Ronaldo, un fenomen mereu în luptă cu accidentările şi kilogramele
20.09.2015, 18:41
Vineri, pe 18 septembrie, a fost ziua lui Ronaldo. A brazilianului Ronaldo. Cel pe care lumea fotbalului l-a poreclit ”Il Fenomeno”. Se vor repezi destui să completeze frazele de mai sus cu ideea ”adevăratul Ronaldo”. Ceea ce mi se pare absolut nedrept pentru Ronaldo de azi, Cristiano, un fenomen la rându-i, indiferent că place unora ori nu place altora. Dar nu despre portughez vreau să fie vorba în rândurile următoare, ci despre brazilianul Ronaldo. Care a jucat și la Barcelona și la Real, și la Inter și la Milan. Cred însă că, indiferent de echipa pe care o simpatizează, nu există cineva pasionat de fotbal care să spună ceva de rău despre Ronaldo brazilianul.
Am amintit nu de mult pe acest blog despre Marco van Basten. Am scris atunci că pe olandez și pe Ronaldo îi consider cei mai buni atacanți din fotbalul ultimilor 30 de ani. Din păcate, amândoi n-au fost feriți de accidentări, de probleme, pe cât de mare le-a fost talentul, pe atât de puțin a fost norocul lor din punct de vedere al problemelor fizice. Din acest punct de vedere, Ronaldo e mult peste Van Basten. Toată cariera lui a fost o luptă continuă cu accidentările, unele deosebit de grave, ori cu kilogramele în plus.
Există, se pare, explicații pentru kilogramele pe care le-a avut în plus, din ce în ce mai vizibile spre finalul carierei. În cartea “Dopage dans le football - le loi du silence”, scrisă de ziaristul Jean Pierre de Mondenard, medicului brazilian Omar de Oliveira spune: “În Olanda, lui Ronaldo i s-a prescris un tratament cu suplimenţi alimentari pe bază de creatină. Dar el se teme că a fost supus şi unui regim cu substanţe anabolizante, menite să-i sporească masa musculară. Băiatul lua pastilele fără să ştie despre ce e vorba”. Vorbim de 1994, când foarte tînărul Ronaldo, pe atunci cunoscut ca Ronaldinho, ateriza în Eindhoven. Avea 17 ani și 72 de kilograme. La 1,83.
În vara lui 1996, Ronaldo se mută în Spania, la Barcelona. Are deja 75 de kilograme. Dar, dincolo de toate, pare foarte puternic. A fost, după mulţi, cel mai bun sezon din cariera lui “Il Fenomeno”.
Un an mai târziu, vine transferul la Inter. Fără s-o spună public vreodată, preşedintele de atunci al Barcelonei, Josep Lluis Nunez, dă de înţeles că ştia de problemele brazilianului şi de aceea l-a lăsat să plece. Doctorul Piero Volpi, pe atunci în stafful medical al Interului, mărturisește într-un interviu publicat de “L’Equipe” în 2000: “Ronaldo era dependent de Voltaren”. Creşterea masei musculare s-a produs pe un organism firav, care, în timp, n-a mai putut susţine musculatura. Astfel se explică numeroasele accidentări ale lui Ronaldo. În special ruptura tendonului rotulian, o accidentare destul de rară în lumea sportului. Ronaldo a suferit-o de două ori la dreptul şi o dată la stîngul. Niciodată nu s-a mai văzut aşa ceva, caracterul repetitiv al leziunii de la piciorul drept e şi azi fără explicaţii în lumea medicală.
Deja Ronaldo nu mai putea juca dacă nu făcea infiltraţii. Novocaină şi Voltaren. Apoi, organismul se obişnuise şi nu mai răspundea la tratament. S-a trecut la nivelul următor: cortizon. Infiltraţiile cu cortizon direct în vasele sangvine pot duce, din cauza substanţelor pe care le conţine acest medicament , la pierderea cunoştinţei, stări asemănătoare crizelor de epilepsie. Vă mai amintiţi finala Mondialului din 1998 când s-a spus despre Ronaldo că a suferit o criză de epilepsie?
În vara lui 2002, Ronaldo semnează cu Real Madrid. Are deja 87 de kilograme.
Tiroida a fost organul extrem de puternic afectat la Ronaldo, care s-a văzut pus pe lista celor care suferă de hipotiroidism. Legătura dintre această afecţiune şi tendinţa continuă de îngrăşare din ultimii ani ai carierei sale e limpede. La fel cum, extrem de limpede trebuie să fie şi legătura cu inundaţia de medicamente, multe necunoscute, ce a atacat organismul lui Ronaldo în cei 15 ani de carieră la vârf.
