Serial documentar despre viața Serenei Williams, după ce a devenit mamă

27.03.2018, 14:05
  • SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

Fostul lider mondial, Serena Williams, va fi protagonista unui serial documentar cu cinci episoade, care va fi difuzat de HBO Sports şi grupul IMG. „Being Serena” se va numi producția care va scoate în evidență detalii despre sarcina sportivei, naşterea fiicei ei (Alexis Olympia Ohanian Jr), căsnicia cu Alexis Ohanian şi întoarcerea ei pe teren, după 14 luni de pauză, informează Variety.com. Premiera serialului este programată pentru data de 2 mai.

Documentarul va dezvălui complicațiile pe care Serena le-a întâmpinat în timpul sarcinii, dezvăluind că aproape a murit, după ce s-a născut fiica ei. "Când mi-am dat seama că eram însărcinată, am spus «Doamne Dumnezeule, cum voi juca?», a spus americanca (36 de ani), locul 453 în clasamentul WTA, în teaserul" Being Serena". 

Una dintre cele mai de succes jucătoare din istoria tenisului, Serena Williams a câştigat, în ianuarie 2017, cel de-al şaptelea trofeu Australian Open. Patru luni mai târziu, Williams a anunţa că aşteaptă primul ei copil, dar şi că era însărcinată în opt săptămâni la momentul desfășurării turneului de la Melbourne. Williams a născut-o pe Alexis Olympia Ohanian Jr în septembrie, iar în noiembrie s-a căsătorit cu partenerul ei. 

CITEŞTE ŞI :

Americanca va fi prezentă la al doilea Grand Slam al anului, Roland Garros, care va începe în luna mai.

Serena Williams are în palmares 23 de titluri de Grand Slam și patru medalii olimpice de aur. Ea deține recordul celor mai multe victorii în meciurile disputate în turneele de Grand Slam.

Etichete: tenis , serena williams , wta , copil , cariera , mama , film , documentar , serial


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital iar medicii i-au spus că mai are doar 12 luni de trăit

O tânără de 19 ani care se simțea rău după o vacanță cu prietenele și credea să suferă de mahmureală a primit o veste devastatoare de la medici.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

A cerut-o în căsătorie, apoi, în decurs de doar o săptămână, a fost surprins cu alte trei femei: ”Viața e frumoasă”

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Video După 25 de mintue de coșmar, Sabalenka a revenit spectaculos și s-a calificat în finală

Postecoglou nici nu vrea să audă de Drăgușin! Varianta surpriză pregătită pentru apărarea lui Spurs

500.000€ nu l-au ținut pe loc pe Victor Pițurcă! Antrenorul a spus totul acum: ”Puteam să-mi cer salariul pe trei ani”

Citeşte şi

România și-a aflat adversara din ”optimile” Billie Jean King Cup

Emoționant. Banner-ul afișat de un copil, după ce favoriții lui au fost umiliți

PEROZ61 de ani? Demi Moore le face "concurență" fiicelor ei, în cele mai noi imagini needitate în care apar toate în costum de baie

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Cât costă atacantul sud-african pe care îl vrea Gigi Becali la FCSB! A dat două goluri și a fost desemnat omul meciului citeşte ştirea pe Prosport.ro

Aryna Sabalenka, pe urmele Simonei Halep. Ce a făcut jucătoarea clasată pe locul 2 WTA citeşte ştirea pe ziare.com

Fotbalistului considerat mai talentat decât Hagi și care nu s-a înțeles niciodată cu Dobrin. 32 de ani de la tragica moarte a lui Bogdan Bănuță citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Momentul când o vacă refuză să fie hrănită de soția unui bărbat. Reacția femeii a devenit virală: „Nu știu de ce nu vrea”