Curiosul caz al domnului Ivan. Andrei Ivan

28.01.2016, 16:17
andrei ivanahahah

Scriu rar despre fotbalul românesc. Nu din motive de cine știe ce orgoliu, pur și simplu nu e domeniu meu de activitate și nu-l stăpânesc foarte bine. Prefer celălalt fotbal și prefer să vorbesc altfel despre el la emisiunile de Fotbal European. Dar nu acesta e subiectul, ce scriu sau vorbesc eu. Ci altul. Iar azi o să scriu despre o situație din fotbalul de la noi. Mai exact despre un personaj ajuns, îndrăznesc să spun peste noapte, suficient de cunoscut încât să nască dezbateri cu iz de luări de opinie. E vorba de Andrei Ivan.

Acum câteva  zile am fost sunat de la Radio Marca din Barcelona să vorbesc ceva despre una dintre țintele celor de la Espanol. Și anume Andrei Ivan. Inițial, cel sunat fusese un fost coleg de la ProSport, care i-a îndreptat  pe  catalani spre mine, el nevorbind spaniola, ei nevorbind engleza. ”Menos mal”, ar zice spaniolii. ”Mal”, am zis eu, cerând un time-out de câteva minute. Timp în care l-am sunat pe George Dobre, să aflu mai multe detalii despre Andrei Ivan. Ca un om ce comentează fotbalul din România și-și pregătește conștiincios fiecare partidă, George  avea sigur toate datele, m-am gândit. Și chiar așa a fost. Între timp, actualitatea a intervenit brusc peste colegii catalani, mai exact apariția unui transfer ce a devenit oficial, fundașul central din Costa Rica, Oscar Duarte, adus de la Bruges, astfel că discuția radiofonică avîndu-l pe Andrei Ivan ca subiect a trebuit amânată. Spre norocul meu, căci am avut timp să-mi updatez informațiile, puține trebuie să recunosc, despre un fotbalist dorit în Primera Division, dar și de Steaua.

Mi se pare un caz destul de curios. De ce spun asta. Interesul celor de la Steaua pentru el mi se pare destul de bizar. Nu-mi amintesc să fi auzit despre Andrei Ivan că ar fi capul listei de priorități a noii bănci tehnice de la Steaua. Asta până cînd au apărut informațiile dinspre Spania. Mai exact, până au apărut informațiile despre divergențele existente între catalani și craioveni  referitoare la felul în care ar urma să fie făcută mutarea. În vreme ce Espanol ar fi dorit un împrumut pe 6 luni, cu o eventuală cumpărare definitivă în vară, Craiova dorea un transfer cu banii jos. Adică acum.

Ambele entități aveau, din punctul ăsta de vedere, marja lor de dreptate. Espanol nu dispune în momentul ăsta de prea multe lichidități, clubul e în plin proces de preluare de către noul investitor chinez, iar o cheltuială acum ar fi încărcat exercițiul bugetar al sezonului în curs. În plus, această formulă de împrumut + cumpărare a devenit uzuală, mai ales când vine vorba de fotbaliști proveniți din țări ce nu oferă suficiente garanții pentru viitor. E limpede, nici un transfer nu oferă garanții de viitor, dar România și-a pierdut acel statut pe care-l avea în Spania acum 15-20 de ani, perioadă în care puteam duce (și am dus) contingente de fotbaliști spre Primera și Segunda. Problema e că nu toți au confirmat, iar impresia generală despre jucătorul român s-a degradat continuu. Românii nu-s croați, a căror imagine a rămas mereu bună, chit că au mai dat și ei rateuri, nu-s nici măcar bosniaci sau sârbi. Trebuie să ne obișnuim.

Craiova avea dreptate în felul său gândind că până la vară e mult timp și că s-ar putea trezi, în iunie, cu jucătorul trimis pachet înapoi. E posibil ca el să nu confirme, e posibil ca, situație pe care nu ne-o dorim dar care se poate întâmpla, Costel Gâlcă să nu mai fie și-n sezonul viitor la Espanol, astfel că ideea ”banii acum” are oarece acoperire.

Ce nu pricep eu este acest brusc interes al Stelei pentru jucător. Mai ales la sumele vehiculate. Uriașe, imense chiar pentru fotbalul de la noi. Foarte strâns la pungă de când a ieșit de pe Poarta Albă, ”finanțatorul” a devenit brusc generos în cazul acestui jucător. În condițiile în care l-a adus pe Marica (pot juca împreună, știu, mă gândeam doar la acumularea de nume noi într-un singur compartiment) și-n condițiile în care lotul Stelei e suficient populat cu fotbaliști de acest profil. 

Adaug la semnele mele de întrebare și situația absolut bizară și incertă a acestui băiat. Înțeleg că și fostul șef de la Dinamo, Nicolae Badea, dispărut de ceva vreme din prim-plan, ar avea ceva procente din drepturile lui Andrei Ivan, înțeleg că agent îi este un fost jucător de la Steaua și mai înțeleg că ”finanțatorul” Craiovei, cu problemele sale cunoscute, tare ar avea nevoie de ceva lichidități. N-aș vrea să mă hazardez în nici un fel și nici să arunc cu certitudini, dar totul îmi sună a strategie prin care să se forțeze mâna celor de la Espanol. E foarte posibil să greșesc, e doar o părere. Explicațiile ”finanțatorului” din Ghencea, cum că-i place felul în care Ivan celebrează golurile marcate nu merită comentată, intra în categoria perlelor, căci un club serios îi va interzice lui Andrei astfel de manifestări, în urma cărora chiar s-ar putea accidenta.

Între timp am vorbit cu cei de la Radio Marca din Barcelona. Și le-am spus și lor ceea ce cred despre Andrei Ivan, punând cap la cap informațiile adunate de la diverse surse. E un fotbalist foarte talentat, de mare viitor, dar în nici un caz o certitudine. Știu, talentele se plătesc, promisiunile de asemenea, dar mă tem că Espanol și Costel Gâlcă au nevoie de altceva. Din acest punct de vedere, cele 4 milioane investite în costaricanul Oscar Duarte mi se par mai bune, căci vorbim totuși de o certitudine, chit că mie personal nu mi se pare fostul fundaș de la Bruges cu mult peste Varela, de exemplu. Iarna însă e greu de găsit marfă de calitate la preț accesibil.
La 19 ani, Andrei Ivan e pus într-o situație destul de ingrată. Pe de-o parte a intrat în malaxorul celor care îl acuză că a refuzat Steaua. Există în continuare  destui  care cred cu convingere că Steaua nu se refuză. Ba da oameni buni, se refuză, orice se refuză dacă mintea îți spune altceva. De cealaltă parte se află cei care cred că în străinătate creșterea lui ar fi putea fi mai eficientă, din toate punctele de vedere, nu doar fotbalistic. Ambele tabere uită însă că pun o presiune uriașă pe umerii unui puști de 19 ani, de la care așteptările vor fi foarte mari de-acum încolo. Hai să ne gândim o clipă cum eram fiecare dintre noi la 19 ani și apoi să vedem ce-i cerem unuia de vârsta asta. Mai ales că la noi există o altă unitate de măsură, un altfel de barometru al maturizării fotbaliștilor. Nu știu câți titulari de 19 ani avem noi în Liga 1.

Dacă Andrei Ivan va ajunge la Steaua sau la Espanyol vom vedea. Sau dacă va rămâne la Craiova. Eu personal mi-aș dori pentru el, mai ales că-l cheamă Andrei, dar și pentru  România, să ajungă mai întâi fotbalist. Deocamdată e doar un jucător. Cu mult talent, cu multe calități și cu foarte multe rânduri scrise brusc despre el. Astea nu te transformă însă în fotbalist. Golurile, poate. Golurile importante, care să conteze, cu siguranță da.

De același autor
Citeşte alte articole de Andrei Niculescu
Digi24
Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul Crângași a încercat să apere două fete
Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul Crângași a încercat să apere două fete

Bărbatul de 46 de ani care a fost omorât de doi tineri, de 16 și 20 de ani, lângă Parcul Crângași...

Descarcă aplicația Digi24

  • 11:00 Stirile Digi Sport
  • 11:15 Fotbal European
  • 12:00 Stirile Digi Sport
  • 12:15 Fotbal European
  • 13:00 Stirile Digi Sport
  • 13:15 Fotbal Club
  • 14:30 LIVE Stirile Digi Sport
  • 15:00 LIVE Liga Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • 111111

    MEDIA: Liga Digi Sport, 15:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • ILIE

    MEDIA: Fotbal Club, 19:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • Hector Bellerin, după meciul cu Granada / Foto: Profimedia

    FOTBAL: Las Palmas - Betis, 20:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 4

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, 21:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • Liga EA Sports: FC Barcelona v Real Sociedad

    FOTBAL: Almeria - Barcelona, 22:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Nota primită de Radu Drăgușin, după ce a jucat peste 100 de minute cu Manchester City

Tottenham Hotspur v Manchester City, Premier League, Football, Tottenham Hotspur Stadium, London, UK - 14 May 2024

Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!

Radu Dragusin la meciul amical de fotbal dintre Romania si Irlanda de Nord, desfasurat pe Arena Nationala, vineri 22 mar

Video Ce a spus Ange Postecoglou despre Radu Drăgușin chiar pe gazon, imediat după meciul cu Manchester City

Screenshot 2024-05-15 092336

Radu Drăgușin i-a făcut pe spanioli să exclame ”Incredibil! Inexplicabil!” în meciul cu City. Reacția lui spune totul

Tottenham Hotspur v Manchester City, Premier League, Football, Tottenham Hotspur Stadium, London, UK - 14 May 2024

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media