Video "Pot pleca? Îmi vine să plâng!" Naomi Osaka a cedat după eliminarea de la Wimbledon

02.07.2019, 10:09
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Naomi Osaka, numărul doi mondial, a fost eliminată total neaşteptat, de Yulia Putintseva (39 WTA), în primul tur al turneului de la Wimbledon. Sportiva din Kazakhstan s-a impus cu 7-6(4), 6-2 în faţa niponei.

Fostul lider mondial a fost extrem de afectată de înfrângerea, iar la conferința de presă a cedat. Întrebată de reporteri cât de greu este să gestioneze faima, Naomi Osaka i s-a adresat moderatorului: “Pot pleca? Simt că sunt pe cale să plâng", a spus Naomi Osaka. Nipona s-a ridicat și a părăsit sala în care avea loc conferința de presă.

Anterior, Naomi Osaka a admis faptul că trece printr-un moment dificil și nu a putut da un răspuns ferm atunci când a fost întrebată dacă va trece ușor peste această perioadă.

Nu ştiu. Nu am nici eu răspunsuri la întrebările pe care mi le puneţi. Ideea mea era să mă simt bine pe terenul de tenis, să învăţ să mă distrez pentru a lua presiunea de pe mine. Sper să reuşesc asta“, a mai spus Naomi Osaka.

Wimbledon 2019 | Drum liber pentru Simona Halep

Simona Halep a scăpat de o adverasară redutabilă de pe partea sa de tablou. Halep și Osaka se puteau duela în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon. Simona Halep a scăpat și de Marketa Vondrousova, finalista de la Roland Garros. Aceasta a pierdut neaşteptat, în primul tur, contra sportivei din SUA, Madison Brengle.

Vondrousova a fost una dintre revelaţiile anului, ultimul act jucat la Paris venind ca o încununare a prestaţiilor deosebite avute. Cehoaica nu a făcut tranziţia către iarbă cum ar fi vrut şi a fost eliminată, surprinzător, de o sportivă clasată pe 85 WTA. Americanca nu i-a dat prea multe şanse Marketei, de care a trecut cu un dubul 6-3. Halep și Vondrousova se puteau întâlni în semifinale.

Etichete: wimbledon , naomi osaka , wimbledon 2019


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Exclusiv A intrat în direct la TV și a recunoscut. Dan Petrescu îl vrea președinte la CFR Cluj

”De ce FCSB?”. Marius Ștefănescu, enigmatic: ”Ce să fac, să mă pun rău cu patronul?”

La șase zile după ce a câștigat titlul, Darius Olaru a spus de la cine a primit cel mai emoționant mesaj

Ce concluzie a tras Gică Hagi, după 1-4 cu Sepsi: ”Gol pe centru ca la copii”. Precizarea făcută de ”Rege”

Citeşte şi

Video&Foto Halep - Siniakova 6-1, 2-6, 6-0. Start excelent de an pentru numărul 1 WTA

FABULOS!!!! Simona e în FINALĂ la Australian Open, după un meci epic cu Kerber

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”