Cum se spune "a 13-a" în spaniolă?!

Seara de 3 iunie 2017 a devenit momentul in care fotbalistul Zinedine Zidane a fost depasit in inimile fanilor lui Real Madrid de antrenorul Zinedine Zidane. La 15 ani distanta de la golul antologic care a facut posibila cucerirea La Novena, francezul a rescris istoria jocului modern prin triumful care a adus cea de-a 12-a Cupa cu Urechi Mari din vitrina "galacticilor". Zizou a fost un jucator grandios, care a incantat orice privitor al fotbalului, indiferent de simpatiile sale. Dar in doar un an si jumatate ca antrenor, el si-a depasit performantele realizate ca fotbalist in tricoul blanco: doua trofee Champions League si un titlu in Primera Division.

Mai mult, Zidane a devenit primul antrenor de la legendarul Arrigo Sacchi, care cucereste trofeul suprem al fotbalului european doi ani la rand. Daca mai existau dubii ca geniul fotbalistului Zidane nu s-a transmis si antrenorului Zidane si ca toate realizarile majore de pana acum au venit ca urmare a unei conjuncturi superfavorabile, toate aceste indoieli au fost spulberate sambata seara. Comparatiile cu Roberto Di Matteo, castigator de Champions League in 2012 mai degraba din intamplare, nu isi mai au rostul pentru ca Zizou a demonstrat inca o data, daca mai era nevoie, ca are si stofa de antrenor mare.

Multi spuneau ca Massimiliano Allegri este mai antrenor decat Zidane si acesta ar fi marele atu al lui Juventus in finala de la Cardiff. Poate ca din multe puncte de vedere chiar asa este, insa aproape nimeni nu se poate compara cu francezul. Pentru ca el are autoritatea, charisma si mai ales acea stiinta a marilor campioni ai Realului de a crea noi campioni. Exista in ADN-ul acestui om acelasi element fundamental care se regaseste si in structura clubului de pe Santiago Bernabeu: cultura succesului, ce ii ofera acel know-how indispensabil in momentele decisive. Zidane stie mai bine ca oricine altcineva sa transmita unor fotbalisti poleiti de glorie o foame continua de victorii si sa-i faca pe toti sa se simta importanti in tricoul blanco. Parca acel escudo din dreptul inimii fiecarui jucator al Realului prinde viata in meciurile speciale care se joaca avand la marginea terenului stralucitoarea Urecheata. Emblema aceea se transforma intr-un plaman suplimentar, un picior in plus sau orice alt membru sau organ necesar Madridului pentru a face diferenta printr-un mic detaliu.

Realul a suferit in startul finalei, la fel cum s-a intamplat si in precedentele jocuri importante din Champions in actuala campanie, pe Vicente Calderon, cu Atletico, si cu Bayern, acasa. Cumva declaratiile celor doi antrenori de la conferinta de presa de dinaintea meciului s-au transpus in mod fidel si pe gazon. Allegri a spus ca este vremea ca Juventus sa puna mana pe trofeu, in timp ce Zidane declarase ca exista si posibilitatea de a pierde finala. Astfel, italienii au fost foarte agresivi si temerari din primele secunde, sufocand-o pe Real in propria jumatate, ocupand foarte bine terenul advers, obligandu-i pe madrileni sa greseasca pase si sa piarda multe baloane. In acelasi timp, spaniolii au dat senzatia de nesiguranta, poate chiar de usoara teama, fiindu-le foarte greu, la un moment dat, sa iasa din terenul lor. Practic, in prima repriza, Real a fost pragmatica precum o autentica echipa italiana, inscriind la singurul sut la poarta lui Buffon. Imediat, insa, a venit executia fantasmagorica a lui Mandzukic, la care tanjeste de atata timp sa-i iasa si Cristiano Ronaldo, dovada tentativa nereusita de peste cateva minute.

Momentul pauzei a fost determinant in stabilirea invingatoarei. Poate ca Allegri este mai inspirat din punct de vedere tactic, dar Zidane s-a dovedit inca o data un excelent motivator, lucru subliniat dupa meci si de Cristiano Ronaldo. „A fost un discurs foarte pozitiv in vestiar si ne-a spus ca el crede cu adevarat in noi”, a declarat portughezul, care, prin dubla de ieri, a pus o mana deja pe cel de-al cincilea Balon de Aur.

Cuvintele lui Zidane i-au facut pe jucatorii Realului sa controleze autoritar repriza secunda, in care Juve nu a mai existat pe teren, incasand tot atatea goluri in 45 de minute cate primise in intreaga campanie de Champions League. Asa a fost posibil ca Madridul sa obtina, in mod neasteptat, cel mai facil succes intr-o finala de Champions League, dupa cea din 2000 cu Valencia. Multi vor spune ca eliminarea lui Cuadrado la scorul de 3-1 a fost gratuita, insa, eu am vazut-o ca pe o revansa a destinului fata de Zizou, dupa felul in care a fost nevoit sa se retraga din fotbal in 2006, ca urmare a provocarii lui Materazzi in finala Cupei Mondiale. Iar daca La Duodecima trebuie sa poarte marca unui jucator, acela ar trebui sa fie Marcelo, chiar purtatorul tricoului cu numarul 12 si, poate, cel mai constant si mai important om al Madridului de-a lungul acestui sezon, care a contribuit semnificativ la golul de 4-1 printr-o actiune rupta parca din reusita sa in finala de la Lisabona, cu Atletico.

La 44 de ani, dupa doar 17 luni, adica 512 zile, Zinedine Zidane a cucerit a doua Liga a Campionilor ca antrenor al Realului, egalandu-l pe Vicente del Bosque, si el devenit un salvator genial dintr-o solutie de avarie. Iar acum, Zizou va incerca sa ne invete la anul cum se spune a 13-a in spaniola…