Simona Halep, după câștigarea turneului de la Wimbledon / Foto: Getty Images

Simona Halep a dezvăluit ce a făcut cu primii bani obținuți din tenis: "Nici mașină, nici casă scumpă"

30.05.2020, 14:23
  • La Liga: Real Madrid - Alaves, marți, 22:30, DGS 2

  • Premier League: Tottenham - Manchester City, marți, 22:00, DGS 1

Simona Halep (2 WTA) a vorbit despre factorul financiar din tenis și despre sacrificiile pe care trebuie să le facă un jucător de tenis aflat la începutul carierei.

Constănțeanca a recunoscut că tenisul nu este un sport accesibil oricui și a oferit chiar exemplul personal, explicând ce a făcut cu prima sumă ceva mai consistentă obținută din acest sport.

"Tenisul e un sport foarte scump, trebuie să investeşti într-un copil şi să rişti. E o investiţie pe care nu ţi-o garantează nimeni. Tata nu şi-a imaginat vreodată că eu nu o să ajung în top. Şi nu o spun acum că am reuşit. Chiar nu cred că s-a gândit vreodată la asta, chiar dacă au fost şi momente grele. Poate că s-a gândit că nu mai face faţă, dar în momentul ăla am început eu să câştig primii bănuţi.

Nu mi-am luat nici maşină, nici casă scumpă. Mi-am luat un apartament mic, ca să am bani să investesc în mine. Asta înseamnă un antrenor bun, chiar dacă e străin şi costă mai mult. Tot timpul ai instinctul să îţi cumperi ceva din banii pe care îi câştigi. Dar trebuie să îţi opreşti instinctul ăsta şi să spui că trebuie să te duci într-un cantonament mai scump pentru că te ajută pe o perioadă mai lungă", a declarat Halep, într-un dialog cu Andi Moisescu, la BT Talks.

Simona Halep: "Am fost o persoană izolată, foarte disciplinată"

Campioana de la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019 a explicat și modul în care a reușit să rămână cu picioarele pe pământ în momentul în care performanțele au început să apară, iar întreaga atenție era îndreaptată către ea.

Halep spune că preferă să apară cât mai puțin în presă pentru a putea să se concentreze doar pe tenis, atât cât va mai juca. Ea a dezvăluit că are de gând să mai joace doi sau trei ani, totul depinzând și de performanțele din teren.

"La 14 ani am spus că, dacă vreau să fiu jucătoare profesionistă şi să fiu în top, atunci trebuie să fie numai tenis în viaţa mea. Eu am fost o persoană izolată, m-am izolat de tot ce putea să îmi afecteze cariera. Adică interviuri, emisiuni la televizor.

Nu m-am dus pentru că am ştiut că mă pot influenţa, îmi puteau da aripi şi puteam să zic: <Ia uite ce tare sunt>. Dar am blocat toate chestiile astea fiind foarte disciplinată", a mai spus Simona Halep.

  • 36.551.855 de dolari este suma câștigată de Simona Halep din tenis, până în prezent
  • 20 de turnee WTA a cucerit românca
  • 27 ianuarie 2014 este data la care Simona a intrat în top 10 WTA. De atunci, ea nu a mai ieșit niciodată din acea zonă de elită.

Etichete: tenis , wta , simona halep , bani , simona halep bani


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii au invadat Harkovul trecând granița nestingheriți

În ultimele zile, forțele ruse au ocupat în jur de 100 de kilometri de teritoriu ucrainean din regiunea Harkov; în estul Ucrainei, Rusiei i-a luat luni de zile ca să obțină aceleași rezultate, relatează BBC. „Nu a fost nicio primă linie de apărare. Rușii au intrat pur și simplu”, a spus un comandant din trupele speciale care au eliberat teritorii vaste în timpul ofensivei surpriză a armatei ucrainene din toamna anului 2022.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza

Exclusiv ”Cu mine vorbești cu 'domnul Rotaru', Iliuță!”. Mihai Rotaru, reacție arogantă la adresa lui Ilie Dumitrescu

E gata: primul transfer al FCSB-ului! Ce salariu va primi jucătorul

Video Ce nu s-a văzut la TV! Gigi Becali și-a aruncat telefonul în direct și la scurt timp a rămas fără șapca de 450 € | VIRAL

"Coșmar! Nu putea fi mai rău pentru Simona Halep!" Presa din SUA, reacție tranșantă

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Fotbalistul care are locul asigurat la EURO: ”Va fi acolo!”

Pleacă de la FCSB! Gigi Becali: ”Îi mulțumim. Voiam să rămână”. Patronul campioanei a anunțat o altă mutare: ”Vine”

După 9 ani și 20 de trofee, a anunțat că pleacă de la PSG! Unde ar putea ajunge

Foto Surpriză la antrenamentul ”Generației de Aur”: artista care s-a pregătit alături de Gică Popescu & Co

Citeşte şi

Simona Halep - McCartney Kessler, LIVE VIDEO, miercuri, începând cu 15:00, în turul 1 la Trophee Clarins

Simona Halep pleacă în Maroc de la Paris

PEROZCe a descoperit o fată despre iubitul ei, imediat ce l-a părăsit. "Am realizat că toți prietenii lui și familia știau și mi-au ascuns"

FILM NOWCameron Diaz și Keanu Reeves, din nou împreună într-un film, după 28 de ani. Cum au fost surprinși pe platourile de la „Outcome”, pelicula regizată de Jonah Hill

Reacția lui U Cluj despre transferul lui Alex Chipciu la FCSB! Marele vis al căpitanului: ”Cred că are o șansă reală” citeşte ştirea pe Prosport.ro

WTA Roma: cum s-a terminat disputa dintre Danielle Collins și Irina Begu, după ce românca a salvat cinci mingi de meci citeşte ştirea pe ziare.com

Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape de România citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Bebe Rexha, într-o zi obișnuită, fără machiaj de scenă. A ieșit la plimbare cu simpaticul ei cățel, pe străzile din Los Angeles

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Bebe Rexha, într-o zi obișnuită, fără machiaj de scenă. A ieșit la plimbare cu simpaticul ei cățel, pe străzile din Los Angeles

Digi World

Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat. Indiciile care au dus la poziționarea exactă a capodoperei lui Da Vinci

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”