Simona Halep, alături de Darren Cahill la munte

Foto Surprizele continuă. Cu cine mai este Simona Halep în vacanță, în afară de Cahill

22.11.2018, 15:38
  • Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1

  • Media: Digi Sport Special, miercuri, 21:30, DGS 1

Simona Halep și-a luat o binemeritată vacanță la capătul celui mai bun an din carieră. În 2018, Halep a dominat tenisul mondial și a reușit să își îndeplinească cel mai mare vis: acela de a câștiga un turneu de Grand Slam.

Finalul de an a fost dificil pentru Simona Halep. Numărul 1 WTA a anunțat că are hernie de disc și, cireașa după tort, a fost anunțul făcut de Daren Cahill cu privire la încetarea colaborării dintre cei doi. Totuși, chiar dacă nu-l va mai avea antrenor și în 2019, Simona Halep are o relație apropiată cu Cahill.

Astfel, Simona se află în vacanță la schi în Austria, acolo unde este însoțită și de Darren Cahill. De asemenea, alături de cei doi, se află și ceilalți colaboratori ai Simonei Halep, Teo Cercel si Andrei Cristofor.

Astfel, deși toată lumea se aștepta ca Halep să aibă parte doar de o simplă vacanță, se pare că lucrurile nu stau chiar așa. Diagnosticată cu hernie de disc, Simona Halep este nevoită să facă zilnic exerciții de fizioterapie pentru a evita operație. De altfel, aceasta poate fi o explicație și pentru prezența fizioterapeutului Andrei Cristofor.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 

#greattrip #greatpeople #greatholiday #greatphotoshootingwiththeequipment?????‍♀️

A post shared by Simona Halep (@simonahalep) on

Halep se distrează cu Cahill la munte. Mesajul transmis de Simona, alături de o imagine care a devenit virală pe Instagram

Simona Halep şi Darren Cahill au încheiat colaborarea în acest final de an, însă cei doi au rămas în relaţii bune. Astfel, Simona Halep a postat pe reţeţele de socializare o imagine în care apare alături de Darren Cahill la munte.

"A câştiga este important, dar prieteniile sunt pentru totdeauna", este mesajul care însoţeşte fotografia.

Simona Halep a anunțat că va începe sezonul fără antrenor

Simona Halep a dezvăluit că nu se grăbește să îl înlocuiască pe Darren Cahill. "Sunt încă în vacanţă, m-am gândit, dar nu voi avea antrenor perioada următoare, vreau să merg singură la nişte turnee şi să văd cum va fi. Mă simt bine, am jucat de două, trei ori , nu am avut dureri dar nu am jucat la un nivel maxim. Sper să fiu bine şi să nu mai am dureri", a spus Simona Halep.

Câţi bani câştiga Darren Cahill din postura de antrenor al Simonei Halep

Potrivit informaţiilor oferite pentru Digi Sport de Adrian Fetecău acum ceva timp, Cahill avea aproximativ un milion de euro pe an din contractul de colaborare cu Simona. El mai câştigă în paralel din parteneriatul cu ESPN. Prin comparaţie cu ceilalţi antrenori de top, australianul are câştiguri substanţiale, însă veniturile sale sunt mult mai mici decât ale lui Patrick Mouratoglou sau Nick Bollettieri.

Etichete: simona halep , andrei cristofor , darren cahill , teo cercel


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de polițiști

Polițiștii au ridicat, miercuri, principalul suspect în cazul fetiței de doi ani găsită moartă într-o râpă, în Dolj. Potrivit unor surse din anchetă, este vorba despre unul dintre verișorii Raisei.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Gigi Becali a auzit că Miodrag Belodedici a fost prins băut la volan și nu a mai stat pe gânduri: ”Cinci ani!”

Foto În miez de noapte, ”au anunțat” pe site-ul oficial transferul lui Haaland! Ce s-a întâmplat după doar câteva ore

Negocierile s-au încheiat! I-au pus pe masă 150 de milioane €, Jose Mourinho a dat răspunsul final

E OUT: prima plecare de la Dinamo, după salvarea de la retrogradare! Avea cel mai mare salariu din lot

Surprinzător! Imediat după meci a anunțat că are o relație cu sportiva din Rusia care a atras atenția întregii lumi

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Cât costă atacantul străin pe care îl vrea FCSB

L'Equipe, pe prima pagină: Salariu blocat! L-au "ars" pe Kylian Mbappe cu 80 de milioane €

După Chelsea, Jurgen Klopp a ”taxat-o” și pe rivala Manchester United

Exclusiv Claudiu Niculescu a analizat ”la sânge” salvarea lui Dinamo de la retrogradare

Citeşte şi

Vestea primită de Simona Halep la început de săptămână

Ce a spus Boris Becker, după ce a văzut că Simona Halep nu a fost invitată la Roland Garros

PEROZA atras atenția mai ceva ca piloții. Emily Ratajkowski și-a lăsat la vedere costumul de baie, pe sub un costum de piele, la o cursă F1

FILM NOWKeanu Reeves, îndrăgostit până peste cap de Alexandra Grant. Cum a fost surprins actorul din „Matrix” alături de iubita sa

Dinamo l-a pus pe lista de achiziții pe căpitanul lui FCU Craiova! Ce plan au șefii „câinilor” cu el citeşte ştirea pe Prosport.ro

Declarații uluitoare după ce a jucat la meciul de adio al Generației de Aur: ”Sunt în doliu. Au fost împușcați în cap de lunetiști” citeşte ştirea pe ziare.com

Transformarea extraordinară a lui Radu Mazăre, în închisoare. Cum a ajuns să arate fostul edil al Constanței citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Și-a ales cel mai decupat costum de baie și a dansat pe ritmuri nebune. Nicole Scherzinger, 45 de ani și un corp de topmodel

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Și-a ales cel mai decupat costum de baie și a dansat pe ritmuri nebune. Nicole Scherzinger, 45 de ani și un corp de topmodel

Digi World

Cât de nocive sunt pentru sănătate uscătoarele de rufe pe care le avem acasă. Avertismentul lansat de oamenii de știință

Digi Animal World

Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”