Simona Halep a învins-o pe Serena Williams în finala de la Wimbledon. Foto: Getty Images

Simona Halep, moment amuzant cu Serena Williams! ”Când am văzut că se deschide ușa, am plecat imediat!”

articol scris de Digi Sport
14.11.2020, 10:19
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Simona Halep (29 de ani, locul 2 WTA) a povestit recent un episod care a amuzat-o și care s-a petrecut înaintea finalei de la Wimbledon 2019, când a și câștigat în fața americancei Serena Williams.

Campioana noastră a fost extrem de determinată să câștige acel Grand Slam, iar atitudinea pe care a avut-o atunci stă mărturie.

Simona Halep, moment amuzant cu Serena Williams! ”N-am mai așteptat-o!”

Simona Halep a câștigat, în vara anului trecut, al doilea titlu de Grand Slam din carieră, la Wimbledon, după finala cu Serena Williams, tranșată în mai puțin de o oră, scor 6-2, 6-2.

 

”A fost un moment amuzant înaintea finalei. De fiecare dată, orice jucătoare o așteaptă pe Serena să vină, ca să meargă împreună pe teren.

Ei bine, eu am așteptat acolo vreo câteva minute, dar când am văzut că se deschid ușile de la vestiar, am și plecat înainte, n-am mai așteptat-o”, a povestit, râzând, Simona Halep, prezentă într-o emisiune realizată de Andi Moisescu, pe canalul său de Youtube.

Simo a adăugat: ”La Wimbledon, asta e regula, jucătoarele intră și ies împreună de pe teren. Dar, eu am luat-o puțin înainte și am zis azi e ziua mea!”, a continuat, cu un zâmbet larg.

Simona Halep nu avea planuri mari cu Wimbledon

Simona Halep nu a avut prea mari așteptări de la acest Grand Slam pe iarbă. ”Nu am îndrăznit să visez că voi câștiga Wimbledon, pentru că eu abia la 17 ani am jucat pentru prima dată pe iarbă.

Doar la Wimbledon junior am câștigat câteva partide. Dar, nu apucam să mă acomodez, pentru că se termina turneul și mă întorceam pe hard.

Plus că era greu să mă gândesc la victorii acolo, mai ales cu jucătoarele de acum, Serena, Pliskova, Muguruza, care sunt foarte bune pe iarbă”, a mai spus Halep.

Etichete: serena williams , simona halep , simona halep turnee wta


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Video FCSB este noua campioană a României! Titlul, asigurat matematic după 2-1 cu Farul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Transferul lui Florinel Coman e ”99% gata”

Video CFR Cluj - Sepsi 2-1. Karlo Muhar i-a salvat pe ardeleni în 90+6

Reacția lui Răzvan Lucescu, după victoria ”nebună” cu AEK Atena

Citeşte şi

A spus stop! Singura sportivă străină care a felicitat-o pe Simona Halep pentru revenire se retrage din tenis

Decizie finală! Simona Halep nu a primit wild-card la turneul unde spera să joace

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a dezvăluit ce mesaj a primit de la Dan Șucu și ce a făcut Cristi Borcea, după ce FCSB a luat titlul! citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”