Guardiola, Heynckes și Bayern-ul lor

A trecut o săptămână de la returul semifinalei cu Real Madrid de la Munchen și, pesemne, s-a mai stins entuziasmul celor care au avut în minte, în orele și zilele imediat următoare, un singur refren: ”Să tragem în Guardiola!” Era la modă și era cel mai simplu mod de a pune problema. Puțini au fost cei care au încercat să pătrundă dincolo de asprimea eșecului și să încerce să și-l explice și altfel decât cu placa ”tiki taka a murit” ori ”posesia nu cîștigă meciuri”.
Fac parte dintre cei care-l simpatizează pe Guardiola. Mi-a plăcut încă de pe vremea când era jucător, i-am urmărit apoi cu destulă atenție traiectoria la FC Barcelona, am citit tot ce au scris despre el, despre metodele lui, despre ideile lui, oameni care au fost aproape de tot ceea ce a reușit el la FC Barcelona. Există o categorie, cu care sincer n-aș vrea să interacționez pentru că simt că mi-ar insulta inteligența și mi-ar pune la grea încercare neuronii, care consideră că Guardiola e de-a dreptul un antrenor prost, că jocul pe care l-a propus el la Barcelona e plictisitor și că toate performanțele au fost realizate cu ajutorul șansei, arbitrilor și din când în când al lui Messi. O echipă care câștigă, sub comanda lui Guardiola, de două ori Champions League și de alte două ori se oprește cum se oprește în semifinale (cu Chelsea era deja în plin proces de eroziune, iar cu Inter multe s-au pierdut în turul de la Milano, când echipa s-a deplasat cu autocarul din pricina acelui vulcan din Islanda, aspect pe care puțini îl iau în calcul) și o echipă care adaugă atâtea și atâtea trofee nu poate fi decât una definitorie pentru istoria fotbalului. Așa cum a fost Ajax-ul lui Rinus Michels și Cruyff, Milanul lui Sacchi, Gullit, Rijkaard și Van Basten, tot așa e și Barcelona lui Pep, Messi, Xavi și Iniesta.

Să trecem la cele întâmplate, căci introducerea a fost cam lungă. De ce a pierdut Bayern cu Real? Pentru că, pur și simplu, Real a fost mai bună pe ansamblul celor două manșe. Vă amintiți de detaliile de care vorbeam în avancronica partidei tur? Dacă Bayern termina cu gol primul sfert de ceas de pe ”Bernabeu”, la acea ocazie pe care a avut-o, singura perioadă în care campioana Germaniei și-a dominat net adversarul, eu cred că altul era scenariul semifinalei.
La meciul retur, mi s-a părut că Guardiola și-a trădat puțin principiile. Cel puțin în prima jumătate de oră, atunci când s-a decis meciul. A încercat să revină un pic la stilul Heynckes, ceea ce i-a fost fatal, chit că golurile au venit din fază fixă, o slăbiciune caracteristică echipelor lui Pep. Posesia din repriza a doua nu i-a mai ajutat la nimic, ba chiar a întărit convingerea unora că posesia e un fel de apă de ploaie, un fel de frecție la picior de lemn. Ceea ce e complet fals, după părerea mea. Dacă Bayern încerca posesie și-n prima jumătate de oră, posesie cu progresie, nu de-a latul, dacă avea răbdare s-o facă, poate că Realul n-ar fi avut atâtea mingi și nu ar fi ajuns în situați de finalizare. N-are rost să analizez acum, la o săptămână distanță, ceea ce s-a întâmplat. Am spus și după tur, Guardiola a greșit grav atunci când, după câștigarea campionatului, a permis o relaxare nejustificată e lotului. E imposibil ca o echipă să se reseteze de manieră continuată. Să joace la 50 la sută anumite meciuri și, imediat, la sută la sută altele. Am mai spus-o, Guardiola plătește el factura transformării campionatului german într-un monolog bavarez, prăpastia existentă între Bayern și restul competiției fiind extrem de mare. Trebuia totuși să găsească o cale, o idee, să-și țină echipa în priză, la fel cum trebuia să-și dea seama că Ribery e ieșit din formă și că singurul fotbalist, în absența lui Thiago, care poate interpreta în folosul echipei partitura lui Pep e Mario Gotze.
Senzația e că Guardiola e pus cu spatele la zid și că un eventual eșec cu Borussia i-ar putea fi fatal. Eu unul nu cred, dar nici nu exclud. Mi s-ar părea însă bizar. Căci Guardiola a fost adus cu un scop la Bayern. Un scop pe care l-a atins. De a se menține în fruntea Bundesligii pentru al doilea sezon consecutiv, ceea ce Bayern a reușit. Faptul că Guardiola a izbutit să câștige campionatul în Bundesliga așa cum a făcut-o e o realizare foarte mare, pe care mulți o văd, eronat însă, banală. Știți de câte ori a repetat Bayern câștigarea campionatului din 2000 încoace? O singură dată, în 2005 și 2006, cu Magath antrenor. În paranteză fie spus, din 2000 încoace, Bayern a avut, până la Guardiola, 9 ocupanți ai postului de antrenor.
Să mergem mai departe. Comparația cu Jupp Heynckes mi se pare ușor deplasată. În primul rând pentru că Heynckes n-a fost dat afară pentru a i se face loc lui Guardiola. Inițial și eu am crezut asta, dar s-a dovedit a nu fi așa. Bayern a discutat prima dată cu Guardiola în mai 2012, imediat după finala Champions League. Atunci, se pare, într-un moment de frustrare, de dezamăgire după un sezon complet ratat, Heynckes ar fi vrut să renunțe. Iar Bayern, ca orice club mare, trebuia să-și ia măsuri. Uli Hoeness, bun prieten cu Heynckes, a reușit să-l convingă să mai stea măcar un an. Pe undeva, poate că Hoeness spera să-l convingă și pe mai departe. Când a înțeles că lucrul ăsta nu se va întâmpla și că, de-a dreptul obosit după atâția ani și dornic de a petrece mai mult timp alături de soția sa (zice-se cu ceva probleme de sănătate și care în toți acești ani a rămas să locuiască la Monchengladbach), Heynckes va pleca, a reactivat opțiunea Guardiola. Și la sugestia lui Heynckes, care stătuse o zi întreagă de vorbă cu Guardiola la Munchen, în vara lui 2011, la Audi Cup și rămăsese captivat de felul în care înțelege fotbalul. Li s-a părut ambilor ce-a mai bună soluție.
Un lucru extrem de important: la ora când Guardiola a semnat cu Bayern, iar conducătorii lui Bayern și-au asumat o schimbare de stil fotbalistic, Bayern nu câștigase absolut nimic și nimic nu garanta că tripla va fi și obținută.
Să faci o echipă să câștige trofee e un demers complicat și necesită timp. Să faci o echipă să repete performanțele e infinit mai greu, iar faptul că în Champions League nimeni n-a izbutit e cea mai bună dovadă.

Există însă o problemă. O întrebare pe care mi-o pun, o pun tuturor și, cu siguranță, și-o pun și șefii lui Bayern: oare ideile lui Guardiola, stilul său de fotbal, se mulează peste filozofia germană, peste stilul tradițional al lui Bayern și, mai ales, peste jucătorii pe care-i are în lot? La începutul sezonului eram convins că da. Nu mi-am schimbat sută la sută opinia, dar încep să am unele rezerve. Stilul lui Guardiola a făcut din Barcelona o bornă în istoria fotbalului pentru că a putut fi pus în aplicare de Messi, de Xavi, de Iniesta, de Sergio Busquets chiar. 4 oameni pe care Pep nu-i are la Bayern. Sau nu-i are încă.
Și mai îmi pun o întrebare: nu cumva decizia de a pleca de la Barcelona a fost o mare eroare a lui Guardiola? Fac o paralelă cu Arrigo Sacchi și al său colosal Milan. Sacchi a plecat de la Milan pentru că n-a știut să gestioneze un conflict cu Van Basten, căruia i s-au alăturat ceilalți olandezi. De atunci, Sacchi a mai antrenat, echipe de club sau echipa națională. Stilul său s-a menținut, însă performanțele n-au mai venit. Din acest punct de vedere, Cruyff e mai câștigat, căci atunci când a plecat de la Barcelona, a plecat de tot din fotbal și nimeni nu i-a putut compara ”Dream Team-ul” cu altă echipă. Guardiola n-a vrut să-și asume o revoluție în lotul Barcelonei. Poate că trebuia s-o facă.