Cristiano și Ramos pentru liniștea lui Zidane

Real Madrid, ca și Roma de altfel, este încă o echipă în rodaj. Poate părea un paradox, dar situația exact asta e. O schimbare de antrenor aduce după sine multe lucruri bune, dar asta urmează să vedem în viitor, poate acoperi unele greșeli, și din nou asta urmează să vedem în viitor, dar în nici un caz nu rezolvă imediat situația ce a generat respectiva schimbare. Ideal pentru un antrenor este să preia echipa în vară, să facă el transferuri după ideile pe care le are, să facă el pregătirea de dinaintea sezonului (acest aspect mi se pare chiar mai importat decât primul), să calculeze preparatorul său fizic de încredere programul de pregătire fizică, după o strategie comună. Toate acestea nu se pot realiza când primești o echipă din mers și când altcineva a bifat toate punctele de mai sus. După ideile lui, firește.

Meciul de la Roma era pentru Zidane cel mai greu examen de la preluarea Realului. Chit că Roma lui Spalletti era fix în aceeași situație, vorbim de un adversar cu posibilități, o echipă italiană din partea de sus a ierarhiei Serie A. Plus că meciul era în deplasare, unde madrilenii nu au avut aceleași prestații convingătoare ca pe ”Bernabeu”. Un eșec, fie el și la limită, ar fi ridicat destule semne de întrebare, destule sprâncene s-ar fi arcuit acuzator către Florentino Perez, pe ideea că un rezultat prost cu Roma putea fi scos și de Benitez, nu era nevoie de o demitere cu consecințele financiare obișnuite. De aceea victoria de miercuri e foarte importantă, mult mai importantă chiar decât jocul care uneori n-a funcționat. E o victorie ce-i asigură lui Zidane o perioadă de liniște înaintea asaltului pe care, bănuiesc, intenționează să-l dea în Champions League. În Primera lucrurile sunt ceva mai complicate, cele 7 puncte diferență față de Barcelona, la care se adaugă aproape sigur meciul direct, fiind un handicap destul de mare, însă în Champions League e posibil orice. Vorbim totuși de 5 meciuri. Iar până la ”sferturi” mai e o lună, o marjă de timp numai bună pentru ca Zidane să mai regleze niște automatisme.

Mi s-a părut că Roma a acuzat absența lui De Rossi. ”Căpitanul”, fără să mai fie la forma fizică din tinerețe, asigura o ieșire fluentă, cursivă din apărare. Ceea ce a lipsit Romei miercuri. Echipa lui Spalleti a avut mari dificultăți în a scoate coerent mingea din apărare, pressingul madrilenilor deranjându-i peste măsură pe romani. O mențiune aparte aici aș face pentru Toni Kroos, a cărui implicare în acest sens a fost mai mare decât de obicei. În condițiile în care Modric n-a avut o seară grozavă, Kroos a preluat controlul și a gestionat foarte bine situația. Revenind la Roma, poate că Spalletti a fost prea încrezător în capacitatea jucătorilor săi de a construi, de a ține mingea jos. Altfel nu se explică titularizarea lui Perotti în detrimentul lui Dzeko. Bosniacul nu e om de construcție, dar oferă o variantă bună de a scăpa de pressing, pasa lungă, directă pe vârf. Fără Dzeko, Ramos și Varane au avut destulă liniște, intrarea bosniacului aducându-i ceva probleme mai ales francezului, care mi se pare destul de nervos, oarecum stresat în ultima vreme. Și pentru el, ca și pentru alții, schimbarea de antrenor se asimilează mai greu. Poate cu Dzeko în teren, căutând în permanență duelurile fizice cu umărul fragil al lui Sergio Ramos, Roma ar fi fost mai periculoasă, iar Salah ar fi avut mai multe variante de a-și continua raidurile prin spatele lui Marcelo cu centrări. Egipteanul a profitat de multe ori de plecările lui Marcelo în față, dar să-i ceri unui jucător de viteză așa cum e el să și finalizeze după o cursă de zeci de metri e cam mult. Așa, cu Dzeko în teren, o centrare de calitate ar fi creat și ocazii de gol, nu doar situații periculoase.  Având liniște, Sergio Ramos a reușit să bifeze una dintre cele mai solide  evoluții  din ultima vreme.

Aminteam ceva mai sus de Modric. Aici descoperim o temă bine făcută de Spalletti, căci croatul a fost piesa de bază în angrenajul Realului în ultima vreme. De data asta a fost oarecum scos din joc de o prestație consistentă a lui Nainggolan. În momentul acesta, belgianul mi se pare unul dintre cei mai buni mijlocași ”box to box” din lume și n-ar trebui să ne mirăm dacă în vară va face obiectul unui transfer de zeci de milioane. Mi se pare că nicio echipă din Premier League, campionat ce cred că i se potrivește perfect, nu are un mijlocaș cu calitățile, viziunea și contondența acestuia. 

Câteva detalii din jocul Realului mi se par demne de scos în evidență. Am amintit mai sus de Sergio Ramos și de jocul său sobru, de lider al echipei. Cred însă că fizic nu stă foarte bine, mai ales că nu are înlocuitor, Pepe fiind accidentat, astfel că e posibil ca la Malaga, duminică, să-i fie ceva mai greu. Apoi ar fi revenirea lui Jese, ce pare să aibă în Zidane un aliat de nădejde. El a fost unul dintre preferații francezului în perioada în care acesta a fost asistentul lui Ancelotti, iar eu unul m-am mirat când am citit informațiile privind posibila răscumpărare a lui Morata, știind că Zizou merge mai mult pe mâna lui Jese decât pe ale atacantului de la Juve. Jese îi oferă lui Zidane variante în atac, dar pune un pic de presiune și pe James Rodriguez sau Bale, chiar Benzema. Și nu în ultimul rând, mi-a plăcut felul în care s-a sărbătorit golul lui Cristiano Ronaldo. La banca de rezerve, cu Zidane și cu toți ceilalți jucători strânși în jurul antrenorului. Cristiano a renunțat la acel gest de după goluri, acel ”siiiiuuu” și acea poziție arhicunoscută, pentru a merge spre Zidane și a se îmbrățișa cu el. Imagine care cu Rafa Benitez era imposibilă.

Încheierea trebuie să-i aparțină lui Cristiano. Nu știu dacă l-a enervat peste măsură întrebarea  de  la conferința de presă de marți, destul de inabil pusă de altfel (”De ce nu marchezi goluri în deplasare?”), cert e că a părut mai motivat ca-n ultimul timp, cu o aprigă dorință de a arăta că mai are ceva de spus în fotbal. Întoarcerea lui Cristano Ronaldo cel decisiv, cel al golurilor cu adevărat importante, cel care duce echipa pe umerii lui ar fi cea mai bună veste pentru Zidane după această partidă. O victorie mai mare decât victoria în sine.