Luis Enrique, de ce-ar pleca? De ce ar mai fi rămas?

Plecarea lui Luis Enrique de la Barcelona la sfârșitul sezonului devenise aproape o certitudine în ultimele săptămâni, un secret oarecum cunoscut în lumea fotbalului. Micuțul procent de mister s-a risipit miercuri seară, când Luis Enrique a decis că a venit momentul să facă publică decizia sa de a nu mai continua. Surpriza n-a venit din anunțul propriu-zis, ci din felul în care antrenorul a ales s-o facă, într-o conferință de presă de după un meci câștigat lejer și înaintea unei săptămâni foarte importante, cu al său meci cu PSG din Champions League la orizont. Până la urmă, Luis Enrique a fost și în acest anunț fidel modului său de a fi, direct, contondent, fără a se gândi la vreun scenariu de despărțire pompos, pe care unii consideră că l-ar fi meritat după traseul avut în aceste 3 sezoane. I-a lăsat pe toți cu gura căscată (exact acestea sunt cuvintele lui Ivan Rakitic, după meci, la postul de televiziune TV 3), căci nimeni nu se aștepta la așa ceva, după ce cu câteva minute mai devreme ridicase câteva sprâncene de uimire pe ”Camp Nou” prin înlocuirile lui Suarez și Messi.

E greu totuși de făcut o analiză a acestei decizii. Până la urmă, e hotărârea unui om și ea trebuie respectată ca atare. Se poate comenta în fel și chip dacă era momentul potrivit ori nu. Luis Enrique n-a fost niciodată prizonier al unor norme metodologice, al unor principii. De aceea nici n-a avut o relație extrem de apropiată cu jucătorii, iar cu presa nici atât. Și când vorbesc de presă, mă refer la presa din Catalunya, extrem de aliniată și atașată cauzei clubului, cu care Luis Enrique a avut mai degrabă raporturi reci, urmare a comportamentului de tip cactus, extrem de țepos și inflexibil, pe care l-a avut.

E greu și de făcut o analiză a traseului său pe banca tehnică a Barcelonei. Până una alta suntem în plin sezon, iar o analiză de genul ăsta nu poate fi făcută decât la finalul său, atunci când se trage linia. Deocamdată, Luis Enrique e al treilea antrenor ca număr de trofee din istoria clubului catalan. Primul rămâne Guardiola, al doilea e Cruyff, iar al treilea e Luis Enrique. Paradoxal, cu cele 8 trofee ale sale, Lucho ar mai avea nevoie de încă trei pentru a-l egala pe Cruyff. La unul are șanse considerabile, Cupa Spaniei, la cel de-al doilea a reintrat în cărți de curând, campionatul, cel de-al treilea e însă mai mult decât problematic, Champions League. Una peste alta, Luis Enrique va rămâne în istoria Barcelonei ca un tehnician care a câștigat tripla la primul său sezon, dar care n-a dat senzația că n-a izbutit în totalitate să-și impună ideile. Dacă Guardiola a fost devorat de propria creație, ca și Cruyff oarecum, Luis Enrique a fost mai degrabă un antrenor pe care l-a ajutat foarte mult valoarea uriașă a jucătorilor. Pe care, în ciuda unui început oarecum împiedicat, a reușit s-o gestioneze într-o măsură destul de mare.

Merită făcută o paranteză, o constatare, dacă tot am amintit de valoarea jucătorilor. Încă o dată se demonstrează că Barcelona și Real Madrid sunt cele mai stresante bănci tehnice din lumea fotbalului. Pe cât pare de apetisant să le conduci, pe atât de solicitantă devine această misiune. La Barcelona și Real Madrid nu e de ajuns, astăzi, doar să câștigi, trebuie s-o faci ”in style”, estetic, cu un fotbal de calitate superioară, oarecum în concordanță cu valoarea loturilor și cu salariile plătite. A-i avea pe Messi și Cristiano sub comandă, pe Bale și Neymar, pe Suarez și Benzema, pe Ramos și Pique pare extrem de comod, dar se pare că e și extrem de complicat. A putea să gestionezi un vestiar cu asemenea ego-uri, a avea capacitatea să le oferi acestor fotbaliști colosali plăcerea de a se antrena și motivația de a alerga după noi trofee, a cunoaște secretele conviețuirii cu ei devine câteodată un demers mult mai complicat decât își pot imagina cei care doar privesc din afară la fenomen. Spune Gică Craioveanu de multe ori că într-un vestiar fotbaliștii sunt ca niște rechini și e foarte adevărat, doar că la Barcelona și Real Madrid, două cluburi care vizează în 2020 bugete de un miliard de euro, acești rechini au suferit serioase mutații genetice.