Simona Halep, în timpul unui meci de tenis
Americanii vor ca Simona Halep să demonstreze la Turneul Campioanelor că este cea mai bună jucătoare a anului 2018

Prima reacție a lui Kanepi, după ce a surclasat-o pe Halep, la US Open

27.08.2018, 19:36
  • Media: Fotbal Club, vineri, 21:00, DGS 1

  • Supereroii fotbalului românesc: Drumul spre titlu - FCSB, vineri, 17:00, DGS 1

Simona Halep, liderul mondial al tenisului feminin, a fost eliminată luni de jucătoarea estoniană Kaia Kanepi (44 WTA), în două seturi, 6-2, 6-4, în primul tur la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului. Estonianca a vorbit la cald despre una dintre cele mai mari victorii din carieră.

Sportiva noastră a devenit primul cap de serie numărul unu din istoria turneului care e eliminat din primul tur, însă dincolo de prestația modestă a Simonei, trebuie să recunoaștem că adversara a fost într-o zi de grație.

La final, Kanepi a vorbit, vizibil emoționată, despre succesul pe care puțini îl anticipau.

"E o zi mare. Ieri, mă gândeam că am învins o singură dată un număr unu şi că am o şansă azi. Atuul meu a fost că am rămas agresivă pe toată durata partidei", a spus Kanepi, imediat după meci.

Etichete: halep , halep us open , halep kanepi , halep kanepi us open


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Anunț de ultimă oră despre starea lui Ion Iliescu. Ce spun medicii de la spitalul SRI
Anunț de ultimă oră despre starea lui Ion Iliescu. Ce spun medicii de la spitalul SRI

Medicii de la spitalul SRI din București vin cu informații de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu. Aceasta s-a înrăutățit din cauza faptului că boala a evoluat și din cauza vârstei înaintate, spun medicii.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Melania Trump a intervenit, după ce a aflat că fiul său de 19 ani a invitat o majoretă la Casa Albă! Decizia luată

41 din 41 de țări au votat "NU" pentru Groenlanda. "E o rușine! S-a întâmplat ceva în culise"

Foto Cum l-a numit Inter pe Cristi Chivu, după ce românul a calificat-o în optimi la Cupa Mondială a Cluburilor

Declarația zilei! Ce le-a spus Cristi Chivu jurnaliștilor, după ce a calificat-o pe Inter: "Să nu începem cu din astea!"

Exclusiv După primele zile de cantonament la FCSB, Mihai Stoica l-a sunat pe Gigi Becali: ”Nu credeam că putem fi așa”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Se face cel mai scump transfer al verii în SuperLigă: ”Va veni cu noi în cantonament”

Gigi Becali i-a spus că nu va mai juca la FCSB, dar fotbalistul refuză să plece: ”Să stea turist”

Jucătorii au cerut ca antrenorul să fie dat afară, după cea mai mare surpriză de la Mondialul Cluburilor: ”Ori el, ori noi”

Exclusiv Florin Prunea a auzit de salariul de 13 €/secundă și a reacționat imediat: ”Aoleu, își bate joc statul de atâția bani?”

Citeşte şi

Video&Foto Halep - Siniakova 6-1, 2-6, 6-0. Start excelent de an pentru numărul 1 WTA

FABULOS!!!! Simona e în FINALĂ la Australian Open, după un meci epic cu Kerber

PEROZDiana Munteanu, super bronz și super fizic, pe plajă, în Grecia. Are 46 de ani și e mamă de adolescent: Intru lejer în blugii din liceu

FILM NOWMichael Douglas a luat o pauză de la actorie: "Nu simt o dorință arzătoare să revin. Mă bucur de viața mea"

Adrian Mutu a auzit cum vrea Steaua să promoveze în Superliga și a avut o reacție fermă: ”Nu e corect!” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Lovitură pentru Cristi Chivu: 350 de milioane de euro citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Iubita lui Selly a atras toate privirile pe plajă. Ce ținută a purtat Smără în vacanța cu celebrul vlogger

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Iubita lui Selly a atras toate privirile pe plajă. Ce ținută a purtat Smără în vacanța cu celebrul vlogger

Digi World

Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac

Digi Animal World

Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale