Unai Emery și murmurul de pe "Parc des Princes"

Marile stadioane nu-și fluieră, în general, echipele favorite. Vorbim de arene grandioase, ce aparțin unor cluburi grandioase, cu istorie, cu trofee, cu muzee garnisite de cupe și medalii. Se mai întâmplă, dar rar, iar atunci când se întâmplă înseamnă că situația este realmente gravă. Iar măsurile radicale se apropie. Pe marile stadioane în schimb, când, din varii motive, spectatorii sunt nemulțumiți, apare acel murmur care e greu de descris, dar care n-are cum să nu fie auzit. De regulă, el e doar preludiul acelor fluierături generale, dar cât durează între o fază și cealaltă ține de tradiție, de temperament, de educație și de starea de spirit. E însă un avertisment serios pentru orice antrenor.

Unai Emery a avut ocazia să audă cum ”Parc des Princes” murmură încă din week-end, atunci când campioana Franței a jucat cu St. Etienne. La 1-0 jocul nu mergea ca pe vremuri, iar amintirile sunt încă proaspete în mintea parizienilor. Pe vremea lui Blanc, despre care părerile aproape unanime convergeau spre ideea că nu are anvergura necesară pentru a fi liderul unui asemenea proiect, Ligue 1 era un soi de distracție, de relaxare, cu adversari dominați psihic și valoric. Remiza cu St. Etienne s-a conturat prea târziu pentru a face loc unor fluierături, căci lumea a fost mai întâi consternată apoi grăbită să plece ca să evite aglomerația. Remiza cu Arsenal a lăsat din plin loc unui murmur colectiv, care-l va însoți pe Unai în următoarele zile, ca un țiuit în ureche de care nu poate să scape. Fiindcă, e deja clar, PSG are o problemă, iar asta înseamnă că și Unai are o problemă.
Arsenal a venit la Paris cu o lecție bine învățată. Orice se poate spune despre Wenger, dar că nu știe să citească din punct de vedere tactic o partidă în niciun caz. Și-a umplut echipa de mijlocași, mutare pe care avea s-o explice ulterior prin necesitatea de a se adapta la  stilul  unui adversar a cărui principală virtute ar fi jocul de pase. Moștenire a epocii Blanc, cu siguranță, căci a trecut prea puțin timp pentru ca Emery să schimbe această idee, trecând peste faptul că nici nu e nevoie s-o facă. Faptul că Giroud și Lucas Perez au fost ambii lăsați pe bancă are  deci  explicații. Faptul că Xhaka i-a însoțit acolo, mai puțin, dar deja intrăm prea adânc într-o analiză ce nu are toate datele, căci doar Wenger știe cum se prezenta din punct de vedere fizic elvețianul pe care a plătit o groază de bani. La fel cum titularizarea lui David Ospina ține poate și de o inspirație de moment, ce a funcționat. 

Rezultatul i-a ieșit lui Wenger, chit că  tradiția  din ultimii ani n-a fost schimbată. Arsenal n-a mai bătut de 6 ani în primul său meci din faza grupelor Ligii, dar acest egal poate fi considerat un rezultat pozitiv. Marea miză a acestei grupe este evitarea locului secund, căci despre calificarea mai departe cred că nu poate fi vorba, cu Basel și Ludogoreț drept partenere de drum, iar o remiză pe terenul contracandidatei este un pas înainte.

Dacă la Arsenal lucrurile se păstrează în aceeași dinamică din ultima vreme, la PSG primele semne de întrebare apărute la eșecul cu Monaco sunt acum multiplicate. Sunt totuși trei rezultate nefavorabile consecutive, ceea ce, oricum am da-o și oricum am privi lucrurile e o serie nefastă. Presiunea se acumulează și contează prea puțin că echipa a jucat chiar bine în anumite momente. Jocul e important, dar victoriile sunt cele care diferențiază prestațiile. Iar PSG n-a putut obține victoria, acasă, în două meciuri consecutive la care a avut 1-0. Ba la meciul cu Arsenal se poate pune că s-a plecat de la 1-0, căci să dai gol după 45 de secunde într-un asemenea duel e un avantaj extrem de important, fiindcă, practic, acel gol timpuriu al lui Cavani i-a dat peste cap toată strategia lui Wenger. Faptul că PSG nu și-a putut dubla avantajul ține un pic de atacantul uruguayan, neinspirat la finalizare, dar și de o stare de spirit ușor precară. Folosesc des aceste termen, ”stare de spirit”, dar mie mi se pare că e extrem de important.

Emery dă senzația că nu are foarte clar în minte ce modul ar trebui să utilizeze. Pe vremea lui Blanc - vrem nu vrem, lumea de azi e construită în principal din comparații - era un 4-3-3 ce varia extrem de puțin. Acum, cu Arsenal, Emery a încercat un soi de 4-1-4-1, cu Krychowiak în fața apărării, dar și cu Verratti, Matuidi și Rabiot în același timp pe teren. Dacă la Arsenal prezența atâtor mijlocași și absența vârfului și-a găsit explicații cât de cât logice, la PSG prezența lui Rabiot și plasarea lui Matuidi aproape de bandă pare o idee ușor bizară. Trec peste amănuntul că Emery a dat senzația că nu prea contează pe Matuidi, care dacă n-a ajuns la Juve a fost doar fiindcă s-au opus șefii antrenorului, dar într-un meci cu o echipă ca Arsenal, ce nu face neapărat o virtute din apărare, parcă era mai logică prezența unui Ben Arfa ori a unui Lucas Moura. Chiar și a unui Jesse, pe care am senzația că Unei Emery îl vede doar drept o dublură pentru Cavani, ceea ce mi se pare un pic incoerent. Cât timp s-a menținut acestă așezare, până după golul egalizator reușit de Alexis Sanchez, PSG s-a aglomerat destul de mult în zonă centrală, într-un soi de romb ce-i cuprindea pe cei 4 mijlocași amintiți, dar benzile erau lăsate doar în grija celor doi fundași laterali. Iar Verratti, cu o evoluție foarte bună, a lăsat de multe ori impresia că simte nevoia și unei alte asocieri, nu doar cu Di Maria.

Nu știu care a fost resortul ce l-a împins pe șeicul  Nasser Al-Khelaifi să-l pună antrenor pe Unai Emery. Unii spun că a așteptat prea mult după Diego Simeone și s-a văzut într-un ușor contratimp. Aș vrea să știu însă ce gândește acum despre Unai Emery și dacă i se mai pare antrenorul ideal pentru ceea ce și-a propus. Suntem totuși în sezonul în care, conform planului cincinal pus la cale în momentul preluării clubului de ”Qatar Investment Authority”, ar fi trebuit ca PSG să aibă un cuvânt de spus în Champions League, căci asta e ceea ce contează acum, după ce piața internă a fost subjugată. E limpede că nu-i bine să ne hazardăm în preziceri, dar la momentul ăsta parcă PSG nu oferă motive suficiente de optimism.