Rafael Nadal s-a calificat în semifinale la US Open / Foto: Getty Images

Rafael Nadal a mai făcut un pas spre trofeul US Open. Diego Schwartzman nu i-a făcut faţă spaniolului

05.09.2019, 10:37
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Rafael Nadal, numărul 2 mondial, s-a calificat în semifinalele US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, după ce l-a învins pe argentinianul Diego Schwartzman (21 ATP), cu 6-4, 7-5, 6-2, în două ore şi 47 de minute.

''Am câştigat în trei seturi, dar a fost dificil. Am pierdut de două ori cele două break-uri avans în primele două seturi'', a declarat Nadal (33 de ani), după accederea pentru a opta oară în "careul de aşi" de la Flushing Meadows.

Nadal este singurul reprezentant al grupului Big 3, pe care îl formează cu cu sârbul Novak Djokovic şi elveţianul Roger Federer, ajuns în această fază a turneului.

Spaniolul a câştigat turneul de la Flushing Meadows de trei ori.

''Am făcut erori, dar el a jucat bine'', a mai spus Nadal despre meciul cu Schwartzman. În total, ibericul a comis 39 de erori neforţate, dintre care 27 cu lovitura de dreapta.

Matteo Berrettini, adversarul lui Rafael Nadal în semifinale

În semifinale, spaniolul îl va înfrunta pe italianul Matteo Berrettini (25 ATP), care a câştigat un meci epic în sferturi cu francezul Gael Monfils, numărul 13 mondial, 3-6, 6-3, 6-2, 3-6, 7-6 (7/5).

''Ce meci!'', a comentat italianul după disputa de trei ore şi 57 de minute. ''Nu-mi aduc aminte de niciun punct ... decât de mingea de meci. Şi de dublele greşeli, am făcut prea multe'', a mai spus Berrettini.

''În timp ce jucam îmi spuneam că e cel mai frumos meci pe care l-am văzut în timp ce jucam'', a mai comentat Berrettini, al doilea italian care dispută o semifinală de Grand Slam după Corrado Barazzutti, în 1977, la US Open.

''Am avut şansă că Gael nu a avut minge de meci'', a mai spus italianul, care a încheiat disputa la a cincea sa minge de meci.

''Este un jucător care a progresat mult în fiecare săptămână, deci va fi dificil, însă meciul pe care l-am făcut îmi dă încredere'', a comentat Nadal înaintea semifinalei cu Berrettini.

Berrettini a avut 15 aşi şi a comis 6 duble greşeli, iar Monfils a reuşit 10 aşi, având însă nu mai puţin de 17 duble greşeli.

În acest sezon, accidentările l-au constrâns pe Monfils la mai multe abandonuri şi retrageri de la turnee, cum s-a întâmplat înaintea sferturilor turneului Masters 1.000 de la Indian Wells, înaintea semifinalei Masters 1.000 de la Montreal, în primul tur la Wimbledon şi înaintea turneelor de la Miami, Monte Carlo şi Washington.

Etichete: rafael nadal , diego schwartzman , us open 2019


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

La aproape 60 după comiterea unei crime brutale, poliția l-a găsit și arestat pe autor datorită tehnicilor criminalistice de ultimă generație.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Elias Charalambous i-a adus titlul FCSB-ului după nouă ani, iar acum a făcut anunțul despre viitorul lui

După ce suporterii Rapidului au decis să nu facă deplasarea la Cluj, fostul lider de galerie a reacționat

Prime duble la ”U” Cluj! Ce promisiuni li s-au făcut jucătorilor lui Ioan Ovidiu Sabău

Tachtsidis, ironizat după scandalul provocat la CFR Cluj. ”L-am ofertat! Bea bine, cântă grecește perfect”

Citeşte şi

Nadal nu l-a uitat pe Ion Țiriac după eliminarea de la Madrid Open: ”Următoarele generații se vor bucura, cu siguranță!”

Video Emoție pură! Nadal a fost eliminat de la Madrid și și-a luat rămas-bun: ”O amintire de neuitat”. ”Râuri” de lacrimi în loja sa

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWMike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”