Apusul fentei pe extremă

Anunţul retragerii din cariera de fotbalist făcut de Thierry Henry în urmă cu aproape două săptămâni a trecut destul de uşor pe lângă noi, poate şi pentru că a venit în acelaşi timp cu cel al unui alt mare campion francez, Eric Abidal, a cărui poveste are pronunţate accente melodramatice.

Însă, la 37 de ani, Henry poate privi înapoi cu mândrie la performanţele sale uluitoare: a fost campion mondial şi european cu naţionala Franţei, a cucerit trofeul Champions League cu Barcelona şi a ieşit campion în Ligue 1, Premier League şi Primera Division. Dincolo de aceste trofee, el nu va fi uitat pentru golurile sale, 411, înscrise în 917 meciuri, dar mai ales pentru frumusetea lor. Şi asta pentru că Thierry Henry nu a fost doar un simplu golgeter din punct de vedere al cantităţii, ci pentru că a marcat numeroase goluri superbe şi importante, în acelaşi timp.

Henry a fost genul de jucător care se bucura de fiecare clipă petrecută pe teren: adora să alerge, să dribleze şi să înscrie. De aceea, el a fost exemplul perfect care a întruchipat ideea că fotbalul înseamnă bucurie şi aventură. Pur şi simplu, mingea dansa la picioarele sale în cel mai natural mod posibil.

Totuşi, Henry va fi asociat şi cu acel henţ ruşinos din barajul de calificare la Cupa Mondială din 2010 disputat împotriva Irlandei pe Stade de France, în urma căruia Gallas a marcat golul decisiv pentru "cocoşii galici". Ulterior, golgeterul all-time al naţionalei Franţei (51 de goluri în 123 de partide) şi-a recunoscut fapta, dar acest gest rămâne o pată neagră pe un CV fabulos.

Cu toate acestea, cariera lui Thierry Henry merită celebrată cum se cuvine pentru ceea ce a însemnat el, de fapt, pentru fotbal: plăcerea pură de a juca.