Simona Halep visează la un nou trofeu la Madrid

Ţiriac ar fi "bătut cu pumnul în masă". Noi detalii de la negocierile Halep - Nike

28.06.2018, 18:16
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

Noi detalii despre negocierile dintre Halep şi Nike. Amânarea oficializării înţelegerii a venit ca urmare a faptului că Ion Ţiriac "a bătut cu pumnul în masă", nedorind să facă vreo concesie, în condiţiile în care Simona era numărul unu mondial.

Adidas a tras lozul necâştigător în momentul în care a decis să nu îi prelungească înţelegerea Simonei. Nemţii nu au vrut să îi satisfacă pretenţiile financiare româncei, iar acum au toate motivele să regrete. Halep nu doar că e numărul unu mondial, dar şi-a trecut în cont şi primul trofeu de Grand Slam.

Simona le-a cerut celor de la Adidas două milioane de euro la finalul contractului cu germanii, dar aceștia nu au dorit să îi dubleze câștigul avut în perioada 2013-2017. Au preferat să investească în alte jucătoare de top, precum Caroline Wozniacki, Angelique Kerber sau Garbine Muguruza.

În primăvară, constănțeanca de 26 de ani a anunțat noul sponsor - Nike, printr-o postare care îi folosea "motto-ul": "Tocmai am făcut-o". În noul contract, întins pe durata a 4 ani, Halep va încasa 1,7 milioane de euro pe an, cu 700.000 mai mult decât primea de la vechiul sponsor. Doar că dealul s-a făcut mult mai greu decât se aştepta oricine, iniţial existând informaţii încă din ianuari că lucrurile sunt aproape rezolvate.

Nike a vrut imediat să semneze cu Simona, dar îi oferea exact aceeaşi sumă ca şi Adidas, cu anumite bonusuri. Pe fir a intrat însă Ţiriac, cel care în trecut s-a luptat şi pentru ca Becker să aibă contracte cât mai importante. Omul de afaceri ar fi cerut dublu, explicându-le celor de la Nike ce oportunităţi fantastice vor avea, odată românca semnată. În cele din urmă s-a ajuns la o sumă de mijloc, 1,7 milioane de euro.

Acum, gigantul american are toate motivele să se felicite. Simona a câştigat Roland Garros, iar imaginea ei e promovată peste tot. Inclusiv în New York au apărut pânze uriaşe cu marea noastră campioană, după fantastica victorie finală de la Paris.

"Încrederea în sine îi face şi pe alţii să creadă! Simona Halep a cucerit neînfricată primul ei titlu major, pe zgura de la Paris", a fost mesajul Nike, care a strâns peste 300.000 de aprecieri, după finala de la Roland Garros.

Etichete: halep , halep tiriac , halep nike , wimbledon 2018


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat venit din Cehia la o terasă în România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Turiștii care au ajuns în vestul țării, la Băile Felix, s-au bucurat de o baie în piscină, dar și de petrecerea cu spumă. Nu a lipsit nici mâncarea tradițională, gazdele au pregătit un adevărat festin pentru turiștii veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka ar avea o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

Vestea primită de Horațiu Moldovan! Decizia luată de Atletico Madrid

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Marius Șumudică s-a întâlnit cu Dan Șucu și a tras concluzia despre acționarul Rapidului: ”Vă spun doar atât”

Live Score&Video Chelsea - Tottenham 1-0, ACUM, Digi Sport 1. Chalobah a deschis scorul. Drăgușin, pe banca de rezerve

Exclusiv ”Ce a avut FCSB anul acesta în plus?”. Fostul jucător al roș-albaștrilor a rostit doar trei cuvinte

Claudiu Keșeru e convins, după ce FCSB a câștigat titlul: ”E momentul să plece”

Citeşte şi

Video&Foto Halep - Siniakova 6-1, 2-6, 6-0. Start excelent de an pentru numărul 1 WTA

FABULOS!!!! Simona e în FINALĂ la Australian Open, după un meci epic cu Kerber

PEROZ"Toată lumea săruta un bărbat de 80 de ani". Văduva lui Hugh Hefner, despre partea întunecată a traiului cu milionarul

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Cât costă atacantul sud-african pe care îl vrea Gigi Becali la FCSB! A dat două goluri și a fost desemnat omul meciului citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

Fotbalistului considerat mai talentat decât Hagi și care nu s-a înțeles niciodată cu Dobrin. 32 de ani de la tragica moarte a lui Bogdan Bănuță citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia, în costum de baie asortat cu o cagulă tricotată cu coarne, în piscina de acasă. Nu-i pasă de gura lumii și trăiește cum îi place

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”