Novak Djokovic, la Australian Open 2020 / Foto: Getty Images

Video Novak Djokovic nu a minţit. Clubul a fost nevoit să-i ceară scuze liderului mondial

05.05.2020, 23:06
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Clubul spaniol de tenis unde jucătorul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, ar fi încălcat luni restricţiile în privinţa izolării la domiciliu şi s-ar fi antrenat pe un teren, a confirmat marţi că i-a dat permisiunea acestuia de a juca acolo.

''Noi am înţeles că sportivii profesionişti se pot antrena şi i-am acordat permisiunea lui Novak Djokovic să ne folosească facilităţile. După ce am vorbit cu federaţia de tenis ne-am lămurit că trebuie aşteptat până la 11 mai pentru a putea fi folosit terenul de tenis.

Am discutat acest aspect cu dl. Djokovic, am decis să reluăm activitatea pe 11 mai. Regretăm că interpretarea noastră greşită a regulilor ar fi putut afecta buna credinţă a dânsului'', se arată într-un comunicat al clubului Puente Romano.

Iniţial, s-a crezuit că sârbul Novak Djokovic ar fi încălcat luni restricţiile din Spania în privinţa izolării la domiciliu şi s-ar fi antrenat pe un teren de tenis. Djokovic a postat un clip video pe Instagram în care apare schimbând lovituri cu un partener la un club de tenis din Marbella, unde sârbul a anunţat că locuieşte în prezent.

Djokovic a filmat clipul în timp ce loveşte mingea şi a scris că se bucură că poate juca din nou: ''Sunt foarte bucuros că joc din nou pe zgură... pentru un pic, cu telefonul în mână''.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Que bueno esto punto.. Te gusta correr Carlos? Estoy muy feliz con tu movimiento ????? so happy to play on clay .. well, just for a bit with my phone in the hands. I don’t recommend this to anyone 18- years old ?

O postare distribuită de Novak Djokovic (@djokernole) pe

Spania a relaxat unele reguli impuse anterior din cauza pandemiei de coronavirus

Spania a relaxat luni unele din restricţiile luate pentru controlul pandemiei de coronavirus luate la mijlocul lunii martie, permiţând sportivilor profesionişti să revină la antrenamente. Însă bazele sportive ar trebui să rămână închise cel puţin până săptămâna viitoare în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia centrelor de antrenamente ale echipelor din ligile profesioniste, cum sunt cele de fotbal.

Federaţia spaniolă a precizat într-un comunicat dat publicităţii luni că jucătorii profesionişti din Spania pot să se pregătească singuri sau cu un antrenor, dar nu încă pe un teren de tenis. Federaţia a indicat că va anunţa un set de măsuri conform cărora jucătorii şi cluburile vor funcţiona de săptămâna viitoare.

Forul iberic nu a comentat în legătură cu activitatea lui Djokovic. Nu se ştie dacă Djokovic ar putea fi amendat sau dacă într-adevăr a încălcat regulile, precizează AP.

Spania este una dintre ţările cele mai afectate de pandemia de coronavirus, dar numărul de infecţii cu COVID-19 este în descreştere în ultimele zile.

Agerpres

Etichete: novak djokovic , marbella , coronavirus


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Exclusiv A intrat în direct la TV și a recunoscut. Dan Petrescu îl vrea președinte la CFR Cluj

”De ce FCSB?”. Marius Ștefănescu, enigmatic: ”Ce să fac, să mă pun rău cu patronul?”

La șase zile după ce a câștigat titlul, Darius Olaru a spus de la cine a primit cel mai emoționant mesaj

Ce concluzie a tras Gică Hagi, după 1-4 cu Sepsi: ”Gol pe centru ca la copii”. Precizarea făcută de ”Rege”

Citeşte şi

Foto Știm câștigătorii de la ”Oscarurile” pentru sport! Cine a fost ales sportivul anului

”Cel mai frumos stadion din lume” a costat 1.760.000.000 €

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”