Exclusiv online Evenimente
Rafael Nadal, în timpul unui meci / Foto: Profimedia

Rafael Nadal a luat decizia finală: anunțul făcut cu o săptămână înainte de Australian Open 2024

Rafael Nadal (37 de ani, 672 ATP) a anunţat că nu va participa la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului care va începe săptămâna viitoare.

Decizia a fost luată după ce marele campion a suferit "microrupturi musculare", la mai puţin de o săptămână după ce a revenit în competiţii după o absenţă de un an din cauza unei accidentări, scrie AFP.

Rafael Nadal nu va juca la Australian Open 2024

Vineri, Nadal, care a avut nevoie de o mică intervenţie medicală în timpul înfrângerii din sferturile de finală de la Brisbane (ATP), a descris după meci o durere musculară în zona unde a avut o accidentare contractată cu un an mai devreme.

"În timpul ultimului meu meci de la Brisbane am avut o mică problemă la un muşchi care, după cum ştiţi, m-a îngrijorat. Odată ajuns la Melbourne am avut ocazia să fac un RMN şi am o ruptură mică pe un muşchi, nu în aceeaşi parte unde am avut accidentarea şi asta e o veste bună.

În acest moment, nu sunt pregătit să joc meciuri de cinci seturi la nivelul maxim care se cere. Mă întorc în Spania pentru a discuta din nou cu echipa medicală, să urmez tratamentul indicat, să mă odihnesc", a spus Nadal pe reţelele de socializare, citat de Agerpres.

  • Australian Open 2024 începe duminică, 14 ianuarie, și se încheie pe 28 ianuarie.

Rafael Nadal a avut probleme în timpul meciului cu Jordan Thompson

Nadal, 37 de ani, care a revenit în competiţie, în Australia, după aproape un an de pauză din cauza unei accidentări, a fost nevoit să meargă la vestiar în timpul meciului cu Jordan Thompson pentru a primi îngrijiri, după ce a simţit dureri în partea superioară a coapsei stângi.

  • Australianul Thompson a câştigat cu 5-7, 7-6 (8/6), 6-3 în 3h25.

Rafael Nadal a suferit două operaţii la şold anul trecut.

''Nu este la fel ca anul trecut pentru că în acel moment am simţit imediat ceva. Astăzi nu am simţit mare lucru, dar este într-o zonă apropiată de cea unde am suferit operaţia anul trecut. De aceea suntem un pic îngrijoraţi'', spunea vineri Nadal.

DIGI24 S-a clarificat misterul: Cine scrie postările lui Călin Georgescu din arest. Fostul candidat a...
Top articole
Oltenii au prins elan, după 2-0 cu Egnatia: ”Să obținem o victorie mare cu Brighton”
Ce nebunie: un autogol în prelungiri le-a ”furat” primul punct din ISTORIE în Europa! Adversarii...
Video Celta Vigo - Union St. Gilloise 1-2 / Alkmaar - Juventus 1-2 / Celtic - Beșiktaș 3-2. Rezultatele...
Video Getafe - Brighton 0-1 / Copenhaga - Iberia 2-1 / Twente - Pafos 3-1. Rezultatele etapei a treia din...
4.100.000 € pentru Universitatea Craiova, după victoria cu Egnatia din Conference League!
Recomandările redacției
Georgina Rodriguez, mesaj emoționant după ce Cristiano Ronaldo a spus adio naționalei Portugaliei
Foto A atras toate privirile la Universitatea Craiova - Egnatia: Miss 1995
România, învinsă categoric de Franța în preliminariile pentru EURO 2028
Exclusiv ”Moale”! Gabi Balint a spus-o clar la pauza meciului Universitatea Craiova - Egnatia
Video Universitatea Craiova - Egnatia 2-0. Cicâldău și Bancu au adus a doua victorie consecutivă în...
Citește și
Au luat roșu în minutul 43 și au fost ”demolați” în repriza a doua, în Conference League
Ruben Amorim a dat vina pe victoria cu Inter, după rușinea suferită de AC Milan în Europa League
”Dezastru”. Gazzetta dello Sport nu s-a ferit de cuvinte, după ce AC Milan s-a făcut de râs în...
Pe Roz Văduva lui Hugh Hefner regretă mariajul cu magnatul: "Categoric nu aș mai...
Film Now Cum arată John Goodman după ce a slăbit 90 de kilograme. „Încă încerc să mă...
Decizia neașteptată a conducerii rapidiste pe care n-o respectă niciun jucător...
Citește mai mult pe prosport.ro
Probleme pentru Dinamo! Ce se întâmplă cu baza de la Săftica
Citește mai mult pe fanatik.ro
Sondajul zilei
Cine joacă mai bine în acest moment în SuperLiga României?
Eroare! Te rugăm să mai încerci.
Recomandări TV
MEDIA: Sorana Cîrstea - Mary Stoiana, 14:30, în direct pe Digi Sport 2
MEDIA: Liga Digi Sport, 15:00, în direct pe Digi Sport 1
FOTBAL: Chindia Târgoviște - Popești Leordeni, 17:00, în direct pe Digi Sport 1
FOTBAL: Universitatea Craiova - Egnatia, 22:00, în direct pe Digi Sport 1
FOTBAL: Celta Vigo - Union Saint Gilloise, 22:00, în direct pe Digi Sport 2
Comentarii

Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții.

Incarca mai multe comentarii...