Foto: Getty Images

Begu - Zhang 6-3, 6-4. A treia româncă în turul 3 la Paris. Ana Bogdan a fost eliminată

31.05.2018, 22:40
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

Irina Begu s-a calificat în turul 3 al turneului de la Roland Garros, după ce a trecut de chinezoaica Shuai Zhang, cap de serie numărul 27, cu 6-3, 6-4.

Begu (27 ani, 41 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 54 de minute de joc foarte disputat cu o adversară mai bine clasată (27 WTA).

Românca a început bine şi a condus cu 2-0, 3-1 şi 5-2, reuşind să încheie conturile, scor 6-3, după un ultim game foarte lung, de peste 15 minute, la abia a şasea minge de set.

În actul secund, Begu a condus cu 1-0, dar apoi a urmat o scădere în joc şi Zhang a întors scorul, desprinzându-se la 3-1.

Au urmat patru game-uri consecutive pentru Irina Begu, care a servit pentru meci la 5-3. Românca şi-a pierdut serviciul, după ce a irosit o minge de meci, dar apoi a reuşit break-ul şi a pus capăt partidei.

Irina Begu a încheiat meciul cu 5 duble greşeli, 19 lovituri câştigătoare şi 33 de erori neforţate. Zhang a avut 3 duble greşeli, a adunat 21 de lovituri câştigătoare şi a comis 43 de erori neprovocate.

Românca reuşise să câştige şi prima confruntare cu Zhang, în 2014, în primul tur la Madrid, scor 6-4, 7-5.

Begu şi-a asigurat un cec de 130.000 de euro şi 130 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe Caroline Garcia (Franţa, favorită numărul 7), victorioasă cu 6-4, 3-6, 6-3 în faţa chinezoaicei Shuai Peng.

Garcia are 3-2 în duelurile cu Begu, pe care a învins-o în ultimele două întâlniri directe.

Irina Begu va juca şi la dublu, unde o va avea ca parteneră pe chinezoaica Qiang Wang, contra perechii Petra Martic (Croaţia)/Maria Sakkari (Grecia).

Begu e a treia româncă ajunsă în turul al treilea la Paris, după Mihaela Buzărnescu şi Simona Halep.


UPDATE 21:40 - SET şi MECI, Irina! Românca nu i-a permis adversarei sale să prelungească jocul şi a reuşit rebreak-ul prin care a obţinut victoria, la capătul unei întâlniri care a durat aproape două ore. 6-3, 6-4 a fost scorul în favoarea Irinei Begu, care completează lista jucătoarelor din România prezente în turul 3 la Paris. Mihaela Buzărnescu şi Simona Halep sunt celelalte două. Următoarea adversară a Irinei va fi Caroline Garcia. 

UPDATE 21:35 - Irina Begu a condus cu 5-3, a avut serviciul şi a beneficiat de o minge de meci. A ratat-o, însă, iar Zhang serveşte pentru a egala şi a prelungi setul al doilea. 

UPDATE 21:20 - Revenire superbă a Irinei, care a luat trei game-uri consecutive şi conduce cu 4-3 în setul al doilea. 

UPDATE 20:59 - Setul al doilea nu a început foarte bine pentru Irina, care şi-a pierdut serviciul în al treilea game. Zhang are avantaj, scor 2-1. 

UPDATE 20:42 - SET, Irina! După un game maraton, de peste 15 minute, şi cinci mingi de set ratate, românca a închis primul act al meciului (6-3). Aproape o oră a durat setul câştigat de jucătoarea noastră

UPDATE 20:26 - Irina a servit pentru câştigarea primului set, la 5-2, dar nu a reuşit să profite de această şansă, iar Zhang rămâne în meci. 

UPDATE 20:04 - După break-ul din deschidere, ambele jucătoare şi-au făcut serviciul. Românca este în continuare în avantaj, scor 3-2. 

UPDATE 19:49 - Irina începe meciul cu un break şi trece la conducere încă din start, 1-0. 

UPDATE 19:45 - A început meciul, cu Zhang la serviciu. 

UPDATE 19:35 - Irina Begu şi Shuai Zhang sunt deja pe teren, iar întâlnirea dintre ele va începe în câteva minute.


Ana Bogdan a fost eliminată în turul 2 al turneului de la Roland Garros. Românca a pierdut în două seturi, scor 2-6, 3-6, în faţa fostului lider mondial Angelique Kerber, din Germania.

A 12-a favorită din capitala Franţei s-a impus după doar o oră de joc şi a pus astfel capăt celei de-a doua prezenţe a Anei Bogdan pe tabloul principal la competiţia de pe zgura pariziană.

Kerber a comis 5 duble greşeli, dar a reuşit 21 de lovituri câştigătoare şi a avut doar 17 erori neprovocate

Jucătoarea noastră, în schimb, a lovit doar 10 mingi direct câştigătoare şi a comis 20 erori neforţate. Românca a câştigat doar 19 puncte pe propriul serviciu, din totalul de 36.

Ana Bogdan va primi un cec de 79.000 de euro şi 70 de puncte WTA.


UPDATE 19:02 - Kerber a terminat meciul cu o scurtă splendidă. Fostul lider mondial s-a impus cu 6-2, 6-3, după fix o oră de joc

UPDATE 18:53 - Ana Bogdan a ratat şansa de a face 3-3, iar Kerber a profitat pentru a se desprinde. Jucătoarea din Germania are 5-2 şi serveşte pentru meci. 

UPDATE 18:38 - Ana Bogdan a luat primul game în setul al doilea, dar apoi le-a pierdut pe următoarele două. Kerber are 2-1 şi serveşte pentru a se desprinde.  

UPDATE 18:29 - După doar 29 de minute, Kerber a câştigat primul set cu 6-2. Ana Bogdan nu a avut replică în faţa mult mai titratei sale adversare, cu excepţia câtorva momente. 

UPDATE 18:15 - Reacţie de orgoliu a româncei, care rămâne în meci, datorită unui game la 0. 

UPDATE 18:12 - Ana Bogdan nu are deloc un început bun de meci. Şi-a pierdut deja de două ori serviciul, iar Kerber conduce cu 3-0 şi serveşte pentru a se desprinde la 4-0. 

UPDATE 18:00 - A început meciul dintre Ana Bogdan şi Angelique Kerber. 

UPDATE 17:55 - Ana Bogdan şi Angelique Kerber au intrat pe teren, iar meciul dintre ele va începe în câteva minute


Simona Halep va juca joi în turul al doilea de la Roland Garros, acolo unde o întâlnește pe Taylor Townsend (22 de ani, locul 72 WTA), care a învins-o pe Myrtille Georges (27 de ani, 222 WTA), scor 6-4, 6-2. WTA a modificat ușor ordinea partidelor, astfel că întâlnirea dintre Halep și Townsend este de așteptat să înceapă în jurul orei 16:30. Ana Bogdan și Irina Begu joacă tot joi.

Simona Halep și Taylor Townsend vor juca pe terenul Philippe-Chatrier. Inițial, ar fi trebuit să fie al doilea meci de pe acel teren, însă a fost mutat al treilea, după două întâlniri de pe tabloul de masculin. Prima partidă programată acolo este cea a lui Marin Cilic (Croația, 29 de ani, locul 4 ATP) cu Hubert Hurkacz (Polonia, 21 de ani, locul 188 ATP), într-un meci programat la ora 12:00 (ora României). Apoi - nu mai devreme de ora 13:00 - se va juca restul meciului dintre Lucas Pouille (Franța, 24 de ani, locul 16 ATP) și Cameron Norrie (Marea Britanie, 22 de ani, locul 85 ATP), întrerupt când scorul era 6-2, 6-4, 5-7. 

Meciul Simonei Halep cu Taylor Townsend va începe în jurul orei 16:00 și va fi transmis în format LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.

Liderul clasamentului WTA nu este singura jucătoare din România care evoluează joi la Roland Garros. În aceeași zi vor mai juca Ana Bogdan și Irina Begu.

Programul de joi al meciurilor româncelor la Roland Garros

Aproximativ ora 16:30: Simona Halep (26 de ani, locul 1 WTA) - Taylor Townsend (SUA, 22 de ani, locul 72 WTA) - meciul 3 de pe terenul Philippe-Chatrier

Aproximativ ora 17:15: Angelique Kerber (Germania, 30 de ani, locul 12 WTA) - Ana Bogdan (25 de ani, locul 66 WTA) - meciul 3 de pe terenul 7

Aproximativ ora 19:00: Shuai Zhang (China, 29 de ani, locul 27 WTA) - Irina Begu (27 de ani, locul 40 WTA) - meciul 4 de pe terenul 18

Prezența în manşa a doua este recompensată la Roland Garros cu 79.000 de euro şi cu 70 de puncte WTA.

 

 

Etichete: halep , begu , halep roland garros , bogdan , halep - townsend , halep ora de start , simona halep - taylor townsend , simona halep - taylor townsend digi sport , simona halep - taylor townsend roland garros


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

La aproape 60 după comiterea unei crime brutale, poliția l-a găsit și arestat pe autor datorită tehnicilor criminalistice de ultimă generație.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

După ce Drăgușin a fost ”uitat” pe bancă 5 meciuri la rând, englezii au răbufnit

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv A auzit cine e principala țintă a CFR-ului în mercato și a reacționat: ”Nu cred așa ceva! Nu e o glumă?”

Foto Daniel Niculae, replică ironică pentru Dan Șucu! ”Ruptură” evidentă la Rapid

Șumudică știe fotbalistul care nu trebuie să lipsească din primul 11 la EURO: ”N-am văzut în viața mea”

Exclusiv A fost dat afară de la FCSB, s-a antrenat singur, iar acum e campion: ”Oamenii nu știu”. Ce urmează pentru fotbalist

Citeşte şi

Video&Foto Halep - Siniakova 6-1, 2-6, 6-0. Start excelent de an pentru numărul 1 WTA

FABULOS!!!! Simona e în FINALĂ la Australian Open, după un meci epic cu Kerber

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWMike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Misterul e atuul ei. Ipostaza în care s-a lăsat pozată Antonia i-a dat gata pe fani: "A venit iepurașul"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Misterul e atuul ei. Ipostaza în care s-a lăsat pozată Antonia i-a dat gata pe fani: "A venit iepurașul"

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”