Ana Bogdan / Foto: Instagram @_ana.bogdan

Foto Surpriza de care a avut parte Ana Bogdan, după ce a ajuns în turul trei la Wimbledon: ”Ciupește-mă acum!”

articol scris de Digi Sport
06.07.2023, 21:13
  • Premier League: Tottenham - Burnley, sâmbătă, 17:00, DGS 1

  • SuperLiga: FCSB - CFR Cluj, sâmbătă, 20:00, DGS 1

Ana Bogdan (30 de ani, 57 WTA) s-a calificat în turul trei al turneului de Grand Slam de la Wimbledon, după ce a trecut de americanca Alycia Parks (22 de ani, 51 WTA), scor 1-6, 6-3, 6-2.

Galerie Foto

Întâlnirea de care a avut parte Ana Bogdan la Wimbledon: ”Ciupește-mă acum”

După ce s-a calificat în turul trei al turneului de la All England Club, Ana Bogdan și-a întâlnit idolul. Românca a fost vizitată de Lindsey Vonn, una dintre cele mai mari schioare americane.

Ciupește-mă acum! Încă nu-mi vine să cred! Ești idolul meu și doar văzându-te cum concurezi, câștigi, dobori recorduri și depășești accidentările, am învățat cât de puternică, puternică și hotărâtă ai fost de fiecare dată!

Sunt mai mult decât recunoscătoare că ne-am întâlnit în sfârșit! Tu ești inspirația mea și motivul pentru care am găsit întotdeauna puterea de a reveni, făcând ceea ce îmi place ori de câte ori a trebuit să lupt cu o accidentare, anxietate sau depresie!

Mulțumesc pentru atâtea lucruri pe care le-am învățat de la tine și pentru că sunt o persoană atât de minunată”, a scris Ana Bogdan, la InstaStory, alături de o fotografie cu Lindsey Vonn.

Ana Bogdan și Lindsey Vonn, la Wimbledon / Foto: Instagram @_ana.bogdan

Ana Bogdan, pe locul 46 WTA în clasamentul live și cu 153.000 de euro în cont

Românca a fost condusă în primul set cu 0-5 și, în cele din urmă, l-a pierdut cu 1-6. Bogdan ”a renăscut” în actul secund, pe care l-a câștigat cu 6-3, iar decisivul și l-a adjudecat cu 6-2. În runda a treia a Grand Slam-ului de la Wimbledon, sportiva noastră se va duela cu ucraineanca Lesia Tsurenko (34 de ani, 60 WTA).

Clasată pe locul 57 în ierarhia mondială la începutul competiției de pe iarba londoneză, grație calificării în turul 3, Ana Bogdan a urcat până pe 46 în clasamentul live, iar o victorie în fața Lesiei Tsurenko ar propulsa-o până pe 40. Acest top se poate modifica în timp real, în funcție de rezultatele celorlalte jucătoare.

După ce a învins-o pe Parks, românca și-a asigurat un cec în valoare de 153.000 de euro.

Ediția din acest an a turneului de Grand Slam de la Wimbledon oferă premii record, în valoare totală de peste 51 de milioane de euro.

Pentru tabloul feminin de simplu, premiile sunt împărțite astfel:

  • Eliminare în turul 1 - 64.000 de euro
  • Eliminare în turul 2 - 100.000 de euro
  • Eliminare în turul 3 - 153.000 de euro
  • Eliminare în optimi - 242.000 de euro
  • Eliminare în sferturi - 397.000 de euro
  • Eliminare în semifinale - 701.000 de euro
  • Eșec în finală - 1.3 milioane de euro
  • Câștigarea turneului - 2.7 milioane de euro

Etichete: wimbledon , lindsey vonn , lesia tsurenko , ana bogdan , ana bogdan wimbledon , alycia parks


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Câte tancuri mai are Putin? De ce e vital pentru Rusia să încerce forțarea capitulării Ucrainiei până în 2026

A început. Rușii au declanșat ofensiva terestră în regiunea Harkov, în încercarea de a sparge frontul ucrainean. Următoarele două luni vor fi critice pentru Ucraina, a cărei armată se află acum în cea mai proastă situație posibilă, în mare criză de recruți și cu o mare parte a ajutorului militar american încă pe drum. În același timp, datele publice, bazate pe analiza imaginilor din satelit, arată că numărul blindatelor din depozitele armatei ruse s-a înjumătățit. O analiză a Institutului de Studii Strategice de la Londra arată că Putin va face tot posibilul să forțeze capitularea Ucrainei până în 2026. Acesta ar fi „deadline”-ul: după această dată, stocurile și depozitele armatei ruse vor fi epuizate iar industria de apărare a Moscovei nu va mai putea susține ritmul pierderilor suferite în prezent de armata rusă în Ucraina.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Video Ianis Hagi a jucat cu locul 2 din Spania, după 5 meciuri la rând pe bancă, și a fost decisiv! Nota primită

Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana

Video Viral instant! Ce a pățit Andreea Bălan la un concert: ”Dezastru!”. Reacția artistei, ”de milioane”

Oficial OUT de la Bayern! Vândut la doar două zile după eliminarea din Champions League

Pică recordul! Nebunie pe piața transferurilor: clauza de 127.000.000€, gata să fie achitată!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Final de sezon în Liga 2! Echipele care vor juca în SuperLigă, cine merge la baraj și formațiile retrogradate

Vali Argăseală a compus imn pentru FCSB și a recitat câteva versuri! Mihai Stoica: ”Impresionant. Îl am la inimă”

Emmanuel Macron nu s-a mai ferit, după ce Kylian Mbappe și-a anunțat plecarea de la PSG: ”Contez pe Real Madrid”

Englezii l-au descoperit pe ”românul care e atât de bogat încât a uitat că are una dintre cele mai tari mașini din istorie”

Citeşte şi

Video Ana Bogdan - Leylah Fernandez 6-4, 6-1. Românca a avut o prestație excelentă și s-a calificat în turul II la WTA Roma

Coșmar! Ana Bogdan, învinsă de două ori într-o zi de aceeași jucătoare. Românca a câștigat puțin peste 2.000 €

PEROZFiica lui Ion Țiriac, vacanță în Namibia cu nepotul cel mare, Alexander. Distracție la proprietatea de milioane a fostului tenismen

FILM NOWElizabeth Hurley, fabuloasă în prag de 59 de ani, într-o rochie decupată în zona bustului. Și crăpătura de pe picior a fost de mare efect

Variantă neverosimilă pentru Rapid! Dan Șucu încearcă să îl aducă pe fostul manager de la West Ham și Newcastle citeşte ştirea pe Prosport.ro

Reacția lui Djokovic după ce a fost lovit în cap la Roma. Autorul a fost identificat VIDEO citeşte ştirea pe ziare.com

Până la 10 ani fără permis și, în situații extreme, închisoare pe viață. Singurele măsuri care ar putea face ordine printre șoferii români citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Are 53 de ani, dar ar putea fi confundată cu o tânără de 30. Loredana Groza, zeiță într-o fustă scurtă și corset: „Cea mai frumoasă!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Are 53 de ani, dar ar putea fi confundată cu o tânără de 30. Loredana Groza, zeiță într-o fustă scurtă și corset: „Cea mai frumoasă!”

Digi World

Alimentele pe care ar trebui să le eviți pentru a reduce riscul de a dezvolta cancer

Digi Animal World

Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit virale