Raul, Ferrari-ul fotbalului mondial

27.06.2017, 18:27
raul

Raul Gonzalez implineste astazi 40 de ani. Cu aceasta ocazie, va invit sa ne reamintim de legendarul septar al lui Real Madrid.

Niciun fotbalist, niciun antrenor şi niciun preşedinte nu s-a putut identifica mai bine cu Real Madrid precum Raul Gonzalez Blanco, supranumit Raul Madrid tocmai datorită faptului că a reprezentat cel mai bine valorile celui mai galonat club din lume. Cel mai cunoscut număr 7 din istoria Realului a petrecut nu mai puţin de 16 ani pe Santiago Bernabeu, perioadă în care a marcat 323 de goluri în 741 de meciuri şi a cucerit de trei ori trofeul Champions League, şase titluri în Primera Division, două Cupe Intercontinentale, o Supercupă a Europei şi patru Supercupe ale Spaniei. Este al doilea golgeter all-time din istoria clubului şi deţine recordul de partide în tricoul blanco. A fost de două ori golgeterul campionatului Spaniei, tot de două ori a fost cel mai bun marcator al sezonului în UEFA Champions League şi în 1998, a fost desemnat jucătorul finalei Cupei Intercontinentale dintre Real şi Vasco da Gama. Până în 2014, a fost cel mai prolific marcator al tuturor timpurilor în cupele europene, fiind depăşit doar de oamenii-record, Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi, la fel cum a deţinut şi recordul de goluri la naţionala Spaniei, 44 în 102 meciuri disputate între 1996 şi 2006, până să fie întrecut de David Villa, în 2011. Singurele sale neîmpliniri sunt legate de faptul că nu a mai apucat epoca de aur a Furiei Roja şi că nu a cucerit vreodată Balonul de Aur, deşi mereu i se spunea că este suficient de tânăr şi că are tot timpul să câştige şi el trofeul. Ironia destinului a făcut ca tocmai după ce nu a mai fost convocat la națională, Spania să cucerească de două ori titlul european și să devină și campioană mondială, în 2010. Una dintre marile sale calități este şi că în 17 ani ca jucător profesionist, nu a primit vreodată cartonaşul roşu! Pentru toate aceste performanţe uluitoare, Raul a fost supranumit de fostul său coleg de la Real Madrid, Fernando Hierro, „Ferrari-ul fotbalului mondial”.

Născut pe 27 iunie 1977 la Madrid, lui Raul Gonzalez Blanco i-a fost predestinat să fie o legendă a clubului blanco, fie şi dacă ne luăm după al doilea său nume, care-i aparţine mamei lui, ca şi cum ar avea sufletul alb pe viaţă. Și asta deşi, iniţial, el a început fotbalul în 1990 la grupele de copii ale marii rivale a Realului, Atletico. Numai că în vara anului 1992, şcoala de fotbal a lui Atleti a fost închisă din cauza problemelor financiare şi aşa Raul a ajuns la Real Madrid. Peste numai doi ani, îşi începea cariera de profesionist la echipa a treia a madrilenilor, unde a marcat 13 goluri în şapte partide, atrăgându-i atenţia lui Jorge Valdano, antrenorul echipei de seniori a Realului. Pe 29 octombrie 1994, Raul devenea, la 17 ani şi 124 de zile, cel mai tânăr debutant în tricoul Realului, într-un meci disputat în deplasare cu Real Zaragoza. Peste doar o săptămână, la primul meci de pe teren propriu, tocmai în faţa lui Atletico, Raul a marcat primul său gol, iar la finalul stagiunii, a adunat nouă reuşite în 28 de partide. De aici încolo, a început drumul său spre intrarea în legendă şi spre atingerea unor alte borne foarte importante. Aclamat în Spania, a cucerit Europa, el fiind primul jucător care marchează în două finale de Champions League, în 2000 şi 2002, record egalat ulterior de Samuel Eto’o şi Lionel Messi. Ca un semn al destinului, ultimul său meci la Real a avut loc tocmai pe La Romareda, la un meci cu Zaragoza, exact pe arena unde şi făcuse primii paşi în Primera Division, pe 24 aprilie 2010, când a şi marcat pentru ultima oară în tricoul "galacticilor".

După Real Madrid, viaţa nu s-a încheiat pentru Raul Gonzalez, care a plecat în Germania la Schalke 04. Și aici a rămas o maşină de înscris goluri, cu 28 de reuşite în 66 de meciuri, cucerind o Cupă şi o Supercupă a Germaniei. În primăvara lui 2012, după expirarea celor doi ani de contract cu Schalke, Raul a semnat cu gruparea Al Sadd, unde a jucat până în 2014, când şi-a anunţat oficial retragerea. A revenit, însă, pe gazon în Statele United, în octombrie 2014, ajutând-o pe New York Cosmos să cucerească titlul de campioană în Major League Soccer, după care a pus punct definitiv fotbalului. Cu echipa naţională a Spaniei, Raul Gonzalez a participat la trei turnee finale de Cupă Mondială şi la două de Europene, asta după ce mai bifase şi prezenţa la Mondialul sub 20 de ani din 1995, când a terminat pe locul al patrulea. Ultimul său meci pentru Spania a avut loc în septembrie 2006 în eşecul, 2-3, în faţa Irlandei de Nord.

Eternul număr şapte al Realului a fost un exemplu de fair-play prin efortul maxim pe care-l depunea în fiecare partidă, indiferent de adversar. Raul Gonzalez a fost, pur şi simplu, un model pentru orice persoană care doar a visat că vrea să devină fotbalist.

De același autor
Citeşte alte articole de Bogdan Socol
Digi24
Un bărbat care a stat 22 de ani la închisoare a evadat chiar în ziua în care urma să fie eliberat. Motivul este uluitor
Un bărbat care a stat 22 de ani la închisoare a evadat chiar în ziua în care urma să fie eliberat. Motivul este uluitor

Un rus care și-a petrecut ultimii 22 de ani viață într-o colonie penală pentru crimă, a evadat din...

Descarcă aplicația Digi24

  • 06:00 Digi Sport Special
  • 07:00 Stirile Digi Sport
  • 07:30 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • 08:30 Stirile Digi Sport
  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • 09:30 Stirile Digi Sport
  • 10:00 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • simona taranu

    MEDIA: Știrile Digi Sport, 13:45, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • cristea badea

    MEDIA: Liga Digisport, 14:15, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • FOTBAL:OTELUL GALATI-FCSB, SUPERLIGA SUPERBET (29.07.2023)

    FOTBAL: SCM Zalau - Oțelul Galati, 16:15, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • FOTBAL: FC Voluntari - Farul Constanța, 18:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • moraru

    MEDIA: Digi Sport Special, 20:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • FOTBAL:DINAMO BUCURESTI-FC U CRAIOVA, SUPERLIGA SUPERBET (15.09.2023)

    FOTBAL: Dinamo - FCU 1948 Craiova, 21:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

”Nu-l mai acceptă vestiarul!”. Fotbalistul care nu se mai regăsește la FCSB

FOTBAL:U CRAIOVA 1948-FCSB, SUPERLIGA SUPERBET (16.07.2023)

Video Imagini greu de privit în partida Petrolul - Hermannstadt! Valentin Țicu a primit "roșu" direct

acc

Propunere inedită pentru noul bodyguard al lui Leo Messi! Ce trebuie să facă pentru a primi 25.000€ pe loc

noul

Video Sepsi – FCSB 2-5. Meci nebun la Sf. Gheorghe! Demonstrație de forță pentru trupa lui Charalambous

FOTBAL:SEPSI OSK SFANTU GHEORGHE-FCSB, SUPERLIGA SUPERBET(24.09.2023)

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digisport.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digisportro, cookie_poll_id_XXX
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Disqus disqus.com Vezi politica de confidenţialitate
mp_17b27902cd9da8972af8a3c43850fa5f_mixpanel, Disqusauth, sessionid,_utmb, disqus_unique, testCookie
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Trimite
Vezi politica de confidenţialitate