Cum i-au bătut pe toţi degeaba

Seara, jurnalul de sport al televiziunii naţionale a început cu ştirea despre isprava lor. Era punctul culminant al unei poveşti despre care azi nu se mai vorbeşte, dar care atunci a făcut înconjurul Spaniei. În oraş, doar cei mai în vârstă îşi mai amintesc numele jucătorilor şi emoţiile din acea primăvară. Echipa e şi azi aproape anonimă, în colţul ei de Galicie bătut de vânturile Atlanticului: Club Deportivo Ourense.

A început prin martie, într-un colţ uitat de ţară pe care presa naţională şi-l aducea aminte doar în cazul vreunui dezastru sau al unei calamităţi naturale, sau al unei istorii de o brutalitate ieşită din comun. Un oraş mic şi o echipă de fotbal obscură, cu vreo 16 ani de istorie prin diviziile inferioare. Şi deodată, toţi ochii iubitorilor de fotbal s-au aţintit asupra ei, căpătând o notorietate egală cu a marilor forţe, Atletico, Real, Barcelona, Athletic.

O victorie, două victorii, trei victorii, cinsprezece victorii, douăzeci şi patru de victorii… Niciun egal, nicio înfrângere. Linia perfectă de clasament a făcut ca pe arena care oficial avea aproape 5 000 de locuri, să vină la meciuri peste 17 000, iar televiziunile naţionale şi ziarele din capitală au început să-şi trimită reporterii pentru a scrie despre această echipă necunoscută din divizia a treia care putea stabili un record mondial unic.

Fernando Bouso o dăduse în bară cu un an înainte, când ratase promovarea la mustaţă. Chiar se mira că-l lăsaseră antrenor. Se mira şi se bucura. Păstrase aceeaşi jucători şi spunea tuturor de ce nu vrea să vândă dintre ei, chiar dacă oferte fuseseră pentru câţiva: “Cu banii luaţi pe un jucător, trebuie să cumperi altul. Aşa că prefer să-i păstrez pe aceştia, pe care-i cunosc.”

Bouso nu înţelegea nici el prea bine ce se întâmplă. Crescuse la juniorii lui Atletico şi în aprilie madrilenii l-au invitat să joace un amical în Capitală. Avea deja 26 de meciuri câştigate în 26 de etape, aşa că meciul a stârnit un interes enorm. Victoria vizitatorilor, 3-1, a dat amploare şi mai mare vâlvei şi în următoarea lună s-a scris şi s-a vorbit despre asta mai mult ca despre orice altceva în sportul spaniol.

Barcelona, Valencia şi Atletico au făcut oferte pentru tripleta ofensivă Carballeda, Pataco şi Tunez, fiind dispuse să plătească înfiorătoarea sumă de 25 de milioane de pesetas, imensă pentru acei ani. Au fost refuzate, clubul vroia să promoveze mai întâi în Segunda.

Toată lumea se întreba acum dacă acest club mic din Galicia va reuşi să termine campionatul doar cu victorii şi să realizeze o serie perfectă. Mai erau patru meciuri şi deodată, presiunea a devenit imensă. Doar 1-0 cu Bouzas, penultima clasată, în etapa 27. Apoi 2-1 cu Lugo, a zecea în clasament, înainte de derby-ul local, cu Atletico. 5-1 şi doar o etapă până la final.

Dar ce etapă! Deplasare la Santiago de Compostela, pe stadionul Santa Isabel, împotriva echipei de pe locul al doilea, care avea 23 de victorii, 5 egaluri şi o singură înfrângere, cea împotriva lui Ourense, din tur. În duminica aceea ai fi zis că tot oraşul venise la Compostela, ca în zilele de pelerinaj! Carballeda a marcat în minutul 38 şi acela avea să fie unicul gol al meciului. La final, lumea înebunise: 30 de etape, 30 de victorii pentru Ourense, ispravă unică până azi în fotbalul mondial îndosariat statistic.

Juan Antonio Samaranch, ministru al sporturilor, a trimis în vestiar o telegramă de felicitare şi pentru întreaga echipă Medalia naţională de argint pentru merite sportive. Jucătorii au fost purtaţi pe braţe la autocar şi însoţiţi de mii de oameni în drumul spre casă. Nici campioana Spaniei nu s-a bucurat de atîta fericire în acel an. Ourense era campioană în liga a treia, darn u era promovată.

Şi nici n-avea să promoveze, pentru că au urmat jocurile de baraj. Erau 15 serii de liga a treia şi neînvinşii au trecut cu bine de prima dublă, în care au înregistrat şi prima înfrângere din acel an: 2-0 şi 1-2 cu Condal, a doua echipă a Brcelonei. În turul următor Ilicitano a reuşit să scoată un 0-0 la Ourense, meci în care Carballeda a trimis de două ori mingea în bară. Apoi, pe 16 iunie, la Altabix, a fost 2-1 pentru Ilicitano şi campionatul perfect s-a încheiat cu ratarea promovării.

Dar rămâne unica performanţă de a câştiga toate meciurile dintr-un sezon regular, ceea ce nu se ştie să mai fi reuşit vreo echipă, vreodată. 30 de partide, 30 de victorii!