Novak Djokovic şi Roger Federer au fost adversari la Australian Open/FOTO:Getty Images)

Video "Sorry boys!" Federer şi Djokovic, umiliţi de o puştoaică la provocarea lansată de campionul elveţian

15.04.2020, 18:44
  • Baraj SuperLigă: Botoșani - Mioveni, vineri, 20:00, DGS 1

  • Media: Digi Sport Special, vineri, 22:00, DGS 1

Are doar 13 ani, dar i-a învins deja pe Roger Federer şi Novak Djokovic. Jalena Meyer, originară din Elveţia la fel ca Federer, a avut o replică insolită la provocarea lansată de mult mai faimosul ei compatriot.

Jalena a demonstrat un talent ieşit din comun la Volley Challenge, testul la care Federer le-a supus pe multe celebrităţi cu care este prieten.

Unii o acuză pe Jalena Mayer de fake video

Puştoaica şi-a depăşit maestrul, dar cu ajutorul unui truc. Ea a folosit ambele mâini şi ambele picioare simultan lovind mingea într-o cadenţă incredibilă.

Rachetele au fost ataşate de picioare cu scotch, iar performanţa a fost considerată uluitoare de cei care au urmărit filmarea. Nu au lipsit însă nici cei care au considerat că este vorba de un fake. 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 

SORRY BOYS !!! ? - @jalenameyer @bidi_badu @babolat @rogerfederer @djokernole - #tennisathome #rogerfedererchallenge #swisstennis

A post shared by @ jalenameyer on

 

Etichete: novak djokovic , roger federer , jalena meyer


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu iubitul ei

Un medic legist a emis un avertisment după ce o anchetă a stabilit că o femeie a fost strangulată de iubitul ei, în timp ce întrețineau relații intime.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Reacția "Împăratului" Fatih Terim, după ce Răzvan Lucescu l-a bătut a 3-a oară la rând: "Trebuie s-o spun!"

Exclusiv Ilie Dumitrescu a văzut ipostaza cu ”pătrățelele” fotbaliștilor de la Corvinul și a reacționat: ”Vrei să-ți spun ceva?”

Video Victorie istorică! Corvinul Hunedoara a câștigat Cupa României, după ce a învins-o pe Oțelul la penalty-uri

Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: "La gunoi!"

Ce le-a spus Răzvan Lucescu grecilor, după ce a umilit-o pe Panathinaikos și a ajuns la 90 de minute de titlu

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Tottenham a primit oferta pentru Radu Drăgușin și a dat răspunsul pe loc

A plecat după șapte meciuri de la FCSB, iar acum se antrenează în Liga 3. Care este planul său

Lovitură grea pentru Simona Halep, după accidentarea la genunchi

Oficial A semnat: antrenor în SuperLiga până în 2025

Citeşte şi

Andy Roddick a comentat faza în care Djokovic a fost lovit în cap cu o sticlă: ”Să vedem dacă asta îi va schimba felul!”

Video A stârnit hohote de râs! Prima apariție a lui Novak Djokovic, după ce a fost lovit în cap cu o sticlă

PEROZO femeie și fiica ei au fost date afară dintr-un supermarket, din cauza felului în care erau îmbrăcate: „Mi s-a părut ridicol!”

FILM NOWCum arată Eva Green la 18 ani de când a fost fată Bond. A făcut furori în două apariții în aceeași zi la Cannes

Adrian Mititelu a început revoluția la FC U Craiova: a semnat cu 5 fotbaliști! Detalii secrete din Bănie citeşte ştirea pe Prosport.ro

WTA Roma: Sabalenka promite "răzbunare" în fața lui Swiatek. "Cu ajutorul vostru, o să o înving" citeşte ştirea pe ziare.com

ITP la 6 luni pentru acești șoferi români, s-a schimbat legea. Care sunt mașinile vizate citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Fustă foarte scurtă, top minuscul și cizme cu toc cui, atuurile vestimentare pe care mizează Alexandra Stan. Dans senzual pe Instagram

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Fustă foarte scurtă, top minuscul și cizme cu toc cui, atuurile vestimentare pe care mizează Alexandra Stan. Dans senzual pe Instagram

Digi World

A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul fabulos

Digi Animal World

Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de neajutorată”