Teren Australian Open / Foto: Profimedia

Patru jucătoare din România au fost incluse pe tabloul principal de la Australian Open

articol scris de Digi Sport
22.12.2023, 18:48
  • Baraj SuperLigă: Csikszereda - Dinamo, luni, 20:00, DGS 1

  • Media: Fotbal Club, luni, 22:00, DGS 1

Turneul de tenis Australian Open va începe în aproximativ trei săptămâni, iar patru românce au fost incluse pe tablol principal.

România are patru reprezentante la Australian Open

Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Irina Begu și Jaqueline Cristian au apărut pe tabloul principal al competiției, după cum au anunțat organizatorii turneului. România ar putea avea încă patru reprezentante la primul turneu de Grand Slam al anului.

Gabriela Ruse (128 WTA), Andreea Mitu (218 WTA), Irina Bara (184 WTA) şi Miriam Bulgaru (194 WTA) vor evolua în calificări la Australian Open. Româncele nu au avut cel mai bun parcurs în anul precedent la turneul de la Antipozi.

Sorana Cîtstea, eliminată în primul tur la Australian Open la ediția din 2023

Sorana Cîrstea, prima rachetă a României, a fost eliminată încă din primul tur la ediția de anul trecut, după ce a pierdut în fața Yuliei Putintseva, în trei seturi. De asemenea, Ana Bogdan a fost învinsă și ea în primul tur. Românca a pierdut cu Ana Bondar, tot în trei seturi.

Cristian a părăsit turneul de Grand Slam tot în primul tur, după ce a pierdut meciul cu Jessica Pegula în două seturi. Irina Begu a ajuns până în al doilea tur, unde a fost eliminată de Laura Siegemund.

Etichete: sorana cirstea , irina begu , ana bogdan , jaqueline cristian


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cum ne „avertizează” coșmarurile că am putea fi bolnavi. Experții au dezvăluit ce înseamnă când visăm urât

Coșmarurile și „daymares”, halucinații asemănătoare viselor, care apar atunci când suntem treji, pot fi semne mai puțin cunoscute ale apariției lupusului și ale altor boli autoimune, cum ar fi artrita reumatoidă, potrivit unui nou studiu, citat de CNN.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv ”Am rămas trăsnit. Cum să vii așa?”. Apariția de la dineul ”Generației de Aur” care a stârnit indignare în direct la TV

Foto ”Generația de Aur” - Legendele Lumii 3-2. Spectacol total pe Arena Națională! ”Remontada” reușită de gloriile României

Foto Stadion de 12.000.000€ într-un sat de 2.000 de locuitori din România

Ilie Dumitrescu a decretat după meciul de retragere al ”Generației de Aur”: ”Cel mai bun din istoria fotbalului”

Jose Mourinho a văzut ce a făcut Cristi Borcea la dineul ”Generației de Aur”, s-a dus la el și i-a spus câteva cuvinte

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text Universitatea Craiova - ”U” Cluj 0-0, ACUM pe Digi Sport 1. Duel pentru preliminariile Conference League

Corvinul, la un fir de ață să fie cap de serie în Europa League! Toți posibilii adversari din turul 1 preliminar

Au bătut palma! Ianis Zicu urmează să semneze contractul

Racția spaniolilor, după ce Ianis Hagi a jucat ultimul meci pentru Alaves: ”Prea discret”

Citeşte şi

Jaqueline Cristian - Jelena Ostapenko 4-6, 5-7, în turul 1 de la Roland Garros

Foto Sorana Cîrstea s-a întâlnit cu Rafael Nadal și n-a ratat ocazia! Cum l-a numit pe tenismenul spaniol

PEROZKendall Jenner, seducătoare într-un costum de baie îndrăzneț. Imaginile de la piscină au făcut furori pe rețelele de socializare

FILM NOWDemi Moore, zeiță în alb, într-o rochie cu decolteu amețitor. La 61 de ani atrage toate privirile oriunde ar fi

Cazul Mitriță ia o nouă turnură! FRF intervine dur după mesajul Universității Craiova despre selecția lui Edi Iordănescu citeşte ştirea pe Prosport.ro

Dănuț Lupu, mâhnit pentru că nu a fost chemat la meciul Generației de Aur: "Știi care e problema lor?" citeşte ştirea pe ziare.com

Prodan, o moarte misterioasă care îndurerat Generația de Aur: se uita la televizor, s-a enervat și a făcut infarct citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Claudia Pavel a început o viață nouă în Miami: "Lucrez, intervievez cei mai mari artiști". S-a împăcat și cu tatăl fiului ei

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Claudia Pavel a început o viață nouă în Miami: "Lucrez, intervievez cei mai mari artiști". S-a împăcat și cu tatăl fiului ei

Digi World

Cât de nocive sunt pentru sănătate uscătoarele de rufe pe care le avem acasă. Avertismentul lansat de oamenii de știință

Digi Animal World

Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de neajutorată”