezolvat prima ”mutare” pentru sezonul următor

Carlo Ancelotti a spus lucrurilor pe nume, după Bayern Munchen - Real Madrid 2-2

Lovitura primită de Petrolul Ploiești

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Ce a titrat L'Equipe, după înfrângerea PSG-ului cu Borussia Dortmund din semifinalele Champions League

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

Video Cristiano Ronaldo, reușită candidată la golul anului. Comentatorii au fost în delir. ”Dublă” a lui CR7

Citeşte şi

Nadal nu l-a uitat pe Ion Țiriac după eliminarea de la Madrid Open: ”Următoarele generații se vor bucura, cu siguranță!”

Video Emoție pură! Nadal a fost eliminat de la Madrid și și-a luat rămas-bun: ”O amintire de neuitat”. ”Râuri” de lacrimi în loja sa

PEROZElizabeth Hurley, irezistibilă într-o rochie minusculă din dantelă și latex. "Nu ieși așa în public pentru că o să provoci accidente"

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Ultrașii lui Dinamo, mesaj la ceas de seară, în fața stadionului, pentru Andrei Nicolescu: „Cu torțe ne mobilizează...” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

Toți șoferii care au asta în mașină iau amendă 2.900 lei și permisul suspendat. Se confiscă pe loc citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă