Mihaela Buzărnescu a fost eliminată de Simona Halep la Wimbledon. Foto: Getty Images

Wimbledon 2019 | Gest impresionant al lui Buzărnescu, după ce unui spectator i s-a făcut rău în timpul meciului cu Halep

03.07.2019, 18:51
  • Liga 2: CS Mioveni - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Chelsea - Tottenham, joi, 21:30, DGS 1

Halep - Buzărnescu 6-3, 4-6, 6-2. Mihaela Buzărnescu a impresionat publicul de la Wimbledon în timpul duelului 100 % românesc cu Simona Halep, din turul secund al Grand Slam-ului londonez.

Bucureşteanca în vârstă de 31 de ani a ajutat un fan din tribună căreia i se făcuse rău, motiv pentru care partida a fost întreruptă pentru câteva minute în game-ul al şaptelea din setul secund, la scorul de 4-2 pentru ea şi 30-30.

Mihaela Buzărnescu, elogiată de WTA Insider

Spectatorul, aflat în tribună chiar în zona din spatele locului 53 WTA, a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar prima care s-a oferit să îl ajute a fost chiar Buzărnescu.

Mihaela i-a oferit o sticlă cu apă, iar gestul său a fost elogiat şi de contul de twitter WTA Insider.

Fanul şi-a revenit destul de repede, astfel că jocul a putut continua. Buzărnescu a câştigat cu 6-4 setul secund, însă Simona Halep s-a calificat în turul al treilea după ce s-a impus cu 6-2 în setul decisiv.

Etichete: simona halep , mihaela buzărnescu , wimbledon 2019 , spectator meci halep buzarnescu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Doi soți români au fost arestați pentru viol în grup în Italia. Ce au descoperit polițiștii în telefonul femeii

Doi soți români au fost arestați în Catania, Italia, fiind acuzați de viol în grup și vătămare corporală, victima lor fiind o tânără din Republica Moldova. Bărbatul de 41 de ani și soția lui de 37 au fost reținuți după ce polițiștii au descoperit în telefonul femeii filmări cu agresiunile sexuale la care a fost supusă tânăra moldoveancă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

FCSB revine în Ghencea! ”E semnat contractul cu CSA. Sper să nu se supere MM”

Exclusiv ”A semnat”. Dan Șucu și Victor Angelescu au rezolvat prima ”mutare” pentru sezonul următor

Carlo Ancelotti a spus lucrurilor pe nume, după Bayern Munchen - Real Madrid 2-2

Lovitura primită de Petrolul Ploiești

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Ce a titrat L'Equipe, după înfrângerea PSG-ului cu Borussia Dortmund din semifinalele Champions League

Reacția lui Gianluigi Buffon, după ce Man și Mihăilă au promovat cu Parma în Serie A

Daniel Niculae, prima reacție după comunicatul lui Dan Șucu. Ce mesaj a postat

Video Cristiano Ronaldo, reușită candidată la golul anului. Comentatorii au fost în delir. ”Dublă” a lui CR7

Citeşte şi

Wild card pentru Simona Halep înainte de Roland Garros

A spus stop! Singura sportivă străină care a felicitat-o pe Simona Halep pentru revenire se retrage din tenis

PEROZElizabeth Hurley, irezistibilă într-o rochie minusculă din dantelă și latex. "Nu ieși așa în public pentru că o să provoci accidente"

FILM NOWPierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile surprinse pe platourile de la „Giant”

Ultrașii lui Dinamo, mesaj la ceas de seară, în fața stadionului, pentru Andrei Nicolescu: „Cu torțe ne mobilizează...” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ronnie O'Sullivan, eliminat! Surprize mari la Campionatul Mondial de snooker, n-a mai rămas niciun jucător din Top 10 citeşte ştirea pe ziare.com

Toți șoferii care au asta în mașină iau amendă 2.900 lei și permisul suspendat. Se confiscă pe loc citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Oana Radu susține că două luni a dormit pe unde a apucat, după divorț, din cauza fostului soț. "Mi-au dispărut lucruri personale"

Digi World

Cum să fierbi ouăle de Paște fără să le spargi. Metoda simplă pe care trebuie să o încerci

Digi Animal World

Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă