Simona Halep este pe locul 2 în clasamentul WTA

Simona Halep a revenit pe locul 2 în lume. Noul clasament WTA

01.04.2019, 11:41
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Simona Halep a urcat pe locul 2 în noul clasament WTA, după calificarea în semifinalele turneului de la Miami.

Românca se află la mai puţin de 300 de puncte în spatele liderului Naomi Osaka, pe care ar fi putut-o depăşită dacă s-ar fi calificat în ultimul act din Florida.

Trei românce în top 100 WTA, opt în top 200

Mihaela Buzărnescu a urcat două poziţii, până pe 30, cu 1.650 puncte, iar Irina Begu e şi ea un loc mai sus faţă de ultima ierarhie, pe 69, cu 802 puncte.

În top 200 WTA se mai află Sorana Cîrstea, pe 105 (coborâre două locuri), cu 602 puncte, Ana Bogdan, pe 108 (a coborât un loc), cu 591 puncte, Monica Niculescu, pe 140 (coborâre două poziţii), cu 444 puncte, Alexandra Dulgheru, pe 161 (coborâre două locuri), cu 353 puncte, şi Irina Bara, pe 162 (a urcat trei locuri), cu 351 puncte.

La dublu, cea mai bine clasată este Mihaela Buzărnescu, pe locul 28, cu 2.535 de puncte, Raluca Olaru, pe 35 cu 2.110 de puncte, Irina Begu pe 36, cu 2.095 de puncte, Monica Niculescu pe 45, cu 1.618 puncte, Irina Bara pe 64, cu 1.317, şi Sorana Cîrstea pe 99, cu 812 puncte.

Naomi Osaka e prima în clasamentul WTA, urmată de Simona Halep şi Petra Kvitova. Finalista de la Miami, Karolina Pliskova, a urcat trei locuri, până pe 4, iar campioana din Florida, Ashleigh Barty, a ajuns în top 10, pe locul 9.

TOP 10 WTA

1. Naomi Osaka (Japonia) 6.021 de puncte;
2. Simona Halep (România) 5.782;
3. Petra Kvitova (Cehia) 5.645;
4. Karolina Pliskova (Cehia) 5.580;
5. Angelique Kerber (Germania) 5.165;
6. Kiki Bertens (Olanda) 5050;
7. Elina Svitolina (Ucraina) 5.020;
8. Sloane Stephens (SUA) 4.287;
9. Ashleigh Barty (Australia) 4.275;
10. Aryna Sabalenka (Belarus) 3.595.

Etichete: simona halep , mihaela buzărnescu , irina begu , clasament wta , wta miami 2019


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Exclusiv A intrat în direct la TV și a recunoscut. Dan Petrescu îl vrea președinte la CFR Cluj

”De ce FCSB?”. Marius Ștefănescu, enigmatic: ”Ce să fac, să mă pun rău cu patronul?”

La șase zile după ce a câștigat titlul, Darius Olaru a spus de la cine a primit cel mai emoționant mesaj

Ce concluzie a tras Gică Hagi, după 1-4 cu Sepsi: ”Gol pe centru ca la copii”. Precizarea făcută de ”Rege”

Citeşte şi

Simona Halep și-a dat acordul și a reacționat: mesajul româncei

Simona Halep a spus ”DA”, iar americanii au reacționat: cum au comentat decizia româncei

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”