Greaua moştenire a lui Gareth Bale
12.09.2013, 18:03Gareth Bale e cel mai scump fotbalist din lume şi mirarea e mare în faţa preţului pe care Real l-a plătit pentru jucătorul galez. Mai ales că vine dintr-un fotbal cu tradiţie, dar fără sclipici, iar de-a lungul vremii puţini au fost jucătorii din Ţara Galilor care au strălucit cu adevărat. Cel mai cunoscut e indiscutabil Ryan Giggs, dar el e atât de asimilat lui Manchester United, încât lumea uită deseori că nu e englez. Iar Giggs, chiar dacă nici n-avea nevoie, n-a probat în afara Marii Britanii talentul şi valoare pe care le are. De aceea, Bale e văzut astăzi ca cel mai important export galez din istorie, puţini mai aducându-şi aminte de unul dintre cei mai mari jucători ai întregii istorii a fotbalului, nu doar al Ţării Galilor.
Nu l-au prezentat oficial, n-au venit televiziuni, n-au negociat jumătate de an şi nici n-a ţinut vreun discurs ca să cucerească inimile suporterilor. S-au trezit cu el la antrenament şi ziarele au scris că Juventus a plătit pentru un atacant din Ţara Galilor cea mai mare sumă de transfer din istoria fotbalului: 62 000 de lire sterline. Era în 1957, Cuba încă nu schimbase dictatura lui Baptista cu a lui Castro, Dwight Eisenhower devenea primul preşedinte care zbura cu elicopterul, iar Jerry Lee Lewis apărea prima oară la televizor.
Avea aproape un metru nouăzeci, începuse să joace fotbal ca fundaş central dar cineva, în ceaţa umedă a Angliei, îl mirosise marcator de rasă şi-l trimisese în atac. Când a început sezonul în Italia, a dat golurile victoriilor lui Juventus în primele trei etape. A urmat derby-ul cu AC Torino şi italienii au aflat că aduseseră în Serie A gentelmanul perfect.
Pe la jumătatea primei reprize a câştigat un duel unu la unu la marginea careului, dar adversarul a căzut de lângă el. A rămas singur cu portarul, s-a uitat în spate la cel căzut şi apoi a tras pe lângă poartă. Nu înţelegea să-şi doboare adversarii fizic şi apoi să profite de asta, aşa că a decis să nu marcheze un gol care, altfel, îi era tare la îndemână.
Din Anglia venise oricum cu faima de cel mai corect jucător al Insulei, iar în Italia, ţară unde fotbalul se juca aspru şi neîndurător, şi-a construit legenda: în cinci sezoane la Juventus n-a primit niciun cartonaş galben sau roşu. Dar a dat goluri! Mai multe ca oricine. Şi a făcut-o cu o uşurinţă ieşită din comun, în ciuda masivităţii sale şi a aerului de neîndemânatic stingher pe terenul de fotbal. Pentru tot ce a reușit pe teren, suporterii i-au zis Il Gigante Buono.
În primul sezon la Juventus a marcat 28 de goluri, fiind golgheter în Seria A, dar şi mai important, a fost desemnat cel mai bun jucător al campionatului italian. Făcea o pereche incredibilă cu Omar Sivori, aripa stângă argentiniană venită la Torino odată cu el. Arătau de tot râsul unul lângă celălalt. Galezul, înalt, serios, cu un zâmbet cald de bunic înţelegător, Sivori, doar 1,63 de metri, dinţos, arţăgos, petrecăreţ şi certăreţ. Dar pe teren s-au înţeles de minune, de parcă se născuseră să joace împreună.
A jucat la Juventus cinci sezoane, a câştigat trei titluri de campion şi două cupe, iar în 1997 suporterii Bătrânei Doamne l-au declarat, cu prilejul centenarului clubului, cel mai bun fotbalist străin care a jucat la Juve, chiar dacă pe aici mai trecuseră Platini, Zidane... Iar în 2009, Federaţia italiană l-a inclus în Azurri Hall of Fame, primul străin care a avut această onoare.
Atât de mult a însemnat John Charles pentru Juventus, că suporterii l-au convins pe bătrânul Gianni Agnelli să-l aducă, în anul când clubul împlinea 90 de ani, pe un alt galez, şi el atacant de rasă: Ian Rush.
Gareth Bale a costat 100 de milioane de lire, dar nu ştie nimeni dacă suporterii Realului şi lumea fotbalului şi-l va aminti, peste ani, aşa cum azi îl ţinem minte pe John Charles, primul galez care a câştigat admiraţie dincolo de insula Marii Britanii.
