Simona Halep şi-a propus să câştige Wimbledon-ul în 2019

Simona Halep, aproape sigură de locul 1 WTA la sfârşitul lui 2018. O singură jucătoare o poate depăşi

15.09.2018, 10:09
  • SuperLiga: Farul - Sepsi, vineri, 20:00, DGS 1

  • Liga 2, play-off: Șelimbăr - Gloria Buzău, vineri, 17:00, DGS 1

Simona Halep are şanse foarte mari să încheie al doilea an la rând în fruntea clasamentului WTA. Singura ameninţare pentru poziţia româncei este Angelique Kerber.

Jucătoarea din Germania ocupă în prezent locul 3 în ierarhia mondială, la aproape 3.000 de puncte în spatele Simonei Halep. Totuşi, campioana de la Wimbledon are de apărat doar 332 de puncte în acest final de sezon, faţă de cele 1.151 ale constănţencei.

Chiar şi aşa, pentru ca Halep să-şi piardă statutul de lider mondial e nevoie să înregistreze rezultate foarte proaste la cele trei turnee la care va juca în perioada următoare - Wuhan, Beijing şi Singapore -, iar Kerber să le câştige pe toate.

Cu un avans consistent, de 2.086 de puncte, faţă de locul 2 în clasamentul mondial, Caroline Wozniacki, Halep o va depăşi pe 29 octombrie pe bielorusa Victoria Azarenka şi va urca pe locul 10 ca număr de săptămâni în fruntea WTA. Ar ajunge în acel moment la 52 de săptămâni, faţă de 51 Azarenka.

Simona Halep a fost eliminată încă din primul tur la US Open, o înfrângere surprinzătoare, comentată în presa internațională. Kaia Kanepi a reușit să dea toate calculele peste cap, învingând-o pe româncă în două seturi, 6-2, 6-4. Astfel, Simona Halep a devenit primul număr 1 mondial la feminin, învins în runda inaugurală a turneului de Grand Slam.

Următorul turneu la care va juca sportiva româncă este cel de la Wuhan (China), care se va desfășura în perioada 23-29 septembrie. La această competiție nu va fi însoțită de Darren Cahill, care a luat o scurtă pauză, pentru a putea fi alături de familie. El va reveni alături de Halep pentru turneele de la Beijing și Singapore. Pentru turneul de la Wuhan, românca va fi pregătită de Teo Cercel.

Etichete: simona halep , angelique kerber , halep kerber , halep lider mondial , simona halep 2018


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai joace un bilet și a avut o surpriză neașteptată

O femeie care a câștigat 1 milion de dolari la loterie s-a decis după câteva săptămâni să își mai încerce încă o dată norocul și a mai jucat un bilet. A avut parte de o surpriză de proporții.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

A cerut-o în căsătorie, apoi, în decurs de doar o săptămână, a fost surprins cu alte trei femei: ”Viața e frumoasă”

Foto Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Nemaiîntâlnit în SuperLigă: 1.000.000 € dacă merge cu FCSB în Champions League! Anunțul lui Gigi Becali

Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Fotbalistul dorit de Gigi Becali ar fi perfect pentru FCSB: ”E top! Își poate arăta calitățile mai bine acolo”

NE-BU-NI-E! O echipă din liga secundă a marcat în minutul 90+9, a câștigat Cupa și va juca în Europa League

Video Calificare ”miraculoasă”! A pierdut turul la 9 goluri, dar a reușit ”remontada” și va juca în Final Four

A fost desemnat cel mai bun jucător al anului: ”Sunt foarte mândru”

Citeşte şi

Simona Halep a spus ”DA”, iar americanii au reacționat: cum au comentat decizia româncei

Wild card pentru Simona Halep înainte de Roland Garros

PEROZPovești de dragoste ca-n filme. 8 cupluri care au rezistat la Hollywood și secretele relațiilor lor

FILM NOW"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de la "Red One"

Adrian Șut, poate fi primul transfer de milioane pe care Gigi Becali îl face! Clubul de tradiție din Spania vrea să-l cumpere citeşte ştirea pe Prosport.ro

Mihai Mărgineanu a rămas șocat de ce a văzut în Vama Veche: "Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?" citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă

Digi Animal World

Un urangutan rănit a fost văzut folosind o plantă ca medicament. Ce au aflat cercetătorii după o lună